Conform specialiștilor în psihologie, stima de sine este cheia pentru o stare de bine și pentru echilibru mental. Stima de sine reprezintă imaginea și impresiile unei persoane despre propria sa valoare. Aceasta se află în strânsă legătură cu sentimentele pe care oamenii le încearcă în urma experiențelor pozitive sau negative de viață, dar ține și de unele caracteristici înnăscute. Unii oameni au o stimă de sine mai mare, în timp ce alții au o stimă de sine mai scăzută. Diferențele dintre aceștia nu sunt întotdeauna evidențiate printr-un anumit tip de comportament, timid sau, dimpotrivă, îndrăzneț. Pentru a menține un echilibru, mai ales în cazul copiilor și al adolescenților, este foarte important ca părinții și familia să le ofere exemple pozitive și sprijinul necesar. Inteligența emoțională și dezvoltarea personală sunt două elemente foarte importante în acest demers.
Cuprins- Stima de sine – importanță
- Stima de sine scăzută
- Stima de sine ridicată
- Stima de sine la copii – formare și dezvoltare
- Stima de sine la adolescenți – particularități ale vârstei
- Cum să crești nivelul stimei de sine la copii și adolescenți?
1. Stima de sine – importanță
[caption id="attachment_27847" align="aligncenter" width="1200"]
[/caption]Stima de sine este importantă deoarece influențează puternic alegerile și deciziile oamenilor. Cu alte cuvinte, stima de sine îndeplinește o funcție motivațională, ajutând oamenii să aibă grijă de ei înșiși și să își exploreze întregul potențial pe parcursul vieții. Cu cât mai devreme se dezvoltă aceasta, încă din prima copilărie, cu atât mai ușor îi va fi unei persoane să se descurce în viitoarea sa viață de adult.
2. Stima de sine scăzută
[caption id="attachment_27848" align="aligncenter" width="1200"]
[/caption]Persoanele cu o stimă de sine scăzută au tendința să se considere nedemne de rezultate favorabile sau incapabile să le obțină și, prin urmare, tind să lase lucrurile importante să le alunece printre degete. În plus, sunt mai puțin rezistente și perseverente atunci când se confruntă cu dificultăți. Pot avea aceleași tipuri de obiective ca și oamenii cu o stimă de sine mai ridicată, dar în general sunt mai puțin motivate să le urmărească până la finalizareÎn multe cazuri, oamenii care ajung să aibă o stimă de sine scăzută dezvoltă și anumite tendințe către depresie, anxietate sau perfecționism obsesiv. De asemenea, este posibil să își considere realizările semnificative ca lipsite de importanță. Se percep pe ei înșiși ca neperformanți și astfel manifestă o stimă de sine foarte scăzută, care conduce la o suferință emoțională, atunci când nu ating standardele pe care și le doresc. Cu toate acestea, un observator extern îi vede ca fiind capabili și poate să nu înțeleagă de ce nu se simt mulțumiți de performanțele lor.
3. Stima de sine ridicată
Persoanele cu stimă de sine ridicată sunt mai motivate să aibă grijă de ele însele și să depună eforturi susținute pentru îndeplinirea obiectivelor și aspirațiilor personale. Majoritatea oamenilor cu un nivel ridicat de stimă de sine au ajuns în acel punct datorită realizărilor personale reale. Aceștia nu își refuză recunoașterea meritelor pentru că au avut capacitatea de a face față provocărilor. De asemenea, au mai mult curaj pentru a le înfrunta pe cele viitoare. Părerea lor bună despre ei înșiși este proporțională cu provocările reale pe care le-au depășit în viață.Pe de altă parte, există și alți oameni a căror stimă de sine pare excesivă și disproporționată în raport cu realizările și acțiunile lor reale. Acești oameni au o părere foarte bună despre ei înșiși, dar nu pot indica realizările, acțiunile sau alegerile pe care le-au făcut în trecut și care ar justifica acea stimă de sine înaltă, față de un observator corect. Stima lor de sine exagerată se bazează mai degrabă pe sentimentul că li se cuvine, decât pe fapte și realizări reale. Această versiune a stimei de sine ridicate este considerată a fi mai puțin sănătoasă din punct de vedere psihologic, mai ales din cauza comportamentului egoist și egocentric asociat, care tinde să însoțească sentimentul de „îndreptățire”. La adulți, acest tip de stimă de sine exagerată poate fi un semn de narcisism.
