Cum creștem copii autentici într-o lume care se schimbă rapid? Despre parenting, autonomie și vocea copilului

Cum îți pregătești copilul pentru o lume despre care nici tu nu știi exact cum va arăta peste 10 sau 20 de ani?

Este una dintre întrebările de la care a pornit conversația dintr-un nou episod Future Leaders Podcast, alături de Diana Bălan, specialist în parenting, și Bogdan Bălan, avocat și cofondator ParentED Fest. Discuția a mers însă mult mai departe de viitorul copiilor. A ajuns la una dintre cele mai complicate întrebări ale parentingului: ce încercăm, de fapt, să creștem — un copil fericit, un copil performant, un copil independent sau un copil care știe cine este? ParentED

Răspunsul care a devenit firul roșu al episodului a fost autenticitatea: capacitatea copilului de a-și descoperi propriile valori, interese și direcții, în loc să trăiască un scenariu construit de adulții din jurul său. ParentED

Iar într-o perioadă în care tehnologia, inteligența artificială și piața muncii evoluează mai repede decât sistemele educaționale, poate că una dintre cele mai valoroase investiții pe care o putem face nu este să îi dăm copilului toate răspunsurile.

Este să îl ajutăm să învețe cum să le găsească singur.

Pe scurt: de ce are nevoie un copil pentru viitor?

Nu putem anticipa toate meseriile, tehnologiile sau provocările pe care le vor întâlni copiii de astăzi. Putem însă să le dezvoltăm instrumente care rămân relevante indiferent cum se schimbă lumea: autocunoaștere, inteligență emoțională, gândire critică, autonomie, capacitatea de a comunica și curajul de a lua propriile decizii.

Exact în această zonă se întâlnesc parentingul, educația și filosofia din spatele inițiativei Future Leaders – programe de dezvoltare pentru copii și adolescenți.

Copil fericit sau copil autentic?

Mulți părinți ar spune, firesc: „Vreau doar să fie fericit”.

Alții ar adăuga: independent, responsabil, rezilient, realizat profesional.

În conversația din podcast apare însă o nuanță importantă: dacă obiectivele pe care copilul le urmărește nu sunt ale lui, chiar și succesul poate deveni o formă de nefericire.

Bogdan Bălan vorbește despre dorința ca propriii copii să fie autentici și să își urmărească idealurile lor, nu idealurile părinților. Discuția ajunge inclusiv la situația copilului care pare „bun”, are rezultate și face ceea ce se așteaptă de la el, dar a cărui performanță poate veni uneori și din dorința de a mulțumi adultul. ParentED

Este o diferență importantă.

Un copil poate excela la matematică pentru că o iubește.

Dar poate excela și pentru că a înțeles că rezultatele bune la matematică îi aduc aprecierea părinților.

Din exterior, rezultatul arată identic. Din interior, motivația este complet diferită.

De aceea, una dintre întrebările utile pentru părinte nu este doar:

„La ce este bun copilul meu?”

ci și:

„Ce îl face curios chiar și atunci când nimeni nu îl evaluează?”

Acolo începe, de multe ori, autenticitatea.

Ghidaj sau control? Diferența dintre a conduce copilul și a fi copilot

Una dintre cele mai memorabile metafore ale episodului este cea a mașinii.

Controlul apare frecvent din frica părintelui: dacă pot controla traseul, pot reduce riscul ca ceva rău să se întâmple.

În această variantă, părintele este la volan.

În ghidaj, copilul începe treptat să conducă, iar părintele devine copilotul: observă, avertizează, oferă experiență și intervine atunci când siguranța o cere, dar nu decide fiecare viraj în locul copilului. ParentED

Evident, autonomia unui copil de cinci ani nu poate arăta la fel precum autonomia unui adolescent de 17 ani. Rolul adultului se modifică odată cu vârsta.

Problema apare atunci când controlul rămâne neschimbat.

Pentru că este foarte greu să îi cerem unui copil să execute fără să pună întrebări timp de 15 ani și apoi, aproape peste noapte, să devină un adult independent, care știe să ia decizii, să își apere punctul de vedere și să spună „nu”.

Vrem copii ascultători acum și adulți independenți mai târziu. Dar putem avea ambele?

Episodul pune foarte bine în lumină această contradicție.

Ne dorim deseori copii obedienți, dar viitori adulți puternici.

Ne place ca un copil să respecte autoritatea, dar vrem ca adolescentul să recunoască o relație toxică.

Îi spunem să nu ne contrazică, dar vrem ca mai târziu să știe să negocieze.

Îi cerem să execute, dar vrem să gândească critic.

Diana și Bogdan Bălan argumentează că un copil trebuie să poată avea o voce încă de mic. Nu înseamnă că părintele renunță la rolul lui sau că orice decizie devine negociabilă. Înseamnă că opinia copilului poate exista chiar și atunci când este diferită de cea a adultului. ParentED

Poate spune:

„Nu sunt de acord.”

„Mi-e frică.”

„M-a deranjat.”

„Nu înțeleg de ce.”

„Eu aș vrea altceva.”

Iar adultul îl poate asculta fără ca autoritatea parentală să dispară.

Aceasta este și una dintre legăturile puternice dintre conversația din podcast și filosofia English Kids Academy: copilul are nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de vocabularul și încrederea necesare pentru a exprima ceea ce gândește și ceea ce simte.

În cazul emoțiilor, EKA integrează abordarea RULER pentru dezvoltarea inteligenței emoționale. RULER a fost dezvoltat la Yale Center for Emotional Intelligence și lucrează cu cinci competențe: recunoașterea, înțelegerea, numirea, exprimarea și reglarea emoțiilor. Yale School of Medicine

Pentru că este greu să îți faci vocea auzită atunci când nici tu nu știi exact ce simți.

Gentle parenting nu înseamnă parenting fără limite

O altă temă importantă a episodului este confuzia dintre parentingul blând și lipsa limitelor.

Discuția formulează diferența foarte clar: blândețea nu înseamnă că un copil decide tot. Înseamnă că inclusiv o limită poate fi impusă fără umilire, amenințare sau ruperea relației. ParentED

Un „nu” rămâne „nu”.

Dar nu trebuie obligatoriu spus cu furie pentru a fi ferm.

Copilul poate fi frustrat de limita impusă. Poate plânge. Poate protesta. Emoția lui nu transformă automat limita într-una greșită.

Rolul adultului nu este să elimine toate emoțiile neplăcute ale copilului, ci să îl ajute să treacă prin ele fără să transforme relația într-o luptă de putere.

Această perspectivă este relevantă și pentru educație. Un mediu sigur emoțional nu este un mediu fără reguli și fără exigență. Este un mediu în care exigența și respectul pot exista simultan.

La English Kids Academy, acesta este unul dintre principiile care stau în spatele ideii „mai mult decât engleză”: copilul trebuie să poată progresa academic, dar și să simtă că poate pune întrebări, poate greși și poate reveni. Despre felul în care limba, exprimarea și dezvoltarea copilului se întâlnesc puteți descoperi mai multe și în pagina dedicată cursurilor de engleză pentru copii și adolescenți.

Ce facem când părintele greșește?

Poate unul dintre cele mai sănătoase mesaje ale episodului este că parentingul bun nu înseamnă parenting fără greșeli.

Părinții greșesc.

Profesorii greșesc.

Copiii greșesc.

Relațiile sănătoase nu sunt cele în care nu există rupturi, ci cele în care există și reparație.

În episod se discută despre capacitatea părintelui de a recunoaște sincer că a greșit și de a-și cere iertare fără acel „dar” care anulează scuzele: „Îmi pare rău, dar m-ai enervat”. ParentED

Mesajul este important și pentru copil:

greșeala nu înseamnă sfârșitul relației.

Iar dacă un copil învață asta acasă, îi va fi mai ușor să încerce, să își asume riscuri rezonabile, să eșueze și să încerce din nou.

Cum pregătim copilul pentru meserii care poate nici nu există încă?

Aici conversația intră direct într-una dintre marile teme ale Future Leaders: educația într-o lume imprevizibilă.

Tehnologia evoluează atât de repede încât părinții încearcă să pregătească un copil pentru o viață pe care nu o pot descrie încă. În episod apare chiar contrastul dintre insistarea asupra unor abilități pentru că „așa se făcea pe vremea noastră” și dezvoltarea unor competențe precum gândirea critică, care pot rămâne relevante indiferent de instrumentele folosite. ParentED

Același lucru este valabil pentru carieră.

Unele dintre joburile pe care le vor avea copiii de astăzi poate nu există încă. Tocmai de aceea, alegerea educației exclusiv după întrebarea „ce meserie se plătește cel mai bine acum?” are limite evidente. În episod, accentul revine la adolescentul ca „element viu din ecuație”: cine este, ce îl interesează și ce îl motivează. ParentED

Pentru o lume influențată tot mai puternic de inteligența artificială, cunoștințele rămân importante. Dar devine la fel de important să știi:

cum să pui întrebarea potrivită, cum să verifici un răspuns, cum să îți schimbi strategia atunci când ceva nu funcționează, cum să comunici o idee și cum să iei o decizie atunci când nu există un răspuns evident.

Aceasta este și logica din spatele Thinking Schools Network: dezvoltarea unor elevi capabili să gândească despre propriul proces de gândire, să se autoregleze și să învețe independent. Thinking Matters descrie rețeaua ca o comunitate internațională orientată spre dezvoltarea capacităților cognitive și a comportamentelor de învățare independentă. Thinking Matters

Mai multe despre Thinking Schools Network

Poate că nu trebuie să îi pregătim pe copii pentru „lumea reală” făcând casa mai dură

În jurul parentingului blând apare frecvent argumentul: „Lumea nu va fi blândă cu el”.

În episod, această idee este întoarsă pe dos.

Dacă lumea va fi uneori dificilă, poate că rolul familiei nu este să reproducă aceeași duritate pentru a-l „căli”, ci să îi ofere copilului un loc în care se simte suficient de acceptat încât să își construiască resursele necesare pentru a ieși în acea lume.

Nu îl protejăm de orice problemă.

Îl ajutăm să construiască instrumentele prin care să treacă prin probleme.

Nu luăm toate deciziile în locul lui.

Îl învățăm cum să ia decizii.

Nu îi eliminăm toate emoțiile neplăcute.

