2

Bursa Mihai Gânj pentru Educație

Sprijin pentru copiii care continuă să creadă în viitor, chiar și după pierdere

La English Kids Academy, credem că educația are puterea de a transforma vieți. Uneori, însă, drumul unui copil este marcat de pierdere. Pentru acei copii care au pierdut un părinte, dar nu și curajul de a merge mai departe, am creat Bursa Mihai Gânj pentru Educație — un gest de sprijin, în memoria unuia dintre fondatorii noștri, care a crezut dintotdeauna că educația înseamnă învățare pe tot parcursul vieții — dincolo de limbi străine — și că fiecare copil merită acces real la ea.

Cine a fost Mihai Gânj

Mihai Gânj a fost cofondatorul International House Bucharest și English Kids Academy — un om pentru care educația nu era o profesie, ci o misiune.

Alături de soția sa, Alina Gânj, a pus bazele uneia dintre cele mai respectate organizații educaționale din România, parte din rețeaua globală International House World Organisation, acreditată EAQUALS pentru excelență academică.

Mihai a fost un vizionar care a crezut în profesori dedicați, în copii încurajați și în comunități educate prin valori precum curajul, empatia și perseverența. Școala pe care a construit-o alături de Alina a vrut să fie, pentru angajații ei, mai mult decât un job. Un loc în care nu muncim doar pentru bani, ci pentru sens, pentru o valoare personală, pentru o misiune.

De peste 20 de ani, mii de copii au învățat engleză la EKA într-un sistem construit pe principiul său simplu:

„Un copil înțeles devine un copil care poate învăța orice.”

În 2023, Mihai Gânj s-a stins din viață, dar viziunea lui continuă să inspire fiecare proiect EKA. Această bursă îi poartă numele pentru că el a fost, pentru toți cei care l-au cunoscut, un deschizător de drumuri în educație.

Engleza Copii

Despre bursă

Bursa Mihai Gânj pentru Educație oferă anual un loc complet gratuit la cursurile English Kids Academy, pentru un copil care:

  • are vârsta între 4 și 18 ani;
  • a pierdut unul dintre părinți;
  • își dorește să învețe la alegere limba engleză/germană/franceză și să facă parte dintr-o comunitate care îl sprijină.

Bursa acoperă integral costul unui an academic de cursuri la EKA, inclusiv materialele didactice.

Scopul bursei nu este doar accesul la educație, ci crearea unui spațiu sigur, stabil și empatic, în care copilul să fie văzut, valorizat și încurajat să creadă în propriul potențial.

Cum se aplică

Pentru a aplica la Bursa Mihai Gânj pentru Educație, părintele sau tutorele legal este rugat să trimită un e-mail la:

cursuripentrucopii@ih.ro

E-mailul trebuie să conțină:

  1. Subiect mail: Aplicare bursă Mihai Gânj
  2. O scrisoare scurtă de motivare (maximum o pagină), în care să povestiți de ce copilul își dorește să facă parte din comunitatea EKA;
  3. O dovadă a decesului părintelui;
  4. Datele de contact (nume copil, vârstă, clasă, numele și datele părintelui sau tutorelui legal).
  5. Situație financiară a părintelui (declarație pe propria răspundere a veniturilor lunare, din orice sursă, ale părintelui aplicant)

Se acceptă aplicații în perioada octombrie–august (anul următor), pentru anul școlar care începe în septembrie. În ultima săptămână din luna august se confirmă câștigătorul bursei.

De ce această bursă poartă numele lui Mihai Gânj

Pentru că Mihai Gânj a crezut profund în puterea educației de a vindeca, de a oferi stabilitate și de a reconstrui încrederea copiilor.

Pentru că a susținut ideea că fiecare copil merită o șansă egală, indiferent de contextul personal sau familial.

Și pentru că a știut că profesorii, atunci când pun suflet, pot schimba destine.

Această bursă este felul nostru de a duce mai departe visul lui — acela ca niciun copil să nu fie lăsat în urmă.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este singura organizație educațională din România care aplică programul RULER, dezvoltat de Yale Center for Emotional Intelligence, și face parte din rețeaua globală International House World Organisation.

De peste 20 de ani, EKA oferă cursuri de engleză pentru copii și adolescenți, tabere educaționale și programe de dezvoltare personală recunoscute internațional.

Misiunea noastră este să creștem copii curajoși, empatici și încrezători, pregătiți pentru o lume în continuă schimbare.

Mesaj De la Co-fondatoarea Alina Gânj

Dragi părinti,

Când oamenii întreabă “cine a fost Mihai?”, îmi vine să zâmbesc și să plâng în același timp, pentru că adevărul e că Mihai nu încape într-un titlu: cofondator, vizionar, om de educație. Da, a fost toate astea. Dar, pentru mine, Mihai a fost în primul rând omul cu care am început de jos, cu multă energie, multă muncă și o credință aproape naivă că putem construi ceva care contează.

Noi am crescut împreună. Când ne-am prins de mână la început, eram tineri, dornici să facem “lucrurile ca lumea”, să învățăm, să ne depășim, să nu rămânem mici în gândire. Când am intrat în reteaua de scoli International House, eram exact genul acela de cuplu care pune întrebări, notează, testează, se întoarce acasă și zice: “Uite ce-am văzut. Uite ce putem face mai bine.” Și Mihai era mereu cu un pas înainte, cu idei multe, cu entuziasmul acela molipsitor al lui, de om care chiar crede în progres și în lucrul făcut cu sens.