4. Stima de sine la copii – formare și dezvoltare
[caption id="attachment_27850" align="aligncenter" width="1200"]
[/caption]Când copiii cred că sunt valoroși și importanți, au grijă de ei înșiși. Ei iau decizii bune, care le sporesc „valoarea” în propriii ochi. Stima de sine este, prin urmare, mai complicată decât poate să pară la prima vedere. Aceasta variază atât în ceea ce privește amploarea, cât și în ceea ce privește caracterul rezonabil, în comparație cu realizările și acțiunile lor. Părinții care doresc să dezvolte stima de sine sănătoasă la copiii lor trebuie să cultive și simțul corectitudinii. De asemenea, aceștia trebuie să îi încurajeze pe cei mici și în direcția
cunoașterii de sine, pentru ca aceștia să poată fi echilibrați în comportamente.
5. Stima de sine la adolescenți – particularități ale vârstei
[caption id="attachment_27844" align="aligncenter" width="1200"]
[/caption]La fel ca multe aspecte ale dezvoltării copilului, stima de sine este produsul a două forțe care interacționează, adesea descrise ca propria natură și modul în care sunt crescuți. Punctele forte și slăbiciunile biologice ale copiilor (natura) le influențează dezvoltarea stimei de sine, dar același tip de influență îl au și interacțiunile lor cu familia și mediul social (creșterea).Părinții au puțin sau deloc control asupra impactului naturii asupra dezvoltării stimei de sine a adolescenților. În primul rând, temperamentul de bază al copiilor (stilul de personalitate inițial, determinat biologic, pe care îl au de la naștere) influențează modul în care aceștia vor experimenta orice situație dată.De exemplu, tinerii născuți cu temperamente liniștite au tendința să ia lucrurile mai ușor, nu sunt copleșiți emoțional de circumstanțele stresante și tind să aibă mai multă răbdare atunci când se confruntă cu provocări, în comparație cu colegii lor născuți cu temperamente mai instabile din punct de vedere emoțional.Experiențele de viață timpurii dificile și stresante, inclusiv bolile din copilărie, spitalizarea susținută, schimbările de domiciliu, schimbările din familie, decesele în familie și abuzurile pot limita sau copleși dezvoltarea copiilor și pot afecta evoluția convingerilor și opiniilor lor despre ei înșiși. Relațiile și interacțiunile timpurii ale copiilor cu educatorii, colegii și profesorii au, de asemenea, un efect puternic asupra modului în care copiii se văd pe ei înșiși și asupra modului în care fac față situațiilor dificile.Stima de sine este în mare măsură un proces social, în sensul în care modul în care oamenii ajung să se vadă pe ei înșiși este puternic influențat de modul în care ceilalți îi văd și îi tratează.Deși stima de sine se referă
ad literam la o judecată de sine, această judecată este ușor influențată de modul în care copiii și adolescenții sunt tratați de alții și dacă au sau nu o părere pozitivă despre ei înșiși, în timp ce interacționează cu ceilalți.Prin urmare, părinții joacă un rol vital în a-i ajuta pe copiii lor să-și dezvolte o stimă de sine pozitivă, deoarece părinții sunt persoanele cu care copiii interacționează cel mai frecvent. Nu există oameni în lume mai importanți pentru copiii mici decât părinții lor. Iar părinții exercită această influență asupra stimei de sine a copiilor acordând atenție modului în care comunică, își exprimă dragostea și atenția, îi încurajează pe copii să facă față provocărilor, încurajează independența și susțin socializarea.
Echilibrul emoțional este esențial în aceste etape de vârstă.