Îl ajutăm să le recunoască și să le gestioneze.

Nu îi spunem cine trebuie să devină.

Îl ajutăm să descopere.

Aceasta este diferența dintre protecție și pregătire.

De la parenting la educație: copilul are nevoie de o voce

Poate cel mai puternic punct de întâlnire dintre ParentED și Future Leaders este acesta: copiii au nevoie să își găsească vocea.

Pentru asta nu este suficient să îi învățăm să vorbească.

Trebuie să aibă ce spune.

Să își înțeleagă emoțiile.

Să își organizeze gândurile.

Să pună întrebări.

Să argumenteze.

Să poată spune „nu știu”.

Să poată spune „nu sunt de acord”.

Și, la un moment dat, să poată spune:

„Acesta este drumul meu.”

Este exact direcția în care a fost construit ecosistemul Future Leaders: de la inteligență emoțională și înțelegerea modului în care învățăm, până la autocunoaștere, gândire critică, comunicare și alegerile importante din adolescență.

„Mai mult decât engleză. Construim încredere.” este unul dintre mesajele care surprind această perspectivă: limba este un instrument; copilul care o folosește trebuie să aibă curajul și claritatea de a-și exprima propriile idei. EKA Branding si pozitionare 2026

ParentED Fest 2026: conversația continuă pe scenă

Diana și Bogdan Bălan sunt fondatorii ParentED Fest, iar în 2026 evenimentul ajunge la cea de-a treia ediție.

ParentED Fest 2026 are loc pe 17–18 octombrie, la Aula Magna a Universității Politehnica din București, și aduce împreună experți internaționali care vor vorbi despre educație, atașament, dezvoltare emoțională, adolescență și provocările lumii digitale. ParentED Fest by Urban Mowgli

Printre temele din program se află chiar întrebările care apar în episodul Future Leaders Podcast: creșterea copiilor în era inteligenței artificiale, regândirea educației, conectarea cu copilul și dezvoltarea rezilienței. ParentED Fest by Urban Mowgli

Descoperă ParentED Fest 2026

English Kids Academy este partener ParentED Fest, pentru că există o idee care leagă natural cele două proiecte: educația copilului nu se oprește la ceea ce știe. Contează și cine devine.

În loc de concluzie: nu trebuie să știm exact cum va arăta viitorul

Probabil că nu vom ști ce profesii vor domina piața muncii peste 20 de ani.

Nu știm ce instrumente de inteligență artificială vor exista.

Nu știm cum se va schimba școala.

Dar putem face ceva mult mai important decât să încercăm să anticipăm fiecare posibilitate.

Putem crește copii care se cunosc.

Care știu să gândească.

Care își recunosc emoțiile.

Care cer ajutor când au nevoie.

Care pot asculta o opinie diferită fără să își piardă propria voce.

Care pot greși și pot încerca din nou.

Care pot spune „nu”.

Și care, atunci când drumul pregătit de noi nu li se potrivește, au suficientă încredere încât să își construiască altul.

Poate că acesta este, până la urmă, unul dintre cele mai bune moduri prin care îi putem pregăti pentru viitor: să nu le construim noi viitorul, ci să le oferim instrumentele cu care să și-l poată construi singuri.

Întrebări frecvente

Transcript episod

Petru Gânj:
Bine ați venit la încă un episod de Future Leaders Podcast. Astăzi am onoarea să avem, pentru prima dată, doi invitați în studio cu care vom încerca să răspundem unei întrebări importante: cum creștem bine un copil într-o lume care se schimbă atât de repede? Sperăm să găsim răspunsuri și la multe alte întrebări. Alături de noi se află Diana Bălan, specialist în parenting, și Bogdan Bălan, avocat. Împreună au creat ParentED Fest, eveniment ajuns la a treia ediție. Anul acesta are loc pe 17 și 18 octombrie. Ați studiat multe domenii și aveți o perspectivă amplă asupra parentingului. A fost acesta unul dintre motivele pentru care ați început ParentED Fest?

Diana Bălan:
Mai degrabă, evenimentul s-a născut ca răspuns la niște nevoi. Am devenit părinți așa cum cred că se întâmplă cu majoritatea oamenilor: te trezești cu copilul în brațe și te întrebi: „Bun, și acum ce fac?”. Nu este un examen pentru care te poți pregăti complet; realitatea este întotdeauna diferită. Și căutând răspunsuri, încercând să-mi găsesc propriile răspunsuri, am găsit atâtea informații la rândul meu pe care le-am împărtășit cu alte persoane.
Mulți dintre ei mi au spus: "Ok, vrem și noi să știm mai mult." Și la momentul acela a fost o idee de-a aduce acești experți, acești oameni din cercetare, acești experți pe scena din România ca să-i auzim live. Da, le putem citi cărțile, dar sunt peste tot în social media. Însă în momentul în care îi vezi pe scenă, le simți energia, poți să le adresezi întrebări ă cumva se schimbă puțin situația.

Petru Gânj:
Ce tare! Într-adevăr, adică nu se compară să citești o carte a unui expert față de a-l asculta live cu adevărat, că e o conexiune acolo umană, fizică pe care o ai, pe care doar mergând la evenimentele astea și am sesizat și eu orice fel de eveniment, odată ce l văd pe expertul în persoană, am mai mare pofta să-l înțeleg mai bine, să-i înțeleg perspectiva. Adică altfel citesc o carte după eveniment decât înainte.

Invitați (Diana/Bogdan):
Cu siguranță și dacă vrei la nivel somatic cumva informația se stochează altfel dintr-un eveniment live, dintr-o emoție, dintr-o element pe care îl trăiești față de ceva pe care îl citești și trăiești doar la nivel fizic limitat, să spunem un singur sens văzutul.

Petru Gânj:
Vorbeați de întrebări, că aveți întrebări. Ă, am și eu o întrebare ă și cred că mulți părinți poate vin la parent cu genul ăsta de întrebare. Dacă ar fi să definiți obiectivul unui părinte într-o singură propoziție, care ar fi acesta și e să crească un copil fericit, să crească un copil independent, rezilient sau altceva? Aș vrea să aud opinia amândurora.

Invitați (Diana/Bogdan):
Intră tu primul. Pot să vorbesc nume propriu, dar și în baza ceea ce cred că am acumulat precum Norwage în perioada de când am început să mă preocup educație și de parenting. Mi-aș dori să am un copil cât mai autentic. În sensul în care fiecare dintre noi, Îmi este greu să rezum totul într-o singură propoziție, pentru că este important și contextul. Mulți dintre noi am învățat să definim reușita în viață prin așteptările părinților noștri.

Invitați (Diana/Bogdan):
Care au plecat dintr-un loc bun. Sunt convins. Însă de foarte multe ori am întâlnit persoane, mai ales după ce avansezi în viață în alte arii decât acelea de a fi copil. Adică atunci când ajungi soț, când ajungi părinte la rândul tău, să-ți pui niște întrebări. Și majoritatea am ajuns într-o situație în care ne-am dat seama că erau și alte lucruri care ne-ar fi preocupat și ne-ar fi adus bucurie și ne-ar fi adus o implicare din ceea ce reprezentăm noi în interior mai mult decât am fost învățați. Dacă ar fi să rezum totul într-o singură propoziție, aș spune așa: Mi-aș dori ca ai mei copii să fie autentici și să-și urmărească propriile idealuri, nu pe ale mele. Autenticitatea poate aduce și fericire.

Invitați (Diana/Bogdan):
Pentru că disonanța în care trăiește cineva încercând să îndeplinească scopul al cuiva, ă țelurile, obiectivele altcuiva, ale tatălui, ale mamei, să devină medic, să devină avocat, preot și alte ă meserii va aduce nefericire dacă nu sunt congruente cu ceea ce copilul simte, se regăsește își dorește va aduce și independență pentru că a fi autentic înseamnă a avea motivația să tragi, să dorești, să clădești, să faci ceea ce pe tine te inspiră și automat vine și cu această independență. Ceea ce am auzit în formularea ta este frica pe care eu o văd foarte des la părinți. Pentru că mulți părinți au o frică corectă, de altfel că toți vrem copiii noștri să fie fericiți, să fie independenți, pentru că ce se întâmplă când eu nu voi mai fi acolo? să îi ajut. Aici vine și s două părți. Egoul.

Invitați (Diana/Bogdan):
Părintelui pentru că considerăm că suntem atât de importanți în viața lor. Însă dacă am ști cu adevărat realitatea că dacă noi mâine nu mai suntem, ei vor supraviețui și vor funcționa. Ă, iar dacă putem să limităm acest ego, să înțelegem că nu știm ce-i mai bine pentru copilul ăsta nostru, știm, nu știm ce poate nu ne cunoaștem copilul pe care îl avem în față. Mulți dintre noi avem impresia că știu, îmi știu copilul. Îi place matematica. Știu eu că-i place matematica, că a mers la meditații la matematică și a plăcut maxim. Adevărul este că de multe ori copiii, mai ales copiii buni, așa zis, copiii buni care performează, care buni la anumite materii sau anumite materii care nu supără părinții care. Performează în arile pe care sunt axați. E posibil ca acea performanță să vină dintr-o mască, să vină dintr-o dorință de a oferi confort părintelui, să vină dintr-o dorință de-a de aici și nevoia părinților pe care noi îi avem la festival și profesioniștilor de-a schimba puțin retorica din fericit, independent în autentic.

Petru Gânj:
Și doctor Gabor Mate vorbește tot despre această autenticitate a sinelui pentru a calibra valorile tale la viața pe care pe care o trăiești. Deci și voi în prin acest eveniment vreți să subliniați aspectul ăsta de autenticitate la care.

Invitați (Diana/Bogdan):
Fapt de respectare a unor diferențe pe care inevitabil copiii noștri au față de noi. Bazat și pe nu doar pe diferența de generații, dar pur și simplu suntem unici. Ăsta este un dar pe care puțini dintre noi îl apreciem cu adevărat. Da. Avem această setare, presetare, nu știu, programare dacă vrei, să ne comparăm tot timpul cu ceilalți. Ă care vine și pot să înțeleg cultural, în special în România, ești dintr-un comunism în care s-a predat atât de mult egalitatea, chiar dacă era o ipocrizie, dar era o formă de egalitate. Erau uniforme, erau inclusiv la locul de muncă. Și așa mai departe. Este evident că există motive pentru care ne comparăm foarte des cu ceilalți. Însă cred că e foarte important să realizăm că suntem unici și acea unicitate, chiar dacă diferită de-a celorlalți, e un mare dar de la Dumnezeu. Și dacă noi ca părinți înțelegem asta despre copiii noștri, am putea să le apreciem calitățile și nu să le criticăm ceea ce noi vedem ca fiind defecte, mai ales în comparație cu colegul care, nu știu, a luat o notă mai bună sau care diverse lucruri pe care le-a făcut mai bine în ochii noștri.

