Generația de copii de astăzi este din ce în ce mai curioasă în legătură cu orice îi înconjoară, iar întrebările nu ezită să apară fie că sunt adresate părinților, ori profesorilor. Pe măsură ce copiii se dezvoltă și încep să exploreze, vor deveni și mai curioși. Spre exemplu, vor observa cum au loc tranzițiile de la un anotimp la altul, cum începe să ningă, cum se topește zăpada, cum începe să se încălzească afară, să înverzească totul în jur ș.a.m.d. Iar pentru copiii cu vârste încă fragede, aceste tranziții pot fi greu de înțeles și explicat, mai ales într-o limbă străină.
Însă, dacă ai la îndemână câteva concepte din lumea științei și exemple amuzante sau jocuri care să le explice mai ușor, totul devine mai simplu. În acest articol îți vom povesti despre cum poți să îl înveți pe copilul tău anotimpurile în engleză în așa fel încât să vă și distrați în tot acest timp. Aceste metode au fost propuse și testate la cursuri de engleză pentru preșcolari și cursuri de engleză pentru școlari și au avut un mare succes.
Cuprins:
1. Anotimpurile în engleză – metode eficiente și distractive de învățare
Înainte de a începe, iată care sunt anotimpurile în limba engleză:
- Primăvară – Spring
- Vară – Summer
- Toamnă – Autumn
- Iarnă – Winter
Atunci când vrei să îl înveți lucruri noi pe cel mic, nu uita că toate lecțiile pe care le oferi trebuie să aibă și o notă distractivă, astfel încât copilul să se simtă confortabil și să își dorească să participe activ. Să înveți anotimpurile ar trebui să fie în strânsă legătură cu explorarea și observarea schimbărilor direct din inima naturii. Iată câteva idei distractive pe care îți recomandăm să le pui în aplicare:
Poți începe prin a-ți crea un „jurnal al anotimpurilor”. Cum funcționează acesta? O dată pe săptămână rezervă-ți măcar o oră ca să ieși cu cel mic în natură pentru a observa împreună schimbările. Desenați ceea ce vedeți și folosiți o paletă cât mai variată de culori. Îți recomandăm să găsești un loc în care atât tu, cât și copilul să vă puteți concentra asupra lucrurilor care sunt în continuă schimbare odată cu trecerea timpului: iarba, frunzele copacilor, florile, îmbrăcămintea oamenilor etc. Dacă sunt prea multe elemente de ținut în jurnal, alege doar unul singur (aspectul unui copac, spre exemplu).
O altă metodă prin care îți poți învăța copilul anotimpurile în limba engleză este să guști din roadele fiecărui anotimp. Ideea unui jurnal se aplică și aici. Gustați împreună fructe și legume specifice fiecărui anotimp în parte și împărtășiți-vă experiențele: care fruct sau legumă ți-a plăcut cel mai mult, ce prăjituri sau alte rețete putem face primăvara sau vara ș.a.m.d. La finalul unui an întrebați-vă unul pe celălalt care este cel mai „delicios” anotimp și de ce.
O ultimă metodă eficientă prin care poți învăța anotimpurile anului în engleză este calendarul vremii. Dacă nu găsești unul de cumpărat, îi poți propune copilului tău să desenați împreună unul. Pe acest tip de calendar ar trebui să desenați în fiecare zi vremea de afară; ai grijă să îl lași pe cel mic să vină cu idei sau să spună primul ce simboluri ar trebui să deseneze (soare, nori, picături etc.). La sfârșitul fiecărei luni numărați împreună câte zile însorite au fost, în câte zile a plouat ș.a.m.d.Acestea sunt doar câteva metode distractive prin care copilul tău poate învăța rapid toate anotimpurile în engleză.
2. Anotimpuri în engleză – metode de învățare pentru copiii mai mari
Dacă în primul capitol ți-am împărtășit câteva secrete despre cum poți face distractive anotimpurile în engleză pentru copii, acum îți vom spune cum să abordezi acest subiect cu școlarii care sunt deja familiarizați cu limba engleză. La acest nivel, ar trebui să pregătești lecții despre anotimpurile în engleză cu pronunție pentru că trebuie „antrenată” și această parte.
Anotimpurile trebuie explicate prin imagini pentru că această metodă este una dintre cele mai eficiente, atunci când vrei să descrii schimbările sezoniere. După ce copiii înțeleg conceptul exprimat prin imagini sugestive, gândește-te la un joc: organizează-i pe echipe sau, dacă ești părinte, încearcă să aduni toți membrii familiei pentru a participa la activitate. Fiecare trebuie să vorbească despre un anotimp anume, iar cine oferă cele mai multe detalii câștigă. Anotimpurile în engleză și pronunția se învață cel mai bine prin discuții libere.
De asemenea, încercați să discutați despre ce se întâmplă în fiecare sezon. Pe lângă diferențele de temperatură, există multe alte fenomene care au loc atunci când facem tranziția de la un anotimp la altul. Poți face un fel de vocabular al anotimpurilor în care copilul să își noteze atât cuvinte pe care le cunoaște, cât și cuvinte noi. Spre exemplu, în afară de fenomenele meteo, un aspect important care se schimbă este îmbrăcămintea pe care o purtăm în fiecare anotimp. De asemenea, încearcă să aduci în discuție și cele mai importante sărbători din calendar care au loc pe parcursul anului. ca un mic test, pune-i celui mic întrebări despre o sărbătoare anume (fără să îi spui numele) și provoacă-l să îți spună cât mai multe detalii despre ea și, implicit, când are loc (ziua, luna, anotimpul).
Să știi să vorbești despre anotimpuri este un skill important pentru orice copil. Pentru părinți sau profesori este un obligatoriu să poată explica acest subiect într-un mod distractiv. La English Kids Academy testăm întotdeauna cele mai eficiente metode prin care putem să învățăm anotimpurile în engleză, dar ținem și cursuri online pentru copii și adolescenți, indiferent de nivelul de engleză la care au reușit să ajungă.
Sursă foto: freepik.com