Cum merge învăţatul online la EKA? Impresii, reuşite şi 3 concluzii importante

Autor: Ilinca Stroe

 

Nu a fost o schimbare lină, graduală. Nu a fost precedată de calcule atente, de analiza riscurilor, de planificare minuţioasă care să atenueze impactul. Ne-am trezit cu toţii aruncaţi brusc în această situaţie. Cu două opţiuni: ori renunţăm, ori încercăm. Să fi renunţat la cursul de engleză însemna să îi privăm pe copii, pentru săptămâni bune, de învăţare – cu costuri de dezvoltare însemnate, la vârsta aceasta. Ar fi rămas în urmă serios şi le-ar fi fost foarte greu să îşi reintre în ritm şi să recupereze apoi, odată reveniţi la normalitate.

 

Am ales să încercăm. Am transferat totul online: training pentru profesori, resurse digitale, infrastructură tehnologică. Iar la 10 zile după închiderea şcolilor, noi eram gata să redeschidem: faţă în faţă în mediul virtual. Aveau însă să se descurce copiii cu computerele, mai ales cei micuţi? Aveau să fie cooperanţi la oră, cu colegii şi profesoara aflaţi dincolo de un ecran? N-aveau să ne joace feste tehnologia de care depindeam, platforma de predare, conexiunea Internet, ş.a.m.d.? Puteau profesorii să facă faţă acestui nou tip de solicitare, pedagogică şi tehnologică, în acelaşi timp? Şi, mai presus de orice, n-aveam să ducem cu toţii dorul lecţiilor „în carne şi oase”, unde ne priveam ochi în ochi, ne citeam mimica şi gesturile, gustam împreună atmosfera vie de la clasă? Îngrijorări, şi nu puţine…

 

Acum, au trecut aproape două săptămâni din cursurile EKA online, cu o prezenţă de +80%, şi…

 

Ce spun părinţii:

„Ce idee bună de a menţine ziua şi ora cursului tradiţional! Ne ajută mult în a organiza orarul copilului, nu îi dă peste cap programul cu şcoala sau alte activităţi, toate mutate acum în online.” (Mama lui Sebi, 7 ani)

„Într-o perioadă complicată din punct de vedere social, cursul online oferit de EKA este un mare plus în evoluţia fetiţei mele. Acest curs îi permite contactul constant cu limba engleză.” (Mama Evei, 8 ani)

„Este super! Copilul mă tot întreabă când mai «mergem» la engleză, pentru că este foarte încântat! Vă mulţumim din suflet!” (Mama lui Mircea, 5 ani)

„Este grozav că nu întrerupem legătura cu engleza! Rămânem deschişi şi abia aşteptăm să reluăm cursul de luni! Copiii vor fi bucuroşi!” (Mama Teodorei şi a lui Petru, 9 si 11 ani)

„Mulţumim, English Kids Academy! Cu voi şi aceste cursuri «faţă în faţă la distanţă», izolarea socială e mai uşoară!” (Mama lui Sarah, 7 ani)

 

Ce spun profesorii:

„Începând de lunea asta, vom fi în situaţia de a preda într-adevăr #maimultdecâtengleză: calm, purtare de grijă, apartenenţă la o comunitate, invitându-i pe studenţi să iasă din realităţile izolării curente. Le putem insufla bucurie, dinamism şi chiar sănătate mentală.” (Alina P.)

„Îmi place mult! Îi văd pe studenţi foarte implicaţi şi, contrar aşteptărilor, aceia mai energici sunt destul de calmi şi se poartă bine.” (Lucia D.)

„Şi mie îmi place tare mult, chiar dacă nu mai făcusem asta înainte. Unii din copii au zis că ei vor online şi după ce se termină nebunia, că nu se mai plimbă pe drum şi li se pare şi mai amuzant.” (Oana I.)

 

„E foarte plăcut să vezi că toţi copiii au nevoie de emoţie şi sunt dispuşi să fie mai drăguţi şi mai înţelegători între ei şi faţă de profesor. Personal, cred că e o ocazie neprevăzută în care putem cu toţii, copii şi profesori deopotrivă, să realizăm cât de mult ne dorim să avem continuitate şi să facem parte dintr-un grup unde profesorul şi colegii ne aşteaptă la aceeaşi oră, dincolo de vicisitudinile acestei perioade.” (Octavian C.)

 

„Studenţii mei sunt foarte entuziasmaţi, implicaţi şi cooperanţi, nu sunt probleme de classroom management […]. Mi se pare că a fost o tranziţie naturală şi pentru mine, şi pentru ei. Iar părinţii ne sprijină şi sunt foarte cooperanţi. Încerc să le dau cât mai multe idei de tip edutainment prin care să-şi ocupe timpul şi am de fiecare dată discuţii cu ei despre cum se simt şi dacă îi apasă ceva în perioada asta, astfel încât [ora de engleză] să fie şi un grup de sprijin în acelaşi timp.” (Andreea N.)

 

„Studenţii mei sunt megaîncântaţi şi foarte «techie» […]. De multe ori îşi doresc să ne vedem mai des, ora de engleză fiind singura structură bine definită din programul lor săptămânal. Am surprize că sunt şi părinţii activi la lecţie şi a fost plăcut să văd că sunt cot la cot implicaţi cu mine şi cu copiii.” (Ingrid B.)

 

Concluzii

Cursurile de engleză online EKA

  1. asigură continuitate în învăţarea englezei, cu două beneficii: se menţine ritmul progresului şi se creează sentimentul de normalitate, într-o perioadă de incertitudine dificilă din punct de vedere psihologic
  2. îi bucură pe copii, sporindu-le angajamentul, implicarea şi chiar simţul responsabilităţii faţă de colegi, totodată oferindu-le divertisment de calitate şi o stare de bine importantă în condiţii de carantină generală
  3. consolidează sentimentul de apartenenţă la o comunitate, funcţionând ca un liant social între profesori, copii şi părinţi, cu semnificative beneficii atât sufleteşti, cât şi sociale, în contextul izolării la domiciliu

 

Acestea ar fi învăţămintele pe care ni le putem însuşi, EKA, părinţi şi copii, din cele petrecute până acum pe durata acestei crize. Încurajaţi de bunele rezultate obţinute în primele săptămâni, să continuăm! De noi depinde ca micuţii noştri să traverseze confortabil, în siguranţă şi cu folos toată această perioadă tulbure.

 

English Kids Academy continuă să ofere, şi pe durata crizei provocate de pandemia de covid-19, cursuri de limba engleză pentru copii cu vârste între 3 şi 18 ani, face-to-face în mediul virtual. Pentru informaţii şi (re)înscrieri, contactaţi englezapentrucopii@ih.ro.    

 

 

About Author

Related posts

De ce să îi oferi copilului tău o tabără în Marea Britanie

Înscrierea copilului tău într-o tabără în Oxford sau Tavistock îi va oferi o experiență unică, educativă și plină de distracție! 🇬🇧✨ 🌍Învață într-un mediu cultural diversificat 🏞️Excursii, sporturi și ateliere creative care ajută la dezvoltarea personală a copilului; 🔒Siguranță și supraveghere constantă;  🤝Dezvoltarea...

Citeşte mai departe

Cuvinte de legătură în engleză – de ce sunt esențiale pentru scrierea unui eseu clar și fluent?

Cuvintele de legătură în limba engleză, cunoscute și sub denumirea de „linking words”, sunt folosite pentru a conecta idei, propoziții și paragrafe. Utilizarea corectă a acestora face diferența între un text vag și unul bine structurat, demonstrând abilitatea de a lega ideile într-o manieră...

Citeşte mai departe