Invitați (Diana/Bogdan):
De fapt, despre asta cred că și cred că valorile pe care vrem să le aducem în fața publicului și ele au o diversitate în sensul în care empatia, de exemplu e un lucru pe care nu-l înveți la școală și e psihologic nici nu poți să-l înveți, ci trebuie să ai anumite etape de dezvoltare interioare, să ajungi acolo. Însă e important ca un copil să fie empatic. Avem foarte des întrebarea din comunitatea noastră. Ce fac cu bullyingul? Bullyingul a devenit un subiect extrem de notoriu, să-i spun.

Invitați (Diana/Bogdan) :
Ă și cred că nu poți să lupți neapărat cu răul decât, în opinia mea făcând bine. Adică dacă îți înveți un copil ce înseamnă empatie, va vedea că lucrurile nu sunt în regulă. Adică îl înarmezi ă pentru viață într-un mod atipic, dar care ar aduce mai multă valoare, cred eu da. Da. Deci mai bine în loc de înarmare poate îi dăm instrumente da. Nu sună războinic. Nu, nu, nu, nu. Asta mă găseam uneori e bine să.

Invitați (Diana/Bogdan):
Bullyingul e în prezent și mai ales în mediul academic și școlar o să-i spun. Este atât de insidios încât da, cred că deși este puternic cuvântul, vorbeam anul trecut cu doamna doctor Daniel Sigel și i-am pus întrebarea: cum ne înarmăm copiii pentru bullying? Și el a răspuns foarte clar că este responsabilitatea înainte tuturor a părinților și a cadrelor lor didactice de a pune stop. Nu-i se pare corect să pui în brațele copilului responsabilitatea ca el să-și oprească propriul bullying pe care de cele mai multe ori îl primește, nu pe care î și este responsabilitatea celor mari să protejeze pe cei mici să creeze contextul sigur.

Petru Gânj:
Da, da, da. Aici sunt de acord. Și într-adevăr ei dacă n au știu ce să facă și cum să facă și durează mult mai ales de vorbim de vârste fragede până să-și dea seama cum să poateă să facă față atacurile unui agresor cum se zice în română trântor nu știu că abuzator cred că e absolut o formă de abuz. Înainte de-a deflecta cred că e important să poată să-l recunoască exact. Și.

Invitați (Diana/Bogdan):
Pentru că de foarte multe ori m acest bully este făcut de așa zisțiiși prieteni. Suntem un grup mai mare și știm că în acel grup cineva face mișto de tot timpul de altcineva. deși de multe ori poate fi, adică e fan, toată lumea râde. Ă, e foarte important pentru cel care este rănit în acel acea situație să-și dea seama că este subiectul bully să se identifice într-o relație de acest gen și după aceea să meargă. Mă întorc un pic la ce ai spus referitor la părinți și la întrebarea inițială. Cred că foarte mulți dintre noi am trăit într-o capcană aceea de-a ne dori copii obedienți, dar aceiași copii când devin adulți să fie independenți și puternici. Ori aici este o contradicție. atât timp cât nu-l lași când este mic să dezbată ceea ce tu impui ca regulă, să negocieze, să ajungă să conteste autoritatea. Nu va putea niciodată când va fi adult să identifice, mă întorc aici la bullying, să identifice probleme pe care să le ocolească sau cu care să se confrunte într-un mod de dezbatere ă și cu care să nu fie de acord. Și iarăși un e un element care mie mi se pare important că încercăm să-l aducem pe scena Parented acela de-a lăsa copiii să aibă o voce copiii trebuie să aibă o voce de.

Invitați (Diana/Bogdan) –:
De la orice vârstă. Nu înseamnă că nu există un rol de părinte și devenim, nu știu, la nivelul copiilor. Nu, nu despre asta e vorba. E vorba că poți să fii părinte și în același timp să-l lași pe copil să aibă anumite opinii chiar contrare cu ale tale, să le asculți și poți să decizi chiar într-un mod în care tu dorești. Însă asta nu trebuie să excludă dezbaterea ci posibilitatea ca el să-ți spună ce gândești și ce simte.

Petru Gânj:
Da. Da. E foarte tare că o fix aspectul ăsta de voce e l-am gândit și noi foarte mult la English Academy. E parte din misiunea noastră că vrem să dezvoltăm încrederea în sine și să aibă o voce copilul. de-a lungul timpului am a tras am a atras am aplicat să avem aceste acreditări de la el university pentru inteligență emoțională, să aibă vocabularul acela emoțional, să poată să știe ce să știe ce simte și să poată să comunice acel aspect.

Petru Gânj:
Acum avem și altă creditare nouă de thinking school să poată să gândească, să-și pună gândurile în ordine ca să poată să le prezinte, pentru că toată asta să aduc să ajungă la un adult independent care, exact cum ai spus să poată să identifice un bully sau să facă să ia decizii singur în viață. Dar s curios că până în acel punct care ați spus că de fapt părintele trebuie să fie să știe când să intre, când să intervină în același timp, dar să nu fie prea controlling, unde simți că simțiți că e sau limita dintre ghidaj și după control?

Invitați (Diana/Bogdan):
Pentru că mulți părinți cred că ajung într-un punct și zic evident că toți o zic cu vor cel mai bine pentru copil și vor tot binele și acesta este argumentul tuturor controlul vine dintr-o frică.

Invitați (Diana/Bogdan) – :
Ți îți este frică ție ca părinte, ție ca adult de o situație și atunci vrei să minimalizezi posibilitatea de-a se întâmpla sau ce se poate întâmpla rău. Motiv pentru care încerc să controlez situația, chiar și copilul din punctul meu de vedere. Iar ghidajul e diferență dacă vrei la volan. Părintele e la volan și controlează drumul, viteza, direcția și așa mai departe. Versus ghidajul. Ești copilot copilul stă la volan. Și știm că dacă a stat vreun părinte cu copilul începător la volan, știm foarte bine, iau pe aici, stai, frână mai repede și așa mai departe. Sunt reflexe pe care noi le avem ca părinți, dacă vrei, reacții pe care le avem. Însă cu un exercițiu de reflectare asupra propriei noastre persoane putem să înțelegem de unde vine această pornire a noastră. Mi se pare cel mai important lucru. Ca și părinte, pentru că de aici se poate începe și un conflict între părinte și copil. H.

Invitați (Diana/Bogdan)
Copilul se simte controlat, neascultat, neînțeles, poate de sau de multe ori aplică ceea ce spune părintele, face așa cum spune, însă alung este doar un compromis pe care îl face într-o relație care se va vedea. La un moment dat. Apropo de comparația ta cu volanul, cred că și etapele de viață sunt un pic diferite. Diana se referea la un adolescent care are permis.

Invitați (Diana/Bogdan):
În comunitate în comunitatea părinților și care ne urmăresc pe noi, dar în general există o temere a faptului că un copil poate controla o întreagă acțiune. Eu aș extinde metafora în a spune că la o vârstă fragedă când trebuie să ții niște parametri de siguranță ai copilului, tu poți să fii la volan, poți să conduci într-o măsură în care siguranța să existe. Însă drumul întotdeauna trebuie să-l discuți și cu copilul tău. Adică nu poți să mergi să faci cumpărături la IKEA pentru că ai tu un program și să-l iei cu tine cu forța și să dezbateți împreună unde mergeți până la o vârstă. La o altă vârstă ceea ce spune Diana este și în opinia mea corect. respectiv uneori suntem și forțați să fim observatori ai traiectoriei copilului nostru și foarte greu.

Invitați (Diana/Bogdan):
Noi avem doi copi și unul dintre ei are și jumătate și a început să aibă o formă de autonomie pe care uneori îm constatăm că ne e greu s o respectăm raportat la propriile noastre frici sau și atunci trebuie să cred că e foarte important chiar pe scena Parent a fost un workshop cu doctor șefali la care părinții întrebau bun dar ce fac în situația concretă și el spunea Primul lucru pe care poți să-l faci când ai o situație concretă este să respiri un pic.

Invitați (Diana/Bogdan)
Să nu reacționezi și să te întrebi de unde vine reacția pe care urmează să o ai. Vine din ce ai fost educat, din ce ai ce ai vrea tu pentru copilul tău sau e o nevoie a copilului tău pe care poți s o susții, dar în condiții de siguranță? Aici cred că e foarte importantă distincția. dacă e nevoia mea de control asupra copilului sau de fapt e o nevoie pe care copilul o are și eu doar să-l ghidez într-o direcție în care s o împlinească, dar în condițiile lui în siguranță.

Invitați (Diana/Bogdan)
Tot legat de metafora de mașină aici e că au fost două aspecte de ori e adolescent, lăsăm la volan, ori e mic. Noi stăm la volan, dar îl cum a spus și tu să aibă să aibă o voce să-l ascultăm, să negociem, să vorbim. Și cred că de fapt dificultatea este între aceste două. Este o schimbare foarte graduală de las din ce în ce mai mult la volan în timp ce îmi iau ușor mâna și un balans pe care părintele de la an la an doctor Gordon îl numește un dans. Un dans. Exact. De cele mai multe ori, un partener este cel care conduce într-un sens.

Invitați (Diana/Bogdan)
Și acest lucru se simte e cine dansează poate știți, în tensiune. Există o tensiune în palme și în spate, în omul plații și de acolo se conduce dansul. Iar acest transfer de presiune se poate face de la o persoană la alta, de la un partener la altul. În momentul în care părintele este atașat de copil și copilul atașat de părinte, în această perioadă dificilă pe care mulți o numesc adolescența, pentru că știm că există o schimbare a copilului și o reorientare către exterior, mai mult către sine, dacă vrei. Ă este momentul în care părintele ar trebui să simtă mai multă presiune în dans de la copil și să înțeleagă unde și când devine ghid și nu mai este conducător. Ă copiii mici clar eu sunt de părerea că la fel precum Bogdan, noi suntem cei care trasăm limitele. Suntem cei care pentru că nu au, dacă vrei, abilitatea cognitivă de a înțelege consecințe, de a înțelege riscuri și așa mai departe. Deci, clar vorbim despre.

