Despre Noi - Viziune - Motto-ul nostru?

Ce anume, mai mult decât engleză la English Kids Academy? Acum, și filosofie!

Autor: Ilinca Stroe

 

Copii-filosofi? Înzestrați, la vârsta aceasta, cu o capacitate considerabilă pentru mirare și cu acea curiozitate care declanșează, ne amintim, o serie neobosită de „de ce?uri”, copiii par meniți în mod natural filosofării. Această propensiune a stat, probabil, la baza unui relativ recent trend global: programe de „filosofie pentru copii” desfășurate cu succes în țări precum Marea Britanie, Finlanda, Canada, Australia sau Noua Zeelandă.

English Kids Academy se alătură, din România, acestei companii onorante adoptând și implementând programul de filosofie pentru copii pregătit de Facultatea de Filosofie a Universității de Vest din Timișoara. Am ales acest program pentru cursanții noștri cu vârste între 12 și 18 ani și nivel de engleză B2/C1 fiindcă el corespunde perfect principiului nostru călăuzitor, acela de a oferi mai mult decât engleză, și, în plus, le asigură copiilor următoarele beneficii de dezvoltare:

  • le stimulează raţionamentul şi explorarea creativă
  • le asigură un cadru dialogic, interactiv pentru gândire
  • îi obişnuieşte să îşi afirme ideile prin dezbatere, respectând diferenţele de opinii
  • le alimentează entuziasmul intelectual
  • îi echipează cu tehnici argumentative utile pentru testul de Speaking de la examenele Cambridge

Și cum se desfășoară o sesiune de filosofie în limba engleză la EKA? Ce se întâmplă, propriu-zis, în acea oră și jumătate? Grație amabilității colegilor noștri profesori și facilitatorilor masteranzi de la Universitatea de Vest, care ne-au găzduit la un prim seminar în aprilie, suntem în măsură să vă povestim.

Masterandul care conduce sesiunea propune o temă: în cazul de față, banii și timpul. Tema este, pe parcursul sesiunii, abordată din varii perspective, prin intermediul unor întrebări preformulate, de exemplu: „Ce sunt banii?”, „Ce dă valoare banilor?”, „Cum au apărut banii?”, „Ar fi bine să avem o singură monedă universală pe glob?”  „Ce viitor au banii în secolul XXI?” Copiii sunt invitați să își exprime acordul sau dezacordul oferind întotdeauna explicații, exemple sau argumente care să le susțină afirmațiile.

Am observat, pe parcursul sesiunii, o serie de tehnici comunicaționale practicate de facilitator care într-adevăr încurajează participarea și deschiderea spre dialog a copiilor. Întâi, abordarea generală este euristică: facilitatorul ghidează discuția și o face să avanseze prin interogații, fără judecăți de valoare care i-ar putea inhiba pe copii. Apoi, toate contribuțiile copiilor, fie mai laconice, fie mai consistente, sunt apreciate în mod explicit („Mi se pare interesantă perspectiva ta”), ceea ce reprezintă o recunoaștere a efortului participativ și un feedback binevenit. În fine, accentul se pune constant atât pe stimularea discuției, facilitatorul invitându-i pe copii să se gândească la soluții, să reflecteze la dileme, cât și pe exersarea principalelor tehnici discursive (exemplificarea, diferențierea, detalierea, reformularea pentru verificarea înțelegerii, etc.).

Acestor elemente ce contribuie esențial la dezvoltarea gândirii li se adaugă marele beneficiu al cizelării limbii engleze folosite pe tot parcursul sesiunii: în fluxul dialogic alimentat de facilitator, copiii au utilizat structuri tipice englezei de nivel avansat, cum ar fi Condiționalul 2 și 3 pentru formularea de ipoteze și posibilități. Dacă totuși ar fi să semnalăm o provocare lingvistică cu care s-au confruntat copiii pe durata seminarului, aceasta ar fi nevoia de mai mult vocabular speculativ, aproape specializat, pentru formularea ideilor abstracte.

În ansamblu, însă, experiența filosofării în engleză trăită de copiii EKA în cadrul acestui program a fost una neîndoios agreabilă. Cu o temă de interes pentru generația Z și o serie de întrebări fără răspuns facil, avem toate motivele să credem că, în urma acestui exercițiu de gândire, copiii nu doar că și-au dezvoltat niște abilități cognitive și discursive, ci și că au rămas, în cel mai constructiv mod cu putință, pe gânduri…

 

English Kids Academy (EKA), singura organizaţie educaţională care aplică programul RULER (Yale University) de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, organizează cursuri de limba engleză față în față, hybrid şi online pentru copii de 4-18 ani, pe întreaga durată a anului şcolar. EKA însă oferă #maimultdecâtengleză: cursuri şi tabere de vară, conferinţe, program de schimburi culturale, club de lectură. Pentru informaţii şi înscrieri, contactaţi englezapentrucopii@ih.ro.

 

About Author

Related posts

De ce să îi oferi copilului tău o tabără în Marea Britanie

Înscrierea copilului tău într-o tabără în Oxford sau Tavistock îi va oferi o experiență unică, educativă și plină de distracție! 🇬🇧✨ 🌍Învață într-un mediu cultural diversificat 🏞️Excursii, sporturi și ateliere creative care ajută la dezvoltarea personală a copilului; 🔒Siguranță și supraveghere constantă;  🤝Dezvoltarea...

Citeşte mai departe

Cuvinte de legătură în engleză – de ce sunt esențiale pentru scrierea unui eseu clar și fluent?

Cuvintele de legătură în limba engleză, cunoscute și sub denumirea de „linking words”, sunt folosite pentru a conecta idei, propoziții și paragrafe. Utilizarea corectă a acestora face diferența între un text vag și unul bine structurat, demonstrând abilitatea de a lega ideile într-o manieră...

Citeşte mai departe

Forme geometrice în engleză: metode interactive de învățare pentru copii prin cursuri, joacă și tabere distractive!

Formele geometrice sunt concepte fundamentale care ar trebui învățate încă de la primele cursuri de engleză. Acestea ar trebui predate într-un mod distractiv și interactiv, pentru a ajuta copiii să se implice și să rețină mai ușor informațiile. Din fericire, există multe moduri de...

Citeşte mai departe