6. Cum să crești nivelul stimei de sine la copii și adolescenți?
Există o serie de metode și soluții foarte eficiente pentru creșterea stimei de sine la copii și adolescenți. Aceștia sunt foarte receptivi în perioada de creștere, dezvoltare și formare, de aceea, la vârste fragede trebuie să acorzi o atenție deosebită tuturor activităților pe care aceștia la au. Totul contează, de la relațiile interpersonale, mediul de viață, anturajul, profesorii, școala,
cursurile suplimentare pe care le urmează etc.Iată câteva paliere cărora toți părinții ar trebui să le acorde atenția necesară:
- Dezvoltarea personală
- Dezvoltarea cognitivă
- Învățarea uneia sau a mai multor limbi străine
- Dezvoltarea abilităților practice și a hobby-urilor
- Exersarea vorbitului în public
- Inteligența emoțională și interpersonală
- Încurajarea autoevaluării copiilor și adolescenților
- Comunicarea deschisă cu copiii
- Modelarea unui comportament orientat către adaptarea la schimbări
Psihologii recomandă ca părinții să evite să critice copiii, abordarea potrivită fiind încurajarea acestora către autoevaluare. De exemplu, în loc să îți manifești dezaprobarea față de o notă mică, poți să-i adresezi copilului o serie de întrebări prin care să-l ajuți să se gândească la cauzele care au condus la acest fapt: de exemplu, pregătirea insuficientă sau neînțelegerea materiei. Întrebări de tipul: „Cum te simți că a luat această notă?”, „Ce crezi că ai putea să faci mai bine sau mai mult pe viitor?”, „Crezi că ai alocat suficient timp pentru învățare?” etc. îl vor ajuta pe copil să treacă prin prisma propriei gândiri ceea ce s-a întâmplat, care au fost cauzele și care ar fi abordarea de schimbat.Întrebările de acest fel îi ajută pe copii să facă legătura între comportamentul lor și performanța obținută (sau nu) și evidențiază importanța unui efort bun de pregătire a studiului pentru îmbunătățirea notelor.Unii copii vor face legătura între modul în care s-au descurcat la test și efortul lor de studiu și vor deveni motivați să studieze mai mult sau să solicite și să accepte ajutor, cum ar fi meditațiile sau cursurile suplimentare.Este, însă, posibil ca alți copii să nu vadă aceste conexiuni și să nu își asume responsabilitatea pentru rezultate. Unii își vor exterioriza frustrarea și vor da vina pe diverși factori exteriori, asupra cărora nu au control. Dacă se întâmplă asta, părinții pot direcționa copilul să privească situația în mod obiectiv.Ca orice alt aspect al dezvoltării, învățarea ține și de capacitățile fiecăruia, dar și de
educație. Capacitatea și disponibilitatea copiilor de a studia și de a învăța să studieze eficient sunt factori vitali pentru succesul lor la școală și mai târziu în profesie.O altă modalitate de a stimula stima de sine pozitivă este comunicarea deschisă despre evenimentele importante, schimbările care se produc în viața de familie etc. Copiii care sunt conștienți de astfel de evenimente, inclusiv de cele mai puțin plăcute și care înțeleg de ce se întâmplă acele evenimente sunt mai capabili să se pregătească pentru consecințele lor, să se simtă încrezători în capacitatea lor de a le gestiona și să tragă concluzii precise din acele evenimente.Copiii sunt foarte sensibili la starea emoțională a părinților și vor ști intuitiv când lucrurile sunt în neregulă sau în schimbare, iar părinții sunt îngrijorați și anxioși. Dacă nu cunosc faptele despre ceea ce se întâmplă, ei vor specula și, eventual, vor trage concluzii greșite care i-ar putea stresa inutil. Ei pot crede că au făcut ceva greșit, că sunt răi sau că nu li se poate acorda încredere în chestiunile importante. De exemplu, mulți copiii care observă că relația părinților lor nu merge bine trag concluzia falsă că ei trebuie să fi cauzat această problemă de relație prin comportamentul lor. Clarificarea pentru copii a ceea ce se întâmplă (o separare sau divorț, sau doar un dezacord, acum rezolvat) îi ajută pe copii să știe cu ce se confruntă. A le spune copiilor că nu au avut nicio contribuția la tensiunile părinților lor este de natură să îi liniștească în mare măsură.Părinții pot susține dezvoltarea stimei de sine a copiilor atât prin cuvinte, cât și prin acțiunile proprii. Ei pot modela comportamentele pe care ar dori să le aibă copiii lor fiind ei primul exemplu pentru manifestarea acestora. Un comportament important