Invitați (Diana/Bogdan)
Da. cineva care poate să analizeze o situație și să înțeleagă din ea. în momentul în care, de ce mai multe ori, în momentul în care un părinte simte acea presiune, începe să pună și mai multă presiune și mai multă, normal pentru că nu suntem obișnuiți să dăm teren, nu suntem obișnuiți să avem acea presiune înainte de toate și începem un mic conflict că nu înțelegem de unde a apărut această atitudine, nu mai ești copilul meu. Ascultător da, obedient. Însă părintele dacă are șansa să fie și copilul nu se ascunde, n-o să zic că pleacă, dar se ascunde într-o formă foarte are șansa să fie martor a devenirii copilului din ce în ce mai mult și cu cât există mai puțină presiune din partea părintelui, cu atât copilul va lăsa mai mult în lumea lui interioară. Prin etapele de atașament ale copilului există ultimul nivel, se numește intimitate psihologică și anume părintele să devină martor a ceea ce se întâmplă în capul copilului.

Invitați (Diana/Bogdan)
Doar prin și atât cât copilul îl lasă să fie prezent. E un nivel atât de profund de cunoaștere încât doar o relație extrem de deschisă și supportive poate funcționa așa. De ce? Pentru că mulți dintre părinți, noi nu ne place neapărat modul de gândire al copilului sau poate considerăm că nu este corect. Sigur noi avem o părere mai bună și o idee mai bună despre cum ar putea să se întâmple lucrul ăsta. Normal, suntem adulți, noi știm mai bine exact. Ceea ce e perfect valid, pot să înțeleg. Însă sunt niște greșeli, sunt niște experiențe care sunt ale lor și trebuie să le să le aibe. Chiar asta voiam să întreb. Când este sănătos să lași copilul să greșească dacă tu vezi greșeala venind? Cât de mare este greșeala? Asta e primul. Exact. Asta vorbeam ier cu cineva. Mulți cercetători spun că un copil, aici vorbim de vârste foarte mici, de cei mai mici, că țipăm la ei, n ai grijă acolo sus pe tobogan. De cele mai multe ori nu se va pune într-o situație către care nu poate să gestioneze cu adevărat fizic. Acum revenim. Cât de serioasă este acea greșeală? M.

Invitați (Diana/Bogdan)
Cât de își alege o materie, o facultate la care vrea să meargă, o universitate pe care noi considerăm că copilul nostru lasă s o facă. Pierde un an, doi, mau, dimpotrivă, cea mai valoroasă lecție pe care o poate avea este fix acea greșeală, între ghilimele. Există un caz în business care spunea un director de marketing făcuse o greșeală, o decizie greșită și pierduse companiei aproximativ 1 milion de euro și au venit acționarii la SIO și au zis: „Sper că acum te ai învățat au! Și el a zis: „Nu, este cea mai valoroasă lecție pe care a știm exact acum. E omul alături de care vreau să funcționez în continuare pentru că și a luat cea mai valoroasă lecție, iar eu voi fi acolo ce fain!

Invitați (Diana/Bogdan)
Ă da. Eu am uneori revelația, am avut revelația asta discutând cu Gordon Newfield într-o discuție privată a faptului că uneori trăim în afara propriei conștiințe, să spun așa. aud foarte des în ultima vreme o critică la adresa părinților din generația noastră cum că ceea ce se numește a fi gentle parenting backfir că nu există limite că acești copii și așa mai departe este o falsă ipoteză de la care se pleacă pentru că a fi gentle nu înseamnă ca un copil să îți conducă viața înseamnă să tratezi copilul cu blândețe, inclusiv atunci când tu îi împui o limită.

Invitați (Diana/Bogdan)
Adică e ok ca atunci când un copil îți spune nu și tu nu vreau să mă îmbrac afară fiind 50° ceea ce eu, minus 50° ceea ce eu aș face este ca nu într-o situație de asta extremă, dar într-o situație în care afară sunt 0° să-l las să iasă ceea ce am și făcut cu copilul nostru, să-l las îmbrăcat cum a dorit el și la un minut. Ghici ce-s-a întâmplat. A venit plângând, spunând mi e foarte frig. Atunci eu nu-i spun ți-am spus eu data viitoare să nu fac. Ok, hai să înapoi, ne îmbrăcăm lecția e foarte simplă.

Invitați (Diana/Bogdan)
Dar tu în continuare păstrezi relația cu propriul tău copil. El va ști că vei fi acolo, indiferent ce se va întâmpla. Orice aplicare de pedeapsă, orice formă de critică pe care rușinare pe care noi credem că le servim ca lecții, de fapt nu sunt decât găuri pe care le facem în relația cu copilul nostru. pentru că el se va îndepărta, va greși în continuare. Numai că efectul nu va fi acela că tu ai rezolvat ceva și ți-ai impus autoritatea, va fi că se va ascunde de tine. Ear la o vârstă fragedă, vorbim de doi ani, cinci ani, ște ani, el are puține posibilități de-a fugi de lângă tine, între ghilimele, adică de-a se ascunde complet încât să rupă relația cu tine. Fizic n are cum, că e un instinct de supraviețuire.

Invitați (Diana/Bogdan)
Însă atunci când ajunge adolescent, relația păstrându se în aceași parametrii de control, autoritate manifestată prin critică, pedeapsă și așa mai departe, ajunge la ceea ce foarte multă lume reclamă, respectiv o relație deficitară cu copilul care nu mai ascultă nu știu, al situații extreme în care se ajung la se ajunge la adicții de tot felul, pentru că relația are de suferit întotdeauna. Ceea ce trebuie să nu uităm este că orice formă de autoritate a adultului față de copil trebuie să păstreze demnitatea.

Invitați (Diana/Bogdan)
Demnitatea înseamnă că mă comport într-un mod în care aș vrea și eu la rândul meu să primesc un astfel de comportament. Există unul dintre speakerii din 2024, Vanessa Lapua, a făcut un exercițiu pe scenă la o întrebare adresată de cineva din public. Bun, dar cum corectăm comportamentul? Cum pedepsim? Cum Și a spus vă expun o situație. Eu am venit supărată din trafic și am început să țip în casă, să mă manifest într-un mod neplăcut. Comportul meu a afectat. Soțul meu vorbea la telefon într-o conferință și am disturbat conferința. Dacă el ar fi venit la mine și mi ar fi spus: „Pentru asta nu ai cafea mâine, că știe că mie îmi place cafeaua, cum m aș fi simțit? Despre asta e vorba și mai rău.

Invitați (Diana/Bogdan):
Și mai rău. Adică noi tratăm copiii precum cum n ar fi oameni, precum cum n ar fi standard.

Invitați (Diana/Bogdan)
Egalii noștri. Ei sunt ființe care au nevoie de același respect, că au nevoie de ghidaj, că au nevoie de autoritate. Este evident. Însă, în niciun caz această formă de autoritate în care am fost crescuți, mulți dintre noi, nu a ajutat la relația cu părinții noștri uau! Deci pedepsele big nou. Din punctul nostru de vedere, pedeapsa nu poate fi admisă nicio form. Sunt atâtea forme subtile de pedeapsă pe care o aplicăm. Nu vorbim de n ai telefon, n ai iPad, nu știu, e vorba de lucruri pedeapsa poate fi și retragerea atenției, iubirii, ăarea, adică nu vorbesc cu tine o zi, două până îmi trece mie supărarea. În același timp, nu e și bine să ai, mai ales tu ca părinte, dacă simți că ai un val mare de emoții puternice, să te calmezi până poți să ai. Absolut, absolut. Dar nu, acest lucru ar trebui să dureze câteva secunde, respiri repede, te duci înapoi și este responsabilitatea părintelui întotdeauna să caute relația cu copilul.

Invitați (Diana/Bogdan)
Da. El e adut și trebuie să vină de la el. El este responsabil la orice vârstă, adică vorbim și mici și adolescenți și. În primul rând că el are plombul relației de giver, caregver este cel care dă grijă, care oferă grijă, care copilul n ar trebui să foarte înceată grija părintelui și nici emoțiilor lui și nici dacă un părinte are 30 de ani de exersat emoții, Un copil are 17 18 dacă vorbim de un adolescent deci la jumătate și. Nu spunem că e ușor. Pe de cealaltă parte pot să spun că toți părinții greșesc și e firesc să greșească e foarte importantă reparația pe care o faci. Și capacitatea de a înțelege că orice relație poate fi reparată în măsura în care depui un efort real. Accepți ca părinte că ai greșit și abia apoi îți ceri iertare și mergi mai departe într-un mod în care copilul îți acceptă. Nu e o iertare formală aici Diana. Și nu-i nicio scuză a comportamentului. Iartă mă, dar m a enervat atât de tare exact asta. Darul acela neagă tot ceea ce este s-a zis până acolo.

Invitați (Diana/Bogdan)
Nu e vorba în primul rând de acceptarea realității că ai greșit. E extraordinar de greu pentru un părinte care n-a exersat acest lucru și mai ales părintele copil fiind care n-a primit niciodată.

Invitați (Diana/Bogdan)
Scuze de la părintele lui sau informația că părintele ar fi putut să greșească. să poți să te întorci către copilul tău și să explici că ai greșit și tu cu tine să-ți asumi că data viitoare vei face mai bine. Nu trebuie să-i oferi copilului nici explicațiile de ce-s-a întâmplat acest lucru, nici poate promisiunea neapărată că vei face mai bine, că s-ar putea să nu faci. Iar dacă există o recurență a promisiunii foarte mare, foarte desă, e un mare semn de întrebare.

Petru Gânj:
Pe care trebuie să ne impunem. Vorbeați mai devreme de gentle parenting și de blândețe pe românește. Cum definiți acest a fi blând în relație cu copilul și de fapt cu oricine? Mi se pare o că a fi cald și a fi blând cu e un lucru care stă la baza unei relații de calitate cu oricine la urma urmei.

