De ce este scrisul important în predarea englezei la English Kids Academy: 4 beneficii de avut în vedere

Autor: Ilinca Stroe

 

Dintre toate cele patru abilități lingvistice (scris, citit, ascultat, vorbit), scrisul este cel mai puțin simpatizat de către copiii, dar și de către adulții care învață limba engleză. Motivele nu lipsesc: un exercițiu de scris este consumator de timp, poate fi plicticos (dacă cerința este banală și stereotipă, de exemplu „alcătuiți o compunere despre cum v-ați petrecut vacanța de vară”) și, nu în ultimul rând, poate ridica dificultăți ortografice în engleză, unde „într-un fel se aude/spune, și în alt fel se scrie”…

 

Totuși, scrisul este o componentă indispensabilă a învățării oricărei limbi străine, care merită lobby susținut din partea părinților. Cum vă puteți convinge copiii să fie mai dispuși să facă exerciții de scris? Cu precizarea că în această misiune nu sunteți singuri (profesorul are un rol-cheie în a pregăti exerciții de scriere relevante și atrăgătoare pentru copii), în acest articol vă oferim câteva argumente care vă vor ajuta să îi faceți pe copii conștienți și interesați de beneficiile scrisului în învățarea englezei.

 

  1. Scrisul face parte integrantă din testele de engleză Cambridge. Un candidat care nu este pregătit corespunzător și pentru proba de scriere riscă să obțină un rezultat slab, dacă nu chiar un eșec, la un test Cambridge. Dificultatea probei de scriere variază în funcție de nivel, exercițiile incluse putând consta din redactarea unui simplu bilet sau email scurt, până la compunerea unui articol sau a unei recenzii de film. Toate aceste exerciții sunt perfect abordabile (și chiar efectuate cu plăcere, în final!), dacă la ora de engleză îi familiarizăm pe copii cu ele și îi echipăm cu sub-abilitățile necesare realizării fiecărui tip de exercițiu.

 

  1. Pe termen lung, scrisul determină perfecționarea vorbitului. Un exercițiu de scriere nu are spontaneitatea unei activități de comunicare orală, nu ne obligă să ne găsim cuvintele pe loc. Când redactăm o compoziție, avem timp să ne selectăm atent vocabularul, să îl verificăm apelând la dicționar și să încercăm cuvinte sau expresii noi descoperite acolo. Scrisul este o activitate deliberată care ne pune în contact cu vocabular nou; în timp, ne familiarizăm cu acesta până ajungem să îl integrăm și în vorbire. Astfel, scrisul are efectul pe termen lung de a ne îmbogăți exprimarea orală.

 

  1. Scrisul de mână stimulează învățarea. Deși examenele Cambridge pot fi efectuate atât pe computer, cât și pe hârtie, ambele versiuni având aceeași valoare, testele pe hârtie continuă să fie cele mai solicitate. În ele, scrisul de mână este, evident, foarte important în cadrul probei de scriere. Acesta e doar un motiv pentru care scrisul de mână merită exersat la orele de engleză. Celălalt are de-a face cu stilul de învățare și cu eficiența în învățare: folosirea pixului pentru a scrie pe hârtie ajută la mai buna reținere a informației notate, potrivit cercetărilor. Prin actul fizic al scrisului, mâna îi transmite creierului semnale ce consolidează memoria motrice.

 

  1. Scrisul de mână are efecte benefice asupra creierului și asupra sănătății, în ansamblu. Investigații RMN au evidențiat faptul că, asemenea meditației, scrisul de mână impulsionează activitatea neuronală din anumite secțiuni ale creierului, influențându-ne pozitiv felul de a gândi, capacitatea de a ne vindeca, creativitatea și memoria.

 

La English Kids Academy, acordăm scrisului importanța care i se cuvine, exersându-l lecție de lecție, în exerciții adaptate vârstei și nivelului lingvistic al copiilor – de la notații pe un desen/colaj/poster, în grupele de preșcolari, la eseuri elaborate, în cazul liceenilor care se pregătesc pentru Cambridge Advanced Examination. Astfel, copiii care urmează cursurile EKA își dezvoltă constant și această abilitate lingvistică, cu toate beneficiile secundare ce decurg din ea.

 

English Kids Academy (EKA), singura organizaţie educaţională care aplică programul RULER (Yale University) de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, organizează cursuri de limba engleză față în față, hybrid şi online pentru copii de 4-18 ani, pe întreaga durată a anului şcolar. EKA însă oferă #maimultdecâtengleză: cursuri şi tabere de vară, conferinţe, program de schimburi culturale, club de lectură. Pentru informaţii şi înscrieri, contactaţi englezapentrucopii@ih.ro sau 0723 900 204.

About Author

Related posts

English Kids Academy susține ParentED Fest – Cel mai mare eveniment de parenting din România

În spiritul angajamentului nostru de a sprijini educația copiilor pe tot parcursul anului academic, am extins inițiativele noastre pentru a include și sprijinirea părinților. Astfel, suntem încântați să vă invităm la ParentED Fest, cel mai mare eveniment de parenting din România, care va avea...

Citeşte mai departe

Cum alegi cel mai bun curs de limbi străine pentru copilul tău? Sfaturi pentru părinți în noul an școlar

Un copil este un purtător de visuri. „Vreau să fiu artistă.” „Vreau să salvez animalele.” „Vreau mă fac doctor.” „Vreau să devin astronaut.” „Vreau să ajung la ONU.” Visurile devin realitate atunci când le transformăm cât mai devreme în obiective concrete. Orice vis începe...

Citeşte mai departe