Autor: Ilinca Stroe

Pe 24 octombrie 2020, English Kids Academy (EKA) şi Editura Niculescu au co-organizat a III-a ediţie a Conferinţelor EKA desfăşurate, din 2018 încoace, sub tema „Copilul meu şi tehnologiile”. Cu înţelegerea că gestionarea relaţiei copilului cu tehnologia este una dintre provocările majore ale parentajului, în ziua de azi, evenimentul a răspuns acestei provocări şi, date fiind circumstanţele impuse de pandemie, a avut loc în întregime online.

Gazdă ne-a fost Directorul EKA, Mihai Laurenţiu Gânj, iar speakerul principal – Diana Graber, din Statele Unite. Diana este co-fondatoarea Cyber Civics, program de educaţie digitală pentru copii implementat în 47 de state din SUA, în cadrul căruia ea însăşi predă noţiuni de cyber-etică şi cetăţenie digitală copiilor de gimnaziu cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani. De asemenea, Diana este autoarea volumului Raising Humans in the Digital World: Helping Kids Build a Healthy Relationship with Technology (Harper Collins, 2019), pe care Editura Niculescu l-a tradus în limba română sub titlul Copiii în era digitală. Cum îi ajutăm să aibă o relaţie sănătoasă cu tehnologia.

Prin intermediul platformei Zoom, pe ecran ne întâmpină, cu un sfert de oră înainte de începerea conferinţei, gazda evenimentului şi, din însorita California, Diana Graber. Experta în educaţie digitală verifică la răstimpuri conţinutul derulat pe ecran, video clipuri promoţionale ce prefaţează conferinţa, şi îşi revede notiţele. Arată concentrată, stăpână pe sine, şi totuşi emană un aer binevoitor, de-o cordialitate proaspătă, tonică. La orele 18, cu un zâmbet care cucereşte pe loc, începe: „relaţia copilului cu tehnologia se construieşte asemenea unei case”.

Fundaţia: între 0 şi 6/7 ani. Consumul de tehnologie al copiilor de vârstă fragedă este în prezent alarmant de ridicat. În pandemie, timpul de ecran al preşcolarilor a ajuns la 6 ore pe zi – 6 ore de conţinut non-educaţional. Deşi impactul pe termen lung al acestei realităţi rămâne deocamdată o necunoscută, copiii părând subiecţi ai unui mare experiment de durată, ce s-a observat deja este că prin consumul excesiv de tehnologie copiii capătă probleme legate de lipsa de atenţie şi îşi pierd abilitatea de a percepe emoţii (de exemplu, de a citi emoţiile exprimate printr-o expresie facială). Pe scurt: consumul excesiv de tehnologie în rândul preşcolarilor duce la scăderea abilităţii acestora de a simţi empatie.

Ce e de făcut? Co-consumaţi: fiţi partenerul de ecran al copilului. Vizualizaţi împreună clipuri, fiţi alături de el/ea în videoconferinţe cu familia sau prietenii, comentaţi, schimbaţi impresii despre ce vedeţi pe ecran, faceţi lucruri online împreună: descărcaţi poze sau cărţi, creaţi un fotoblog, selectaţi muzică pentru o petrecere, etc. Staţi-i permanent alături, atunci când se află în faţa unui ecran. În acest fel, aveţi controlul asupra timpului de ecran şi îi puteţi ghida „activitatea electronică” astfel încât să fie plăcută, lipsită de riscuri şi productivă.

Stâlpii de susţinere: între 7 şi 13 ani. Continuaţi să fiţi partenerul de ecran al copilului şi să faceţi din timpul de ecran timp petrecut împreună. Fiind astfel principalul lui/ei ghid în ce priveşte utilizarea tehnologiei, aveţi grijă să construiţi cei 4 stâlpi pe care trebuie să se bazeze relaţia cu tehnologia a copilului de îndată ce acesta devine utilizator independent.

1. Reputaţia. Faceţi-l conştient pe copil de importanţa unei bune reputaţii online. Spuneţi-i că orice postăm rămâne online, accesibil practic oricui şi că, astăzi, universităţile şi angajatorii verifică profilurile online ale candidaţilor ca parte a procesului de selecţie. Subliniaţi faptul că social media trebuie folosită cu discernământ şi că va fi responsabilitatea lui, a copilului, să îşi menţină o bună reputaţie online, pentru a-şi asigura un viitor reuşit. (O idee practică de activitate de conştientizare: invitaţi-l pe copil să aleagă 3 cunoscuţi – rude, prieteni de familie – şi să le cerceteze profilul online, evaluând cât de pozitivă/negativă e reputaţia lor.)

2. Timpul de ecran. Studiile efectuate recent arată că un timp de ecran ridicat atrage după sine un nivel scăzut de stare de bine. Pe de altă parte, şi timpul de ecran insuficient corespunde unui nivel scăzut de stare de bine. Pentru ca aceasta din urmă să existe, e nevoie de echilibru: un timp de ecran rezonabil, adică 2,5 ore pe zi. Cum ne încadrăm în acest interval? Două idei practice au fost menţionate. Întâi, se poate realiza între părinte şi copil un „contract privind tehnologia”, în care se specifică numărul de ore care compun timpul de ecran zilnic şi, eventual, intervalul din zi în care se consumă orele de ecran (nu înainte de culcare). Apoi, îi puteţi propune copilului o „screen vacation” (pauză de ecran sau minivacanţă fără ecran): invitaţi-l să alcătuiască o listă de dorinţe cuprinzând activităţi (mers la zoo, jucat baschet, picnic în parc, etc.) pe care să le realizeze în intervalul fără ecran (fie 24 de ore, fie un weekend întreg). Astfel, timpul petrecut fără tehnologie nu va fi resimţit ca o privaţiune, ci ca un prilej de a face lucruri pe care copilul şi le dorea mai demult.