Invitați (Diana/Bogdan)
Cred că cea mai mare problemă pe care o avem este că ă structural ca societate n-am fost învățați să fim blânzi cu noi înșul rând. Și cred că de acolo pleacă o multitudine de probleme. Mulți dintre noi am fost criticați de profesori, de părinți și cumva vocea asta a ajuns să fie vocea noastră cu noi înșine și de multe ori suntem foarte aspri cu noi înșine.

Invitați (Diana/Bogdan)
Lipsa de blândețe în propria conștiință poate naște o modalitate ușoară de a fi aspru cu ceilalți. eu aș defini ă gent parentingul ca de fapt nici nu știu dacă e o definiție pe care trebuie să o dăm. Însă o relație pe care mi o îmi doresc eu s o construiesc cu copiii mei este bazată pe a înțelege că sunt entități distincte, că ambele părți pot greși și că voi fi acolo pentru el, indiferent cât de mult va greși față de mine sau față de ideea pe care o am eu și pe care el n-o respectă.

Invitați (Diana/Bogdan)
Și chiar și atunci când eu am puterea, pentru că avem puterea ca părinți să impunem o limită, o putem impune cu blândețe. Adică nu pe care eu îl spun copilului meu referitor la orice aspect din viața de zi cu zi poate fi spus și cu blândețe și acceptând copilul în brațele tale după ce a început să plângă pentru că-i ai spus nu și nu cu asprimea pe care credem că o că o necesită un nu. De foarte multe ori când respingem pe cineva o facem precum cum am fi supărați pe el. Inclusiv și în relații, mă uit și în relațiile de business, dacă vrei, dacă respingi oferta cuiva, este precum cum s-a terminat lumea și pentru el și pentru sunt oameni care refuză să zică nu. Da, putem să nu funcționăm bine la ediția aceasta, dar la ediția următoare ne reîntâlnim și suntem la fel de deschiși. Da. Chestiunea asta lipsește fundamental și foarte mulți părinți confundă ideea asta de-a spune nu cu a fi ferm și aspru. Nu poți să fii nu fiind blând.

Invitați (Diana/Bogdan) –
Poți să-i spui nu ținându l în brațe. Nu trebuie să separi relația pentru a spune nu. Eu așa definesc.

Invitați (Diana/Bogdan)
Doctor Vanessa la să fie extrem de plastic. Are exact asta spune yes you can say no. But don't be an asshole about. Adică de ce nu mai Acum completând ce zice Bogdan, pentru mine acest gentle parenting între ghilimele că poate avea m 1000 de sensuri, pe lângă faptul că se bazează pe un respect ă și pe o repoziționare a părintelui din autoritate supremă în grădinar, pentru că de fapt De fapt e grădinarul ă oferă oportunitatea plantei să-și pună rădăcinile pentru a crește. Noi tot ce putem face este să fim acel grădinar ce metaforă faină. Ă mulțumesc. aceste porniri ale părintelui de-a contesta gental parentingului sau de-a pentru mine a fost foarte important ca omul să înțeleagă, adultul să înțeleagă și capacitatea neurocognitivă a copilului de dezvoltare. Dacă înțelegem că ei nu au abilitatea, capacitatea, funcționarea creierului este diferită la vârsta de 4, 5 9 ani, acum înțelegem că e și mai târziu, 23 de ani, este foarte greu să-i ceri unui copil să fie atent 45 de minute, o oră nemișcat în clasă când el nu are capacitatea de a face acel lucru. Mai mult de atât, pe lângă faptul că am început să etichetăm faptul că e plastic, nu poate să stea locul lui în bancă.

Invitați (Diana/Bogdan
În am început până am prin a i spune că e un copil rău pentru că nu vrea să asculte, am început să-i diagnosticăm cu ADHD și alte diagnostice pentru a ne a face noi o normalitate sau a norma aceste comportamente. și nu mai zic că am început să dăm și medicamente în acest sens, însă important este de a înțelege care este capacitatea lor. Așteptările noastre să fie congruente cu capacitatea lor de output. Adică ce pot ce poate un copil să-mi ofere să-mi ofere la cinci ani? Poate să-mi ofere empatie? Marea majoritate a nu cinci ani.

Invitați (Diana/Bogdan)
Marea majoritate a nu. Și atunci în momentul în care copilul înțelegem că nu poate să-ți dai empatie, că nu poate să-ți răspundă sau să-ți înțeleagă limita să ai o discuție rațională, nici răspunsul nici rejecția copilului nu mai luăm personal. Pentru mine acel lucru, faptul că ți îți setezi așteptările este și nu mai lupți cu partea personală. este acel factor de gentil în sensul în care, ok, hai să te să mă să te întâlnesc unde ești tu din punct de vedere al posibilităților. În același timp, vorbeam de double standard.

Petru Gânj:
Ieri discutam un caz în care copilul își uită ghiozdanul acasă. Ce facem? I l ducem sau nu-i l ducem? Îi amintim sau nu-i amintim? Și întrebarea mea a fost: Soțul pleacă de acasă și uită telefonul. Ce facem? Ieșim pe ușă o să-i l dăm sau nu? Adică doar de dragul, dar nu ieși că trebuie să-i predau o lecție. E greșit.

Invitați (Diana/Bogdan)
Și aici este dublul standard de care eu vorbesc. Dacă soțul aș ieși, poate trece printr-o perioadă grea, poate are stresul zilei care urmează. Poate sunt atâtea lucruri. Dacă înțelegem că același profesor Faneg a ieșit un reportaj în acum două zile în cel mai mare studiu vizavi de acest Snowflake Generation, care toată lumea îi spune generația de nu pot să.

Invitați (Diana/Bogdan)
Facă nu au reziliență, nu pot să facă fața emoțiilor, nu pot să facă față. Adevărul este că el fiind un susținător foarte mare al faptului că noua generație nu are reziliența de care are nevoie, a ieșit și a zis: Îmi cer scuze, nu mi-aș dori niciodată să fiu adolescent în ziua de astăzi pentru că provocările pe care le au, pentru că incertitudinile pe care le au adolescenții în ziua de asta, pentru că expunerea la informații și la riscuri și la tot ce se întâmplă în jurul lor este atât de dramatic încât noi nu am putea niciodată să înțelegem noi adolescenți ființ. Ce înseamnă să fii adolescent în ziua de astăzi. Așa că a tras câteva semnale de alarmă. Poate noi nu înțelegem prin ceea ce trec ei cu adevărat și atunce de ce să predau o lecție de dragul de-a o preda? Acela este, dacă mă întreb pe mine, esența gentelui parent, respect, a înțelege capacitatea și a nu mai avea acel dublu standard față de.

Petru Gânj:
Eu am o întrebare retorică pe care nu mă satur să o adresez de fiecare dată când am ocazia. Este cineva pe această lume căruia îi place să fie pedepsit? Mă întreb nu vorbim de fetișuri sau.

Invitați (Diana/Bogdan)
Nu vorbim? Nu vorbim, adică fiecare dintre noi avem angoase, avem frici, avem emoții pozitive, negative. Cred că fiecare dintre noi căutăm să fim acceptați așa cum suntem. Ori mesajul cel mai dramatic pe care î dăm copiilor noștri atunci când îi certăm, când le predăm lecții de dragul lecțiilor este acesta că nu ești acceptat așa cum ești. Și dacă tu nu ești acceptat așa cum ești acasă, cum vei putea vreodată să fii mulțumit cu tine când ești în lume?

Invitați (Diana/Bogdan)
Eu înțeleg că e o frică a părinților. Este evident că e o frică și locul din care pleacă ei nu este unul de-a vrea să fie răi cu proprii copii. Mulți dintre ei au fost crescuți în felul ăsta și e un pattern pe care îl repetă și n au cum să lupte cu el. Însă dacă ajungi să privești și din punctul de vedere al copilului sau al tău când erai copil, probabil că perspectiva ar putea să se schimbe, dar nu poți să nu poți să te aștepți ca toată lumea să aibă acces la o astfel de introspecție.

Invitați (Diana/Bogdan)
Da. Noi încercăm să aducem cât se poate pe mai multe voci, pe mai multe metode, pe mai multe tipuri de oameni care vin și fac workshop uri și explică faptul că până la urmă relația ta cu copilul tău este una pe care n ar trebui niciodată să o pui în pericol doar de dragul unei posibile educații pe care tu vrei să-i o dai. Există o altă perspectivă. Tehnologia avansează într-un mod în care nimeni n-a crezut până la acest moment că poate să se întâmple. Noi încercăm să educăm copiii noștri pentru o viață pe care n avem nicio idee reală cum va fi.

Invitați (Diana/Bogdan)
Adică eu să îi încerc să-i îl fac să scrie frumos caligrafic pe un copil care poate scrie minunat pe laptop și are idei și are gândire critică. Dar eu să fiu nemulțumit că nu scrie la fel de frumos cum scriam eu în clasa a treia a patra. Mie mi se pare mie mi se pare acolo o problemă la părinte pentru că face un lucru doar de dragul de a-l face, nu nici măcar cu o utilitate, că până la urmă copilul acela îi va supraviețui. Este o chestie pe care noi ca părinți o acceptăm greu la un moment dat, că ne vor supraviețui, vor trăi fără noi și se vor descurca. Eu pot să-i dau doar niște instrumente emoționale și să-l îndrum într-o direcție pe care eu o consider utilă, dar nu pot să Cred că e o responsabilitate pe care ne o luăm foarte gravă și mare de-a îi limita copilului opțiunile la ceea ce cred eu că e mai bine pentru el. Opțiunile lui sunt mult mai mari decât le-am avut eu și e firesc să fie așa și eu mă bucur pentru asta.

Invitați (Diana/Bogdan) –
Și vorbim de opțiuni de pe care încă nici nu le știm. Exitor pentru toți.

Invitați (Diana/Bogdan)
Exact. Când eram în liceu, clasa 11, am avut un ghid cariere, de a înțelege către ce să ne îndreptăm să aplicăm la facultate. Și știu că prima întâlnire erau 20 de minute pe săptămână ne întâlneam cu el. prima întâlnire a vin și să așezitați, dragilor, eu trebuia să devin instalator pentru că în Marea Britanie de unde vin eu se câștiga cel mai bine și de departe. Dar adevărul este că mulți dintre voi veți face joburi, lucruri care astăzi eu nu există. Nu există descrierea postului, nu există cod Core, nu există. Și e greșit să începem prin a spune ok, ce se plătește cel mai bine astăzi? Cine câștigă cel mai bine? Păi acela. Hai să vedem pe unde te înscrii. Important. Cel mai important lucru este copilul sau adolescentul, elementul viu din ecuație să fie autentic să fie autentic și aliniat cu cine e el și să se simtă iubit și acceptat măcar acasă.