Dar dacă vreți să înțelegeți cu adevărat ce l-a mișcat pe Mihai, trebuie să-l fi văzut în rolul lui preferat: de tată.

Mihai spunea despre a fi părinte că e o experiență “binecuvântată”, cu bucurie și responsabilitate în același timp. Și avea o frază care i-a rămas în inimă, pe care o tot întorcea pe toate părțile, ca pe un adevăr pe care vrei să-l trăiești, nu doar să-l citezi: „Dacă vrei să schimbi lumea, mergi acasă și iubește-ți familia.” I se luminau ochii când vorbea despre asta, pentru că pentru el schimbarea lumii nu era un discurs mare, era un gest mic, repetat zilnic, în familie, în relații, în felul în care ești prezent.

 

Noi avem doi copii, Petru și Ilinca. Și una dintre regulile noastre de casă,  pe care Mihai o trata ca pe un lucru serios, nu ca pe “încercăm și noi”  era să “Parcăm serviciul.” Și chiar încerca. Uneori îi ieșea perfect, alteori mai puțin,  dar intenția era reală: să avem timp să povestim, să gătim, să ne plimbăm, să ne jucăm, să avem grijă de grădină și de casa noastră… și, da, de cei trei câini ai noștri, care făceau parte din familie cu drepturi depline.

Iar cand Petru a plecat la Nottingham, la Arhitectură, aveau serile lor de WhatsApp cât de des se putea. Mihai era genul de tată care nu “întreba de note”, ci întreba: “Cum ești? Ce te frământă? Ce ți-a ieșit azi?”

Spun toate astea pentru că exact de aici vine și felul în care Mihai a înțeles educația. Nu ca performanță rece. Ci ca relație.

Când am început English Kids Academy, nu ne-am spus “hai să facem cursuri de engleză pentru copii”, ci: hai să facem un loc în care copiii să se simtă în siguranță, să le placă să învețe și să crească în încredere. Mihai repeta o idee simplă, pe care o credea până în măduvă: Happy learners are effective learners. Învățarea nu pornește din presiune, pornește din bucurie, din curiozitate, din faptul că te simți văzut.

În 2005, când noi eram deja afiliați la International House World Organisation, veneam cu “școala londoneză” a calității: standarde, training, metodă, excelență. Dar Mihai a adăugat ceva foarte al lui: căldura și grija. El nu era mulțumit cu “merge și așa”. Voia “merge bine și e corect pentru copil”. Și de aceea insista atât pe profesori: selecție riguroasă, formare, mentori, sprijin. Spunea fără ocolișuri că selectăm foarte puțini din cei care aplică și că apoi îi creștem la standarde internaționale,  nu ca să arătăm bine, ci ca să fie copilul pe mâini bune.

Iar când a venit pandemia, l-am văzut pe Mihai în una dintre cele mai intense perioade ale lui: aceea în care trebuie să schimbi totul repede, dar fără să pierzi esențialul. Nu l-a interesat “să bifăm online-ul”. L-a interesat cum îi pregătim pe profesori astfel încât copiii să învețe cu adevărat și în mediul acela nou. A fost multă muncă, multă adaptare, multe traininguri, multe ajustări — și, în stilul lui, multă recunoștință spusă cu voce tare pentru echipă.

În tot acest drum, Mihai a fost un om al comunității. În International House, mulți l-au văzut exact cum era: participativ, plin de idei, generos cu bune practici, mereu gata să împărtășească. La conferințe, era omul care nu venea doar să asculte, ci să contribuie. A fost și în board-ul IHWO, a ajutat organizația să-și clarifice direcția, să-și pună strategia pe hartă. Și era mândru, nu în sensul de “uite ce-am făcut”, ci în sensul de “uite ce-am construit împreună”.

În 2023, Mihai s-a stins. Și încă mi se pare uneori ireal că spun asta la trecut.

Bursa care îi poartă numele nu e o formă de “a marca” memoria lui. E un mod de a continua exact ce era el, în esență: un om care credea că educația poate repara, poate da stabilitate, poate oferi un viitor acolo unde viața a rupt ceva.

Bursa Mihai Gânj pentru Educație e pentru copiii care au pierdut un părinte, dar care încă au curajul să meargă înainte. E pentru copiii care au nevoie de un loc sigur, stabil și empatic. Un loc unde sunt văzuți, nu “gestionați”.

Și spun asta ca soție și ca mamă: după o pierdere, e ușor să simți că totul se clatină  și că ai de dus prea multe singur(ă). Bursa asta e felul nostru de a fi acolo, concret: cu un loc, cu stabilitate, cu oameni care văd copilul și îl încurajează. Un sprijin care spune: nu ești singur(ă).

Dacă citești și simți că bursa e pentru copilul tău, te rog să aplici. Și dacă citești ca profesor, ca părinte din comunitate, ca om care a fost atins de Mihai măcar o data, mulțumesc. Pentru că, până la urmă, asta a fost forța lui: a adunat oameni buni laolaltă și i-a făcut să creadă că munca lor contează.

 

Cu drag,

Alina Gânj

 

Cursuri Engleza Copii Cursuri Engleza Copii Cursuri Engleza Copii Cursuri Engleza Copii Cursuri Engleza Copii