pe care părinții îl pot „preda” în acest mod este cum să vorbească, să exprime și să facă față sentimentelor puternice, cum ar fi jena, tristețea, frustrarea și furia.Copiii pot învăța cum să facă față sentimentelor de furie observându-și părinții făcând față sentimentelor de furie similare într-un mod eficient. Un părinte poate demonstra că își poate gestiona sentimentul de furie exprimând cu voce tare că se simte furios, apoi aplicând în mod vizibil comportamente auto-liniștitoare (cum ar fi să iei o pauză, să numeri până la 10, să faci o scurtă plimbare). Copilul va vedea, astfel, cum să facă la rândul lui, pentru a-și gestiona singur furia și supărarea.Ca părinte, oricât ai vrea, nu vei putea controla în toate situațiile și provocările cu care se va confrunta în viață copilul tău. Dar îl poți îndruma să capete o perspectivă corectă asupra procesului de rezolvare a problemelor și de a le face față, astfel încât să nu reacționeze exagerat în cazul unui eșec. Poți face asta învățându-i că provocările fac parte din viețile tuturor, dar și că nimeni nu e perfect și că a greși nu este o tragedie.Astfel, ținând cont de toate elementele menționate mai sus, vei reuși să fii un sprijin real pentru copilul tău, atât în perioada copilăriei și a adolescenței, cât și atunci când se va afla la vârsta adultă. În plus, faptul că îl sprijini și susții necondiționat va contribui în mare măsură la sudarea relației de încredere reciprocă dintre voi. Sursa foto:
Shutterstock.com 
[/caption]Stima de sine este importantă deoarece influențează puternic alegerile și deciziile oamenilor. Cu alte cuvinte, stima de sine îndeplinește o funcție motivațională, ajutând oamenii să aibă grijă de ei înșiși și să își exploreze întregul potențial pe parcursul vieții. Cu cât mai devreme se dezvoltă aceasta, încă din prima copilărie, cu atât mai ușor îi va fi unei persoane să se descurce în viitoarea sa viață de adult. 
[/caption]Persoanele cu o stimă de sine scăzută au tendința să se considere nedemne de rezultate favorabile sau incapabile să le obțină și, prin urmare, tind să lase lucrurile importante să le alunece printre degete. În plus, sunt mai puțin rezistente și perseverente atunci când se confruntă cu dificultăți. Pot avea aceleași tipuri de obiective ca și oamenii cu o stimă de sine mai ridicată, dar în general sunt mai puțin motivate să le urmărească până la finalizareÎn multe cazuri, oamenii care ajung să aibă o stimă de sine scăzută dezvoltă și anumite tendințe către depresie, anxietate sau perfecționism obsesiv. De asemenea, este posibil să își considere realizările semnificative ca lipsite de importanță. Se percep pe ei înșiși ca neperformanți și astfel manifestă o stimă de sine foarte scăzută, care conduce la o suferință emoțională, atunci când nu ating standardele pe care și le doresc. Cu toate acestea, un observator extern îi vede ca fiind capabili și poate să nu înțeleagă de ce nu se simt mulțumiți de performanțele lor. 
Persoanele cu stimă de sine ridicată sunt mai motivate să aibă grijă de ele însele și să depună eforturi susținute pentru îndeplinirea obiectivelor și aspirațiilor personale. Majoritatea oamenilor cu un nivel ridicat de stimă de sine au ajuns în acel punct datorită realizărilor personale reale. Aceștia nu își refuză recunoașterea meritelor pentru că au avut capacitatea de a face față provocărilor. De asemenea, au mai mult curaj pentru a le înfrunta pe cele viitoare. Părerea lor bună despre ei înșiși este proporțională cu provocările reale pe care le-au depășit în viață.Pe de altă parte, există și alți oameni a căror stimă de sine pare excesivă și disproporționată în raport cu realizările și acțiunile lor reale. Acești oameni au o părere foarte bună despre ei înșiși, dar nu pot indica realizările, acțiunile sau alegerile pe care le-au făcut în trecut și care ar justifica acea stimă de sine înaltă, față de un observator corect. Stima lor de sine exagerată se bazează mai degrabă pe sentimentul că li se cuvine, decât pe fapte și realizări reale. Această versiune a stimei de sine ridicate este considerată a fi mai puțin sănătoasă din punct de vedere psihologic, mai ales din cauza comportamentului egoist și egocentric asociat, care tinde să însoțească sentimentul de „îndreptățire”. La adulți, acest tip de stimă de sine exagerată poate fi un semn de narcisism. 
