Taberele organizate de English Kids Academy în Marea Britanie, adevărate acceleratoare de maturizare

Autor: Ilinca Stroe 

Taberele organizate de English Kids Academy în Marea Britanie, adevărate acceleratoare de maturizare

 

Să îţi trimiţi copilul într-o tabără desfăşurată într-o limbă străină, într-o ţară străină aflată la peste 2500 de kilometri distanţă aduce întrucâtva aminte de povestea în care, pentru a-l învăţa pe copil să înoate, instructorul îl lansează direct în piscină. Mizând pe faptul că instinctul de supravieţuire îi va ghida fără greş mişcările pentru a se menţine la suprafaţă, metoda, deşi cam radicală, pare să producă un efect altminteri greu de obţinut: reuşind prin forţe proprii să deprindă primele mişcări de înot, copilul capătă o încredere în sine de oţel.

 

Păstrând analogia, în cazul taberelor „piscina” este însă un mediu de învăţare sigur şi propice, plin de „îngeri păzitori”:

Ÿ colegii-internat cu pajişti impecabil îngrijite, cu clădiri istorice din piatră perfect întreţinute şi dotate cu facilităţi moderne;

Ÿ terenuri de sport impresionante;

Ÿ un program minuţios organizat, care specifică orele de masă, lecţiile de engleză, activităţile sportive/culturale şi excursiile, zi cu zi;

Ÿ acces atent monitorizat la email şi Internet;

Ÿ profesori de la International House Londra, organizaţie cu experienţă educaţională de peste 65 de ani, aflată în top 1% al centrelor de limbi străine din Marea Britanie;

Ÿ însoţitor de grup român permanent disponibil.

 

Într-un asemenea mediu de învăţare, copilul nu are cum să dea greş şi nu e de mirare că mărturiile celor întorşi din aceste tabere, în anii precedenţi, au un numitor comun: încrederea în sine. Cum se consolidează atât de puternic încrederea în sine a copilului, în cele 2 săptămâni de tabără? Iată câteva explicaţii:

Ÿ copiii interacţionează de la egal la egal cu participanţi de alte naţionalităţi, împărtăşind informaţii şi idei despre ţara şi cultura lor, ceea ce le sporeşte auto-afirmarea şi autonomia

Ÿ copiii se descurcă exclusiv în limba engleză într-o varietate de situaţii, de la luatul meselor la participarea la activităţi sociale, ceea ce le întăreşte sentimentul meritului propriu

Ÿ copiii lucrează în echipe multinaţionale în cadrul lecţiilor şi al activităţilor, exersându-şi capacitatea de a-şi afirma punctul de vedere şi contribuind cu soluţii individuale la succesul echipei, ceea ce le măreşte stima de sine şi conştiinţa propriei valori

 

În plus, în taberele care pun accentul şi pe dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale ale tinerilor participanţi, aceştia din urmă se formează ca viitori oameni de business prin:

Ÿ lucrul cu profesori care respectă şi transmit o anumită etichetă de business, oferind feedback specific, eficient şi constructiv care le permite copiilor să-şi perfecţioneze performanţa şi s­ă-şi stabilească ţinte ambiţioase, dar şi realiste

Ÿ participarea la proiecte ce presupun muncă disciplinată şi seriozitate, cu respectarea cerinţelor şi a termenelor-limită, ceea ce le dezvoltă copiilor simţul responsabilităţii şi conştiinţa importanţei muncii proprii

Ÿ realizarea de proiecte în colaborare cu colegi de echipă de alte naţionalităţi, respectând exigenţele lucrului în echipă multiculturală, ceea ce îi face pe copii să aprecieze diversitatea de perspective şi să îşi rafineze abilităţile de mediere interculturală

 

Astfel, să îţi trimiţi copilul într-o tabără organizată de English Kids Academy în Marea Britanie înseamnă să îi acorzi şansa de a asimila o cantitate uriaşă de aptitudini într-un interval de timp concentrat, într-o manieră 100% motivantă – un minunat efort încununat, nu în ultimul rând, cu un Certificat de Absolvire acreditat de British Council.

 

Găsiţi aici informaţii complete (link la http://englezacopii.ro/tabere-in-anglia/).

 

 

About Author

Related posts

Engleza britanică, calea către certificări de renume Despre diferențele de vocabular și gramatică între engleza americană și cea britanică

Engleza britanică, calea către certificări de renume: Despre diferențele de vocabular și gramatică dintre engleza americană și cea britanică

Limba engleză își are rădăcinile în insulele britanice, dar s-a răspândit și a evoluat în mod distinct și în SUA, dar și alte zone ale lumii. Astfel, au apărut variantele britanică și americană ale limbii engleze, care, deși împărtășesc multe elemente comune, prezintă și...

Citeşte mai departe
Prezentul simplu în engleză - învață particularitățile acestui timp verbal într-un mod simplu și eficient!

Prezentul simplu în engleză – învață particularitățile acestui timp verbal într-un mod simplu și eficient!

Prezentul simplu este unul dintre cele mai importante timpuri verbale din limba engleză, reprezentând fundamentul comunicării de zi cu zi. Este o componentă esențială a gramaticii engleze, fiind utilizat pentru a exprima acțiuni obișnuite, fapte generale și evenimente programate. De asemenea, acest timp verbal...

Citeşte mai departe
Verbele auxiliare în engleză și utilizarea lor în funcție de nivelul studiat

Verbele auxiliare în engleză și utilizarea lor în funcție de nivelul studiat

Verbele auxiliare reprezintă o componentă vitală a limbii engleze și sunt esențiale pentru înțelegerea și utilizarea corectă a structurii propozițiilor, a timpurilor verbale și a formării întrebărilor și negațiilor. Aceste verbe adaugă subtilitate și precizie comunicării în limba engleză și sunt considerate o piatră...

Citeşte mai departe