Invitați (Diana/Bogdan)
Există o frică majoră a părinților pe care o sesizăm în comentarii aceea a și auzim asta. Noi trăim într-o bulă și cred că toată lumea aude și cred că toți trăim în bule. diverse fiecare cu bula lui. Fiecare cu bula lui. Asta e o dramă a societăților moderne. Însă frica pe care o au mulți părinți este că dacă eu sunt blând, dacă eu îmi ascult copilul, lumea va fi rea cu el și eu trebuie să-l pregătesc pentru asta. Mie mi se pare o gândire complet greșită și ar trebui să fie inversă. Adică știu că lumea poate să fie rea, nu am garanția că va fi sau nu. Știu că vor fi multe obstacole pe care copilul meu le ar putea întâlni în viață. De aceea aș vrea ca acasă să fie raiul, să poată să aibă măcar aici, pentru că eu nu voi putea niciodată să-l pregătesc pentru război, pentru un cutremur care se întâmplă, pentru un om care intră cu mașina în. Pentru orice traumă care viața poate o aduce așa de diferit. Singurele instrumente pe care eu le pot da sunt legate de iubirea necondiționată pe care eu ca părinte.

Invitați (Diana/Bogdan):
Da. în copilăria mică, dar în copilărie. Studiile arată că expunerea la aversitate de mic nu creează reziliență și nu creează ă puterea de a fi puternic sau tare, ci dimpotrivă, anxietate.

Invitați (Diana/Bogdan)
Ă retragere pentru mai ales acasă vorbim pentru că un copil are nevoie de cel puțin o persoană, măcar o persoană. anul care să simtă că este iubit necondiționat sub orice formă în orice moment. That is și cu acel crez, acel acea somatizare a informațiilor, copilul înțelege că lumea poate fi bună, lumea e bună și construiește mecanismele efectiv neuronale de a face coping, de-a se vede o rată mai scăzută a harditului, respirație mai lentă, adică Sunt fizic niște modificări care se cresc.

Invitați (Diana/Bogdan)

Știm că de la patru ani, deci 04 ani este zona de creștere a neuronilor și de-a rețelelor neuronal. La patru ani începe acel roaming. Este o etapă în care sinapsele care n au fost folosite se aruncă la gunoi. Cele mai folosite sinapse sunt cele care se păstrează și atunci copilul este foarte esențial ca sinapsele exersate să fie la acelea de coreglare. Adică eu îi ofer model cum să regleze emoțional. Eu îi, apropo de disciplina, o să revin acolo puțin. Eu îi arăt cum arată reglarea emoțională, cum arată conflict management, cum arată reziliența într-o într-o Eu îi arăt a disciplina nu înseamnă a corecta, nu înseamnă a învăța. Discipol. Iisus avea discipul. Erau inspirați de ce făceau. Trebuie să-ți inspiri copilul prin relația de atașament. Tu trebuie să-i arăți copilului cum arată acel lucru. Păcat că majoritatea dintre noi la momentul acesta de abia învățăm ce înseamnă să ne reglăm emoțional.

Invitați (Diana/Bogdan)
Să avem un conflict management poate în casă unul sănătos și nu degeaba îi predau copilului că trebuie să respire dacă eu la semafor țip la acela că n-a plecat la verde sau deschid geamul și mă dezlănți? Adică îri mai ales atunci când vine fix vorba de el. Adică dacă eu copilul a greșit și mă duc și explic ți-am zis eu data viitoare nu mai primești la cu siguranță acela nu este embodimentul de-a ceea ce spun și o să-l.

Petru Gânj:
Predau mai departe. Am avut un invitat înainte care a spus că copiii mai mult văd mai mult decât ascultă. Adică părinții trebuie mai bine să faci ceva și exact să fie embodymentul ce what you're preaching practice what you preach și după faptul că o faci e un exemplu mai bun pentru copil decât faptul că aude de la tine. Nu, de multe ori rolul de părinte, ca să spun așa, mi se pare că e.

Invitați (Diana/Bogdan)
Ă se reflectă în niște vorbe tradiționale românești. E chestiunea asta. Fă ce zice popa, fă ce face popa. Chestiunea asta este total aberantă. Adică tu nu poți să ceri unui copil să aibă un comportament adecvat un unei așteptări pe care o ai când tu. Îi predalitatea respectivă lovindu l sau țipând la el sau pedepsindu l. Adică este contra, de fapt e și contraintuitiv dacă dai la o parte cum am fost educați și învățați să fim. Trebuie să crească copii obediență. Asculte, mă rog. Anyway, am înțeles că o abilitate foarte, ați menționat o de mai multe ori este empatia. Ce alte abilități ați spune că sunt importante pentru copii să le aibă pentru acest viitor la urma urmei necunoscut? patia într-adevăr e o abilitate emoțională puternică de temelie. Creativitatea mi se pare un lucru pe care noi toți îl avem sub o formă sau alta. Mm. Mai ales copilărie care este ucisă, măcelărită de mică.

Invitați (Diana/Bogdan)
Ă fie că ni se spune că nu suntem buni, că nu se alege nimic de noi, însă dacă și tehnic vorbind, este skillul lui pe care ai o să-l aib și n-o să-l aibă. să-l aibă cel mai puțin. Este o creativitate inventată și mecanică care nu se va putea măsura niciodată cu cea umană. Ca și o să le spun skills uri, însă vorbeam tot cu Dr. Gordenfield, tot într-un podcast cu el și am avut surprinderea să aflu ceea ce face sens că gândirea critică nu este un skill este o etapă de maturizare. Ok? Abilitatea de-a menține două puncte de vedere în tine și a face plus în minus este tot o abilitate de o etapă post maturizare a procesului de maturizare. Știu că sună ciudat și cinic și rău, însă majoritatea maturizarea n are nicio legătură cu vârsta. Putem să avem 60 de ani și să fim la procesul de opriți în procesul de maturizare la 12, 13, 15 ani. De ce? Pentru că evaluarea emoțională s-a stopat și de obicei mergem într-un sens giratoriu în această dezvoltare emoțională până când găsim acel outlet. Dacă nu găsim niciodată, vom rămâne acolo. și posibilitatea de a înțelege două puncte de vedere, de-a le cântări și de-a funcționa mai departe de cele acele două puncte de vedere. Apropo de gândirea critică, mi se pare esențială.

Invitați (Diana/Bogdan)
Acel pe de altă parte, că eu cred asta, dar pe de altă parte pros and cons să-mi se pare o chestiune. Cumva pierdută apropo de bule și de ce trăim în extremele din societatea modernă, atât politică cât și socială. Asta voiam să spun. Oriunde te ai întoarce, există unicul adevăr politic, partidul politic religia adică oriunde toată lumea trăiește cu un singur social media. Și în psihologie la urma urm și părinți care văd numai așa și ăsta e adevărul suprem și.

Invitați (Diana/Bogdan)
Ex școala de psihologie sunt curente care au fost selectate și puse ca fiind adevărul Absolut. Ce mi-a plăcut pe scena pe rând și ce am încercat să fac în același timp este că sunt oameni care între ghimene se pot și contrazice în teorii, dacă vreți, între în a pune practică, însă a asculta și a înțelege că există mai multe tipuri, că există mai multe posibilități și a ți pune întrebări, a genera întrebări în capul tău este cea mai cel mai mare câștig. pe care tu ca părinte îl poți avea și ulterior pe care copilul tău îl poate avea. Deci, ca să revin, gândirea critică, empatia, creativitatea, I could go on. Dar nu știu care sunt primele trei la mine la care m aș gândi. Ă citeam un studiu în care se menționa activitatea fizică.

Invitați (Diana/Bogdan)
Sportul ă în care ideea era că sunt copii care au sub 0,1% șanse să facă sport de performanță. Însă peste 70% dintre copiii care fac un sport, cel puțin un sport susținut în timpul copilăriei până în adolescență, au șanse mari să ocupe o în viață un rol pe care și l doresc. fie că vorbim de antreprenoriat, de leadership, de creativitate, așa cum spunea, pentru că există niște mecanisme în activitatea sportivă în care te învață munca în echipă și individualismul și a avea un gol și fizic vorbind, te dezvolți într-un anumit fel. Eu cred că chestiunea asta iarăși o abilitate pe care ar fi ar fi util s o predăm. Cum s o predăm? să-i lăsăm pe copiii noștri. De foarte multe ori am văzut părinți, mai ales în ceea ce privește fetițele. Mai avem aici o discuție între modalitatea de-a vedea diferit cum crești copiii, fetițe, băieți, care sunt oprite din aerga pentru că se murdăresc, pentru că transpiră, pentru că chestiuni de astea de.

Invitați (Diana/Bogdan)
Și cred că ar fi bine să-i lăsăm să-și facă și să-și găsească sporturile. E imposibil să nu existe un sport la care un copil să nu aibă bucuria de-a de a-l de-a se duce ă și să nu-i creem noi acele sporturi cu persistența clasicul fotbal sau la fetițe? Neapărat baletul not, pian dans.

Invitați (Diana/Bogdan)
Dans. Nu sunt. E minunat să facă activități de tipul ăsta, dar să-l și ascultăm pe copil, adică să aibă o diversitate a de alegere și până la urmă să o aleagă. Mie mi se pare o abilitate care va conta mult, inclusiv respirația, dacă vrei. Reziliența are legătură și cu respirația și capacitatea de-a lăsa niște lucruri să treacă și să nu reacționăm. Chestiunea asta iarăși în sport e cumva organică pentru că altfel nu poți să depui mai departe efort dacă nu respiri potrivit da, corect, corect. Știi? Ok, deci astea ar fi empatia, gândirea critică, creativitatea și empatia se poate construi cu ajutorul ghidajului părintelui. gândirea critică. Toate sunt un niște rezultate ale unor procese de maturizare, iar empatia cu atât mai mult la nivel neurologic, pentru că empatia ai nevoie de abilitatea de-a te pune în. Ă încălțămintea în the person shoes. de-a reflecta și de-a nu de-a gândi cum te ai gândit sau cum te ai simțit tu, ci efectiv ce ar simți cealaltă persoană prin prisma ei. A pentru că a gândi ce a simți eu în in the other person shoes este tot o formă de ego.

