- Verbele auxiliare în engleză - primare și modale
- Verbe auxiliare în limba engleză, în funcție de nivel
2.1. Care sunt verbele auxiliare în engleza pentru pre-A1 și A1 2.2. Engleză - verbele auxiliare și utilizarea lor pentru nivelul intermediar (B1-B2)
1. Verbele auxiliare în engleză - primare și modale
Verbele auxiliare joacă un rol crucial în formarea timpurilor verbale, fiind folosite împreună cu un alt verb pentru a exprima diferite aspecte ale acțiunii sau stării. Verbele auxiliare pot fi împărțite în două categorii principale: primare și modale.- Verbele auxiliare primare includ "be" (a fi), "have" (a avea) și "do" (a face). Acestea sunt utilizate pentru a forma timpurile verbale, pentru a exprima aspecte specifice ale acțiunii și pentru a forma întrebări și negații.
- "I am studying for my exam." (Eu învăț pentru examen.) - "am" este folosit pentru a forma timpul prezent continuu.
- "She has already finished her work." (Ea a terminat deja munca ei.) - "has" este utilizat pentru a forma timpul perfect prezent.
- "Do you like ice cream?" (Îți place înghețata?) - "do" este folosit pentru a forma întrebări în timpul prezent simplu.
- Verbele auxiliare modale includ "can" (a putea), "may" (a putea/fi permis), "must" (a trebui), "should" (a trebui), "will" (a vrea/vorbi de viitor), might, ought to și have to. Aceste verbe sunt folosite pentru a exprima posibilitatea, permisiunea, necesitatea, pentru a da sfaturi sau a interzice anumite acțiuni.
- "I can speak English fluently." (Pot vorbi engleză fluent.) - exprimă posibilitatea.
- "You should see a doctor if you're not feeling well." (Ar trebui să consulți un doctor dacă nu te simți bine.) - "should" exprimă sfatul.
După cum se poate observa, cunoașterea verbelor auxiliare este esențială, deoarece acestea contribuie la formarea corectă a timpurilor verbale și la transmiterea sensului corect al unei propoziții.
2. Verbe auxiliare în limba engleză, în funcție de nivel
Cunoașterea și înțelegerea verbelor auxiliare în limba engleză reprezintă o componentă esențială, mai ales pentru studenții care își propun să obțină certificarea FCE, dar și pentru micuții care sunt la început de drum în învățarea limbii. De reținut este că, pe măsură ce aceștia avansează în nivelul lor de studiu, verbele auxiliare devin tot mai complexe și joacă un rol crucial în formarea timpurilor verbale și în exprimarea subtilităților lingvistice.2.1. Care sunt verbele auxiliare în engleza pentru pre-A1 și A1
Pentru copiii care frecventează cursurile de engleză pentru preșcolari, cunoștințele despre verbele auxiliare ar trebui să se axeze pe înțelegerea verbelor auxiliare primare în contexte simple și prin intermediul activităților care implică joacă, muzică și jocuri de rol. Același lucru este valabil și pentru elevii de clasă primară care se pregătesc pentru examenul Cambridge A1 (Starters, Movers). De asemenea, participarea la cursurile de engleză pentru școlari este esențială pentru a înțelege mai bine utilizarea verbelor auxiliare, atât în vorbire, cât și în scris.Iată câteva aspecte importante pe care ar trebui să le știe orice elev începător:- Verbul "to be" (a fi): trebuie să înțeleagă și să folosească formele de bază ale verbului "to be": am/is/are (sunt/este/sunt). De asemenea, ar trebui să știe să formeze propoziții afirmative, negative și interogative utilizând "be" în prezent.
-"I am happy." (Sunt fericit/fericită.) -"He is not tired." (El nu este obosit.) -"Are you ready?" (Ești gata?)
- Verbul "have" (a avea): micutii ar trebui să știe și să utilizeze formele de bază ale verbului "have": have/has (am/are), dar și să folosească "have" pentru a exprima posesia și a forma propoziții simple.
- "They have a dog." (Ei au un câine.) - "She doesn't have a cat." (Ea nu are un pisică.) - "Do you have a toy?" (Ai o jucărie?)
- Verbul "can" (a putea): copiii de grădiniță și primară vor învăța să utilizeze "can" pentru a exprima posibilitatea, dar și să formeze propoziții afirmative și interogative simple cu acest verb modal.
- "I can swim." (Pot să înot.) - "Can you ride a bike?" (Știi să mergi cu bicicleta?)
- Verbul "do" (a face): preșcolarii și elevii ar trebui să înțeleagă că "do" poate fi utilizat ca verb auxiliar pentru formarea întrebărilor și negațiilor. La acest nivel, ei ar trebui deja să poată crea întrebări și propoziții simple cu “do”.
- "Do you like chocolate?" (Îți place ciocolata?) - "I don't understand." (Nu înțeleg.)

2.2. Engleză - verbele auxiliare și utilizarea lor pentru nivelul intermediar
Pentru elevii adolescenți care doresc să obțină certificarea B1 sau FCE (Primul certificat în limba engleză), cunoștințele despre verbele auxiliare trebuie să fie mai extinse și mai complexe decât în cazul nivelului pre-A1.Aceștia ar trebui să își consolideze cunoștințele despre verbele auxiliare primare și modale, precum și să înțeleagă modul în care acestea sunt utilizate în formarea timpurilor verbale mai complexe. De exemplu, utilizarea corectă a verbelor auxiliare "have" (a avea) și "had" în combinație cu participiul trecut al verbelor permite formarea următoarelor timpuri:- Present Perfect - "I have studied" - (Am studiat)
- Past Perfect - "She had finished already" (Ea a terminat deja).
- Future Simple - “She will go to school tomorrow” (Ea va merge la școală mâine)
- Future Continuous - "Will you be singing tomorrow?" (Vei cânta mâine?).

Comentarii (0)Lasă un comentariu