4 motive pentru a-ți trimite copilul într-o tabără de vară în limba engleză și beneficiile acesteia

Vacanța de vară este perioada din an în care copiii pot descoperi noi activități, mai ales că au suficient timp pentru a explora diverse opțiuni chiar din primii ani de școală. Taberele au fost și vor rămâne una dintre cele mai interactive moduri de a-i ajuta pe școlari să își dezvolte diverse abilități și competențe, iar cele de limbi străine sunt preferate atât de cei mici, cât și de părinți.

Există o varietate destul de mare de tabere de vară la care îți poți înscrie copilul astfel încât să își aprofundeze cunoștințele dobândite în timpul anului școlar, precum și să își facă prieteni noi și să se simtă bine și să socializeze cu aceștia.

Cum limba engleză este una dintre disciplinele studiate din școala primară, o astfel de tabără poate fi o alegere potrivită pentru cel mic, iar în acest articol poți descoperi 4 motive pentru a-l înscrie la una, precum și beneficiile unei asemenea experiențe.

Cuprins:

  1. Tabere de vară pentru copii: variante în România și străinătate
  2. Tabără în engleză: cele 4 motive pentru a-ți înscrie copilul
  3. Beneficiile unei tabere de vară pentru copii

 

1. Tabere de vară pentru copii: variante în România și străinătate

1. Tabere de vara pentru copii variante in Romania si strainatate

În ultimii ani ofertele de tabere de vară pentru copii s-au extins destul de mult, astfel că acum poți alege împreună cu cel mic dacă dorește sa meargă în România sau în străinătate.

Dacă ai un copil care merge pentru prima data într-o tabără de vară, România este probabil o alegere potrivită, însă dacă cel mic este deja obișnuit cu astfel de plecări, îl poți trimite într-una în străinătate, iar cele din Anglia sunt printre preferatele părinților, dar și a copiilor.

Printre cele mai căutate sunt taberele în engleză, aceasta fiind una dintre limbile străine cel mai des studiate în școlile din România, iar aprofundarea ei nu poate aduce decât beneficii, mai ales atunci când practica se face în țara în care aceasta se vorbește nativ.

2. Tabără în engleza: cele 4 motive pentru a-ți înscrie copilul

2. Tabara in engleza cele 4 motive pentru a-ti inscrie copilul

Taberele de vară în România, cum sunt cele urbane, sunt deja o obișnuință printre mulți părinți care își doresc pentru copiii lor experiențe unice din care să învețe, dar și să viziteze alte orașe în același timp.

Atunci când alegi să îți trimit copilul într-o tabără de vară de engleza, însă, ai putea avea în vedere și următoarele 4 motive:

  1. Expunerea la mediul academic internațional

Fie că este vorba despre Anglia sau o altă țară în care se vorbește limba engleză, o vizită acolo este o experiență unică pentru orice copil. Taberele de vară sunt și unul dintre principalele moduri de a vedea ce înseamnă mediul internațional și de a interacționa cu persoane din alte culturi, printre care profesori din alte sisteme de învățământ și elevi de aceeași vârste.

  1. Aprofundarea limbii engleze cu vorbitori nativi

Chiar dacă ai un copil care a urmat cursuri de limba engleza încă de mic, nimic nu se compară cu exersarea acesteia cu vorbitori nativi, iar o tabără de vară poate fi o ocazie excelentă în acest scop. Mai mult, prin faptul că cel mic va interacționa cu alți copii de vârste apropiate îi va da și încredere în sine.

  1. Deprinderea unor noi abilități și competente

O tabără de vară, fie că este în limba engleză sau de alt fel îți va ajuta copilul să se descurce singur în diverse situații. Acesta poate învăța să comunice mai bine, să fie creativ sau, dacă este mai timid, aceasta experiență poate fi prima care îl va ajuta să își învingă această teamă, mai ales că va participa la diverse activități care au la baza dezvoltarea abilităților și competențelor de comunicare, dar și sociale.

  1. Vei avea un copil independent care știe ce vrea

Dacă îți dorești un copil independent care să știe ce vrea și cum să se descurce, taberele de vară pot fi un prim pas în aceasta direcție. Astfel de experiență îl vor ajuta pe cel mic să găsească soluții, să gândească logic și chiar să știe să comunice eficient de la vârste fragede. Aceste deprinderi îi vor folosi mai târziu când va fi nevoit să facă alegeri legate de studii și de viitorul său.

3. Beneficiile unei tabere de vară pentru copii

3. Beneficiile unei tabere de vara pentru copii

Atât taberele de vară în România, dar și în străinătate sunt ocazii excelente pentru un copil să socializeze, să își dezvolte abilitățile de comunicare și să lege noi prietenii.

Beneficiile unei tabere în engleză sunt destule, iar printre ele se numără și următoarele:

  • aprofundarea limbii engleze care să îi permită studiul în altă țară, mai ales în cazul adolescenților;
  • dezvoltarea vorbirii în cazul copiilor mici;
  • acces la alte metode de învățare în afara celor tradiționale, mai ales în cazul taberelor în străinătate;
  • sporirea încrederii în sine și întărirea atitudinii de ,,pot și singur’’.

Printre beneficiile unei tabere de vară pentru copii, indiferent că este în engleză sau nu, se numără și relaxarea și posibilitatea de vizita muzee și obiective turistice dacă plecarea este în afara țării.

În concluzie, dacă dorești o experiență unică pentru copilul tău, taberele de vară de engleză din România sau din străinătate sunt ocazia ideală pentru acesta de a cunoaște alte culturi și de a obține expunere la medii internaționale care să îl ajute să își dezvolte orizonturile.

Sursa foto: Pexels.com

About Author

Related posts

Engleza britanică, calea către certificări de renume Despre diferențele de vocabular și gramatică între engleza americană și cea britanică

Engleza britanică, calea către certificări de renume: Despre diferențele de vocabular și gramatică dintre engleza americană și cea britanică

Limba engleză își are rădăcinile în insulele britanice, dar s-a răspândit și a evoluat în mod distinct și în SUA, dar și alte zone ale lumii. Astfel, au apărut variantele britanică și americană ale limbii engleze, care, deși împărtășesc multe elemente comune, prezintă și...

Citeşte mai departe
Prezentul simplu în engleză - învață particularitățile acestui timp verbal într-un mod simplu și eficient!

Prezentul simplu în engleză – învață particularitățile acestui timp verbal într-un mod simplu și eficient!

Prezentul simplu este unul dintre cele mai importante timpuri verbale din limba engleză, reprezentând fundamentul comunicării de zi cu zi. Este o componentă esențială a gramaticii engleze, fiind utilizat pentru a exprima acțiuni obișnuite, fapte generale și evenimente programate. De asemenea, acest timp verbal...

Citeşte mai departe
Verbele auxiliare în engleză și utilizarea lor în funcție de nivelul studiat

Verbele auxiliare în engleză și utilizarea lor în funcție de nivelul studiat

Verbele auxiliare reprezintă o componentă vitală a limbii engleze și sunt esențiale pentru înțelegerea și utilizarea corectă a structurii propozițiilor, a timpurilor verbale și a formării întrebărilor și negațiilor. Aceste verbe adaugă subtilitate și precizie comunicării în limba engleză și sunt considerate o piatră...

Citeşte mai departe