Invitați (Diana/Bogdan)
Cumva ascuns. Ă deci empatia poate fi cumva arătată de noi, însă este tot un proces de maturizare și tot un proces de timp. Dacă vorbim precum un timp, 5 ani pentru un copil cu un temperament normal, șapte în ani pentru un copil cu temperament sensibil, pentru că există temperamente diferite, există wiring diferit la nivel la nivelul creierului și există un deadline de timp, dacă vrei. Însă cel mai bun lucru pe care purtăm este noi să fim dovada empatiei cu ei și cu ceilalți din cer și cu noi. Aici există o bucurie a noastră pentru că odată cu acest festival pe care î organizăm am găsit că bula noastră se poate extinde. Am găsit multe organizații cum v am găsit și pe voi. Există mai multe fundații, nu e nicio reclamă, e fundația Kids Hero, care exact asta promovează empatia și copiii mici pot fi supereroi calitatea lor principală fiind empatia. Mi se pare extrem de valoros că un copil poate fi supererou.

Invitați (Diana/Bogdan)
Nu pentru că e cel mai puternic, nu pentru că lovește cel mai bine mingea sau alte chestiuni, ci pentru că poate să acorde altuia o grijă pe care cumva ă am zice că n are n aduce nicio valoare practică. Știi? Dar de multe ori e esențială în dezvoltarea noastră ca oameni.

Petru Gânj:
Da, adică de aia și noi am venit să-și susținem cu cel mai mare drag ParentED Fest și anul trecut și anul acesta și sper că și pe viitor pentru că credem atât de mult în la urma urmei tot ce faceți voi și ce se prezintă pe scenă și cu rulerul de aia l-am luat din 2020 până acum. prezint Ruler e un acronim pentru cele cinci etape în, mă rog, partea aia de început înainte de empatie, să zicem. Și cred, adică de aia de aia am luat o, pentru că credem și noi că este o abilitate extraordinar de importantă.

Petru Gânj:
Și thinking school la fel, cred că se aleagă mult cu o abilitate de gândire critică. Acum la creativitate nu știu ce credit o să mai luăm la sport. Dar acum dacă e să ne gândim pentru, nu știu, adolescenții care ne ascultă și poate nu știu ce așteaptă viitorul, ă ce le ați spune lor cu cum să ce să facă fără să dezamăgească părinții sau mă rog, poate au o frică de dezamăgirea părinților poate nu știu ce vor să facă pe viitor. Poate sunt așa într-o stare de certitudine. ce-i-am putea sfătui? atunci te rog dacă m aș întoarce în timp.

Invitați (Diana/Bogdan)
Și m aș întâlni cu Diana din clasa a 11 a și clasa a 12 a spune că puțin luăm viața prea în serios și avem impresia că facem niște decizii la acel moment în care sunt definitorii pentru noi, pentru viața pe care o aleg pentru ceea ce vrem să facem și dăm bătaie. Sunt o persoană care și a schimbat complet traiectoria de la de unde am plecat și ce fac astăzi. Și care nu exclud în viitor în o să rămân creativă cu direcția în care mă îndrept. Știu că există foarte multă presiune pe adolescenții de astăzi, pe deciziile pe care le trebuie să le calculeze sau să le ia în seamă, să le cântărească. Însă e foarte important să înțeleagă că se pot răzgândi. Că da, că poate am făcut o decizie care la momentul acela chiar mă definea, dar e ok să nu mă mai definească și de fapt ar fi normal să nu mă mai definească în cinci ani, în 10 ani dacă acolo. Și că e ok să iar asta eu n-o numesc o greșeală. E ok să facem greșeli, dar nu asta ar fi o greșeală. E ok să facem greșeli și e ok să încercăm să înțelegem de acolo cine suntem noi mai bine și ce am fi putut să facem diferit pentru ca noi să fim bine cu noi. La sfârșitul zilei, dacă nu înțelegem ce înseamnă să fim autentici cu noi înșine, o vom căuta mai târziu.

Invitați (Diana/Bogdan)
Dar o tot vom căuta ca să 30 40 de ani și așa mai departe.

Invitați (Diana/Bogdan)
Iar dacă îndemnul meu ar fi ăsta, să înțeleagă cine sunt cu adevărat la momentul ăsta și să poate să urmeze direcția aia cât pot ei, cât ni se tot așa, nu e reclamă, dar era vocea României săptămâna trecută și vedem atâtea atâția oameni cu fel și fel de profesii. însă inima unora dintre ele se vede clar unde, cât de bine ar fi fost să fie acolo de m și sunt oameni care au spus că au cântat până la vârsta de x au cântat până au avut doi ani de zile, dar după aceea viața lor a luat alt menționat că ai avut multe schimbări de drum. Mă regăsesc și eu. Am făcut arhitectură și inginerie după master management, după acum master marketing și fac marketing, așa că te înțeleg perfect. Dar. Pregătire la arhitectură și interioară am vrut să fiu, am ajuns la IT și management că le înțeleg. După ai făcut și neuroștiințe. Da neuroștiințe și psihologia sănătății mentale și un NBA. Da deci în multe direcții până am un canvas care aș să-l pictez. Deci mesaj adică mai vrei mai vrei să adaugi ceva sau simți că.

Invitați (Diana/Bogdan)
Cred că e important să nu Andrei Preșu a avea o emisiune în care spune ce mai plăcut pe lumea asta este să bați câmpii. Să faci chestii. Nu zic să batem câmpii neapărat. Însă ce spunea el era că și supraspecializările astea și faptul că la o vârstă știm ce vrem să facem e bine să nu ne ducă într-un loc în care să fim lichidați ca oameni. Adică cumva să ne păstrăm perspectiva că anumite lucruri pe care la un moment dat le-am crezut definitorii pentru noi, cum spunea și Diana, pot să sufere schimbări mai mici sau mai mari. M. Sau de câte ori nu ne-am trezit ca noi uitându ne la cine eram în urmă cu ceva timp să avem un zâmbet așa, fie de nostalgie, fie de jenă, fie. Și e ok să fie așa pentru că persoana care ajungi să fii trebuia să treacă și prin etapa respectivă. Exact. Când ești, îmi amintesc și eu, când ești în pragul unor decizii importante, cel puțin așa cum societatea le standardizează acum, ca adolescent, ajungi la o etapă când dai bacul, facultate și așa mai departe. Ți se pare că chestiunea asta este absolut esențială și nu spun că nu e. E importantă pentru că libertatea pe care o poți dobândi ca om făcând ce ți place este una fabuloasă.

Invitați (Diana/Bogdan
Sunt extrem de mulți oameni care au impresia că nu muncesc niciodată. Pentru că și au găsit cumva vocația și au găsit un element în care se simt bine. Ăla e dezideratul, evident. Dar chiar și găsindu l și având percepția că l-am găsit, că suntem în apropierea unui examen important, el poate suferi modificări. Și experiența mea e una similară cu Adianei.

Invitați (Diana/Bogdan)
Am avut o perioadă în care am fost fascinat de teoria științelor politice și am luat o facultate în sensul ăsta de geopolitică, un master, dreptul și avocatura pe care o desfășuram într-un mod pe care acum îl consider extrem, adică la 2:00 noaptea se termina munca și începea la 6:00 dimineața. Adică lucruri pe care atunci le făceam chiar cu bucurie și consideram că însă viața m a surprins ducându mă într-o altă direcție în care am găsit o altfel de bucurie. Asta nu înseamnă că m am trădat pe mine la un moment dat, ci înseamnă că m am lăsat să mă schimb, să mă dezvolt. E foarte greu când ești tânăr pentru că frica pe care ți o introduc părinții și oamenii din jur că vei lua o decizie greșită și vei rata niște starturi te pot face să pray on the say side să fii cumva. Pe vremea mea ca să zic așa am ajuns și aici trebuia să fii ceva ok îți plăcea sportul erai creativ îți plăcea dar dacă erai cu o diplomă de avocat de contabil de erai on the sigur side adică cumva bă dacă Nu, nu ți ieșea cu ce voia. Da o în chestiunea asta pe de o parte îți dă un că altfel ar fi făcut fotbal. Adică.

Invitați (Diana/Bogdan
Îți dă îți dă un confort ă dar pe de cealaltă parte s-ar putea să te oprească să-ți urmezi adevărata care. Iar eu aș reveni aici puțin la faptul că în momentul în care îți găsești vocația sau pasiunea, simți că nu muncești asta nu înseamnă că nu muncești. Muncești de. Muncești de plăcere. Cred că muncești mai mult. Însă vorbeam cu un psihotraumatolog și spunea că există mult tipuri de activități, însă două sunt esențiale, unele care they fulfill us și altele care they deplete us. Și important e ca atunci când faci pentru marea bună perioadă de timp ceva, fă o să te împlinească, fă o să te hrănească, că dacă faci doar să dai din tine, la un moment dat n-o să mai ai de unde să dai sau spuneam măcar la un moment dat, fă ceva din ambele cât să menții un echilibru.

Petru Gânj:
Un echilibru. Și e important să-ți dea fericirea are trei elemente meaning și mai sunt o mi se pare că easiness to achieve și însă cred că un apropo de parenting și a fi părinte pe scorul de fericire în a fi părinte două dintre cele trei categorii sunt aproape de zero. H însă miningul este la maxim.

Invitați (Diana/Bogdan)
Pentru că pentru o perioadă scurtă de timp există foarte multă muncă, efort fizic, cognitiv în de-a susține, de a face un copil să supraviețuiască și nu numai să supraviețuiască și să stribe în lumea în care trăim. de-a găsi ceva care să-ți dea acel sentiment de meaningfulness, de lucru care te îl simți că te împlinește, că ți aduce o plăcere de a-l face, că ți vezi rezultatele, că și asta nu trebuie neapărat să fie ceva economic vorbind, că de cele mai multe ori la noi succesul se măsoară prin cât de mult câștigi și cât de. Cum Ilen Musk spunea că odată cu AIul ar trebui să se inventeze cumva o alocație pentru fiecare om doar pentru că există, știi? Adică oriceva doar și. Da. mă întorc un pic. mi-a, mi-a venit o idee și mă întorc la întrebarea inițială pe care ne ai adresat o tu referitor la copii. Aici cred că esențial. Un copil ar trebui să se simtă suficient pentru că există și nu pentru că face ceva în ochii părinților.