3. Relaţiile. „Copiii nu sunt dependenţi de ecrane, sunt dependenţi unul de altul” – şi, probabil, de un anumit gen sau mijloc de relaţionare. Prin reţele de socializare ca Instagram, Snapchat sau TikTok (top 3 în preferinţele adolescenţilor de astăzi), ei obţin satisfacţia like-urilor (care, însă, le şi produc stresul de a fi permanent plăcuţi), în vreme ce prin jocuri video în reţea gustă colaborarea, dar şi rivalitatea (fiind însă expuşi la riscuri legate de identitatea reală şi scopurile posibil dubioase ale jucătorilor din reţea). Cum le asigurăm copiilor aceste elemente în condiţii de siguranţă? Din nou, cheia e să faceţi lucruri împreună: organizaţi acum, pe timp de pandemie, o „petrecere în pijamale” cu familia, pe Skype; propuneţi-i copilului un joc video în competiţie doar cu verii sau vecinii lui; îndrumaţi-l spre realizarea unui proiect colectiv (de exemplu, articol pe Wikipedia) în echipă cu colegii. Găsiţi acele mijloace neriscante de a-i oferi copilului genul de relaţionare electronică de care are nevoie, astfel încât să utilizeze tehnologia cu plăcere, dar şi în deplină siguranţă.

4. Confidenţialitatea. „Nimic din online nu e gratis, plătim cu datele noastre personale”. Faceţi-l pe copil conştient de importanţa şi valoarea datelor sale personale, astfel încât să devină responsabil de felul în care le manevrează şi gestionează. Învăţaţi-l să fie prudent în ce priveşte partajarea informaţiilor de factură personală, respectuos şi discret cu datele personale ale co-utilizatorilor de tehnologie şi inteligent în prevenirea atacurilor (hacking, deturnare de cont, etc.). O idee de activitate practică pe care Diana Graber o derulează cu elevii ei este compunerea unei parole de email puternice, de „nehackuit” – e un mod de a antrena creativitatea copiilor pentru un scop care le garantează un plus de siguranţă şi de confidenţialitate online.

Acoperişul: pragul de 13 ani. Până la această vârstă, copiii nu au formată gândirea etică şi abstractă necesară unei bune şi echilibrate utilizări a tehnologiei. Cu alte cuvinte, nu au discernământul de care este nevoie pentru a menţine „în picioare” cei 4 stâlpi menţionaţi anterior. Aşa încât, dacă deja aţi pus acele baze, dacă fundaţia este bine turnată, stâlpii bine ancoraţi în ea şi solid poziţionaţi vertical, copilul dumneavoastră este acum gata pentru marele pas: integrarea în viaţa digitală prin deschiderea conturilor de social media pe care probabil şi le doreşte de mult timp: Facebook, Instagram şi aşa mai departe. Nu permiteţi crearea acestor conturi înainte de împlinirea vârstei de 13 ani, întrucât copilul nu este încă echipat emoţional şi cognitiv pentru a le gestiona bine.

La conferinţă, multe din întrebările puse de părinţii participanţi Dianei Graber au avut legătură mai mult cu stilul de parentaj pe care îl practicăm, decât cu tehnologia în sine. De exemplu: „Cum să convingi un copil de 11 ani să nu mai joace jocuri video câte 4 ore în fiecare seară?” Aici nu e vorba atât de un timp excesiv de ecran, cât de formularea de către părinte a unor reguli clare şi de acceptarea de către copil a acestora. Aici, cultural vorbind, poate că avem câte ceva de învăţat de la stilul de parenting anglo-saxon, afectuos, dar ferm: copilul trebuie să ştie că cel care stabileşte regulile este părintele; că între părinte şi copil există un „contract”, o înţelegere ce implică aşteptări (rezonabile) şi rezultate; şi că orice încălcare a înţelegerii este în neregulă şi are consecinţe. Precum a concluzionat gazda conferinţei: dragoste, dar şi limite – de ambele este nevoie pentru practicarea unui parentaj ce garantează inclusiv buna gestionare a relaţiei copilului cu tehnologia.

La final, vă invităm, aşa cum a făcut-o şi Diana Graber la conferinţă, să exploraţi bogatele resurse existente pe website-ul Cyberwise, adresate familiilor (cu menţiunea că sunt disponibile, deocamdată, doar în limba engleză): clipuri educaţionale, curriculum de educaţie digitală, idei de activităţi de făcut cu copiii acasă. Echipaţi cu aceste instrumente, aveţi, fără îndoială, şanse mărite de succes în formarea unor copii apţi să utilizeze tehnologia în mod etic, lipsit de riscuri şi productiv.

English Kids Academy (EKA) oferă cursuri de limba engleză față în față, hybrid şi online pentru copii de 4 – 18 ani, pe întreaga durată a anului şcolar. Cursurile EKA sunt singurele din România prin care se implementează programul RULER de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, iniţiat de Yale University. Pentru înscrieri şi informaţii, contactaţi englezapentrucopii@ih.ro.