[/caption]Când copiii cred că sunt valoroși și importanți, au grijă de ei înșiși. Ei iau decizii bune, care le sporesc „valoarea” în propriii ochi. Stima de sine este, prin urmare, mai complicată decât poate să pară la prima vedere. Aceasta variază atât în ceea ce privește amploarea, cât și în ceea ce privește caracterul rezonabil, în comparație cu realizările și acțiunile lor. Părinții care doresc să dezvolte stima de sine sănătoasă la copiii lor trebuie să cultive și simțul corectitudinii. De asemenea, aceștia trebuie să îi încurajeze pe cei mici și în direcția cunoașterii de sine, pentru ca aceștia să poată fi echilibrați în comportamente. 
[/caption]La fel ca multe aspecte ale dezvoltării copilului, stima de sine este produsul a două forțe care interacționează, adesea descrise ca propria natură și modul în care sunt crescuți. Punctele forte și slăbiciunile biologice ale copiilor (natura) le influențează dezvoltarea stimei de sine, dar același tip de influență îl au și interacțiunile lor cu familia și mediul social (creșterea).Părinții au puțin sau deloc control asupra impactului naturii asupra dezvoltării stimei de sine a adolescenților. În primul rând, temperamentul de bază al copiilor (stilul de personalitate inițial, determinat biologic, pe care îl au de la naștere) influențează modul în care aceștia vor experimenta orice situație dată.De exemplu, tinerii născuți cu temperamente liniștite au tendința să ia lucrurile mai ușor, nu sunt copleșiți emoțional de circumstanțele stresante și tind să aibă mai multă răbdare atunci când se confruntă cu provocări, în comparație cu colegii lor născuți cu temperamente mai instabile din punct de vedere emoțional.Experiențele de viață timpurii dificile și stresante, inclusiv bolile din copilărie, spitalizarea susținută, schimbările de domiciliu, schimbările din familie, decesele în familie și abuzurile pot limita sau copleși dezvoltarea copiilor și pot afecta evoluția convingerilor și opiniilor lor despre ei înșiși. Relațiile și interacțiunile timpurii ale copiilor cu educatorii, colegii și profesorii au, de asemenea, un efect puternic asupra modului în care copiii se văd pe ei înșiși și asupra modului în care fac față situațiilor dificile.Stima de sine este în mare măsură un proces social, în sensul în care modul în care oamenii ajung să se vadă pe ei înșiși este puternic influențat de modul în care ceilalți îi văd și îi tratează.Deși stima de sine se referă ad literam la o judecată de sine, această judecată este ușor influențată de modul în care copiii și adolescenții sunt tratați de alții și dacă au sau nu o părere pozitivă despre ei înșiși, în timp ce interacționează cu ceilalți.Prin urmare, părinții joacă un rol vital în a-i ajuta pe copiii lor să-și dezvolte o stimă de sine pozitivă, deoarece părinții sunt persoanele cu care copiii interacționează cel mai frecvent. Nu există oameni în lume mai importanți pentru copiii mici decât părinții lor. Iar părinții exercită această influență asupra stimei de sine a copiilor acordând atenție modului în care comunică, își exprimă dragostea și atenția, îi încurajează pe copii să facă față provocărilor, încurajează independența și susțin socializarea. Echilibrul emoțional este esențial în aceste etape de vârstă. 
Există o serie de metode și soluții foarte eficiente pentru creșterea stimei de sine la copii și adolescenți. Aceștia sunt foarte receptivi în perioada de creștere, dezvoltare și formare, de aceea, la vârste fragede trebuie să acorzi o atenție deosebită tuturor activităților pe care aceștia la au. Totul contează, de la relațiile interpersonale, mediul de viață, anturajul, profesorii, școala, cursurile suplimentare pe care le urmează etc.Iată câteva paliere cărora toți părinții ar trebui să le acorde atenția necesară:
Comentarii (0)Lasă un comentariu