Invitați (Diana/Bogdan)
Aici cred că e esența. Și vorbim de relația cu părinții. Să nu divagăm, să spunem că în felul ăsta am auzit teoria asta. crește în copii care nu fac nimic, care sunt nemotivați. Nu e fals. Faptul că eu ca părinte pot să-mi iubesc copilul indiferent cu mie și el să simtă asta, n are nicio legătură cu motivația lui în viață.

Invitați (Diana/Bogdan)
Pentru că eu dacă îi ofer dragoste doar condiționată raportat la ce face el, asta e chestiune strict temporară și care la un moment dat va dispărea ca motivație și se va întoarce chiar împotriva lui și împotriva relației mele cu el, evident, pentru că va realiza la un moment dat că tot ceea ce eu i-am oferit a fost condiționat și tot ceea ce a dat el a fost de fapt de frica să-mi piardă dă mie afecțiunea și nu pentru că el își dorea chestiunea asta și asta e esențială, cred, în realizarea de ce a fi blând cu copilul tău în orice circumstanțe chiar atunci când spui nu, este esențial.

Invitați (Diana/Bogdan)
Și asta a fost pentru adolescenți ceva ce ar trebui să fie folositor și ce, mă rog, cu care să rămână. pentru părinții care ne au ascultat până acum, cu ce v ați gândit că ar trebui să rămână? Care, mă rog, poate au adolescenți, poate au copii mai mici și se uită poate cu frică la acest viitor. I will take a chance now. Așa. E cazul celebru al doamnei pe care nici nu știu cum o cheamă exact, care și au omorât cei trei copii în America. celebr proces nancy. Și există o dualitate pe care o vedem în opinii, săraca mamă și acuzele aduse societății și cealaltă parte săracii copii. Înțeleg ambele puncte de vedere. Apropo de mesajul pe care să-l transmitem părinților și sunt părinte de copil care a dormit în brațele mele și doarme încă cel mic de trei ani în fiecare noapte. Știu greutățile, știu cât de complicat e să-ți găsești resurse pentru a fi emoțional disponibil, pentru a fi calm și toți ajungem să greșim. Pe de cealaltă parte, mi se pare vital să înțelegem că societatea sau cineva în abstract nu vine să salveze relația dintre mine și copilul meu. Pot să fiu frustrat, pot să fiu nervos, pot să fiu extrem de furios pe o societate care tratează mamele extrem de prost. Sunt de acord cu asta. Părinții în general.

Invitați (Diana/Bogdan)
Care nu oferă resurse, care nu oferă susținere. A dispărut tribul pe care îl avea ancestral de mătuși, de bunici care ajutau. Avem sunt trăim în capcana asta în care credem că societatea industrializată este cea care a existat dintotdeauna. e foarte tânăr. 100 de ani înseamnă nimic la istoria omenirii, dar noi o luăm de gata și avem această percepție pe care și as pe asta o înțeleg și mă ajută să empatizez cu părinții care au aceste probleme. Însă în cele din urmă nimeni nu ajută mai mult decât propria putere pe care trebuie să o găsim în noi de a fi ok cu copiii noștri. Mesajul pe care eu îl transmit este unul de a fi responsabili noi cu noi și cu copiii noștri pentru a putea avea o relație în regulă și pentru a putea ca ei să fie un pic mai bine decât am fost noi. Altfel nimeni nu va veni să ne salveze indiferent cât de frustrați suntem și câte scuze ne găsim pentru că ne comportăm într-un mod în care noi am fost crescuți sau oricum într-un mod nepotrivit față de copiii noștri.

Petru Gânj:
Cu alte cuvinte, get your shit straight. Asta e, aș spune părinților, din păcate și mie însumi, în oglindă de multe ori mi spun absolut, că teoria e una practica, ne omoară. M adică stăm foarte bine pe teorie, dar să nu ne imaginăm că nu că nu creș suntem și noi părinți. Eu fac un exercițiu cu mine ca părinte și mi se pare că mi schimbă de multe ori perspectiva situației și a zilei. Peste 60 de ani, peste 60 de ani când copilul meu că mereu mă întreabă cea mare cumva luptă sau procesează ideea de moarte.

Invitați (Diana/Bogdan)
Și de multe ori mă întreabădar tu când o să fii ca bunica, că avem câteva bunici și străbunici. Eu cât o să am? Eu cum o să fiu și o să am? Adică cumva exersează și mă ajută și pe mine să exersez această imaginație memento mori.

Invitați (Diana/Bogdan)
Tot ce va rămâne din astăzi, peste 60 de ani, este relație. Iar Tod Gordon Newfield spune că ce rămâne în noi nu este relația, nu este doar acum între noi. Relația transcende generații. Pentru că în momentul în care un părinte este bun cu tine și ți transmite acea bunătate, acea siguranță, acea liniște, acel lucru se întipărește în tine, se instalează în tine la nivel molecular. în celulă neuronală, lucru care va transcende și mai departe în generație. La sfârșitul zilei, it's the memories make. Este cântatul ă tare, cu muzica tare în mașină.

Invitați (Diana/Bogdan)
Este sunt seriile în care stați mai târziu și se râde. Este momentul în care ieși de la examenul picat și plângi, dar mergi la o înghețată după aceea pentru că nu contează rezultatul. Apropo și de David Popovici, tatăl spunea că indiferent cum mergea antrenamentul, la sfârșit era înghețata cu el sau desertul cu el. Alea sunt lucrurile care vor întâinui și dacă ar fi săți dau un mesaj părinților este să nu le fie frică să se distreze cu copiilor, să copilul să simtă că acel părinte chiar e fericit pentru prezența copilului din viața lui. Să nu uite că în cele din urmă, apropo de bunicii noștri și amintirile pe care le avem cu gogoașa, care este atât de dezbătută astăzi dacă bunicul să-i dea sau nu, iar noi mergem la străbunica. De la bunica lui de din ce în ce mai des o dată la două săptămâni și că ai mei vrea să meargă zilnic pentru că ce face gogoș cu zahăr banii din acela din Adică și atât de tare mă bucur. pentru că este atât este un o procesare a informației atât de frumoasă.

Invitați (Diana/Bogdan)
Viața înseamnă mult mai mult decât ce credem noi că livrăm astăzi, că-i învățăm astăzi și că suntem atât de axați să performăm, să facem și așa mai departe. Indiferent în ce lume digitalizată, robotizată vom trăi, relația este lucru care nu va putea fi niciodată înlocuit, ă învățat ă și aia poate fi bună sau rea. Din fericire și din păcate. Ce frumos! Ne apropiem de final, dar mai am o ultimă întrebare. Dacă mai e ceva ce de care voiați să menționați, dar poate n-am apucat eu să vă întreb. Eu aveam o listă mult mai mare de întrebări, dar a trebuit să fiu foarte selectiv defect profesional la mine. Mi-a plăcut totul, dar eram curios dacă e poate n-am gândit o eu. Ce voiați să menționați? eu aș spune că în relația asta, în toate relațiile, dar în relația mai ales cu copilul tău, un strop de smerenie în ceea ce te privește pe tine ca părinte ă e extrem de important și nu vreau să înțeleagă că mesajul nostru este unul venit dintr-o zonă de perfecțiune sau de lucruri făcute, învățate, asumate și am găsit rezolvarea.

Invitați (Diana/Bogdan)
Nu avem aceleași provocări ca toți oamenii indiferent ce resurse accesăm, greșim la fel de mult și poate mai mult comparativ cu alții raportat la informațiile pe care le avem. însă este esențial să înțelegem că singura metodă este să ne ridicăm și să facem mai bine. Asta e mi se pare esențial și sper ca Parent să împreună și cu voi și cu toți partenerii noștri să fie o scenă în care putem să realizăm că chiar imperfecți suntem suficienți. Ce frumos! Da, nu mai am nimic de zis și în același timp aș avea pe de altă parte. E important să ne amintim că într-adevăr putem oricând să rămânem flexibili în viața, în deciziile pe care le facem, să rămânem deschiși oamenilor, lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru. Și așa cum spunea și Bogdan, pe munca de părinte este extraordinar de grea și nu va fi niciodată terminată.

Invitați (Diana/Bogdan)
Pentru că munca de părinte se transformă mai târziu în munca de bunic și sau corect ar fi să se transforme pentru că tu ești un sistem de suport. Însă ce mi-a oferit mie această expunere sau această oportunitate de-a întâlni live și de-a discuta cu cele mai mari minți ale psihologiei, neurocercetătorii și așa mai departe, este confortul că și ei greșesc. He, ce frumos! Am avut mese, discuții cu fiecare dintre ei, iar eu când am început această călătorie eram sigură că ei fac totul perfect, doar au 50 de ani de studiat psihologia copilului și atașamentului cum și astăzi fac greșeli. Iar acest lucru nu ar trebui să fie o scuză pentru noi că e ok și în continuare greșim. ci a înțelege că e normal să greșești. Deci nu trebuie să purtăm cu noi vinovăția de-a ne opri din a încerca să fim mai buni în final să acceptăm că suntem oameni că suntem oameni.

Invitați (Diana/Bogdan)
Și greșeala aicea care ne face să fim oameni și să fim în continuare descriși la învățare și copii și părinți empatici cu gândire critică creativi și sportivi ne bucurăm mult că ne a invitat. A fost o plăcere pentru noi și. Este felicit pentru ușurința dialogului. Am început să fim prezenți la mai multe podcasturi și pot să apreciez chestiunea asta și. Sperăm că este de valoare și pentru cei care ne ascultă. Sper și eu.

Petru Ganj: Adică îmi place, mi-a plăcut foarte mult și cred că e extrem de mare valoare ce am discutat aici și ce se va discuta și la ParentED Fest. Așa că ne vedem la ParentED dragă Diana, dragă Bogdan, vă mulțumesc foarte mult că ați venit și. Dragilor, până data viitoare să vă luați bilet la Parented Fest pentru că o să ne vedem acolo și vedem cum putem mai departe să creștem viitorii lideri mulțumim noi vorbim mult.