Ce trebuie să știe un copil la 14, 16 sau 18 ani despre viitorul lui? Trebuie să aibă deja un plan? Să aleagă o singură direcție și să rămână fidel acelei alegeri? Să fie cel mai bun din clasă? Sau poate că una dintre cele mai importante abilități pentru viitor este, de fapt, curajul de a explora?
Povestea Laviniei Teodorescu, invitata unui nou episod Future Leaders Podcast (în dialog cu Petru Gânj), oferă un răspuns surprinzător de liniștitor pentru părinți și adolescenți: drumul spre performanță nu trebuie să fie drept.
Lavinia a trecut prin matematică și chimie, dans, limba arabă, folclor și mitologie, științe politice și studii despre Europa de Est. A studiat la Harvard, inclusiv în cadrul unui program de master, iar astăzi lucrează în zona de securitate și apărare în cadrul NATO. Harvard o prezintă ca absolventă de Government la Harvard College și de Regional Studies: Russia, Eastern Europe and Central Asia, iar în 2025 a fost inclusă în selecția Forbes România 30 sub 30.
Dar poate cea mai interesantă parte a poveștii sale nu este destinația. Este traseul până acolo.
Iar pentru părinții care se gândesc astăzi la educația copiilor lor, acesta este poate cel mai valoros mesaj al episodului.
Cine este Lavinia Teodorescu și cum a ajuns de la chimie la Harvard și NATO?
În liceu, Lavinia era olimpică la matematică și chimie. Pentru o perioadă, drumul părea aproape evident: științe exacte, chimie și, poate, o carieră construită în jurul acestui domeniu.
Numai că, în paralel, dansa. Organiza proiecte. Era atrasă de relații internaționale. La 18 ani a încercat să construiască un ONG pentru tinerii care aveau nevoie de un cadru în care să își organizeze propriile proiecte. A participat și la International Festival of Language and Culture, experiență care a expus-o unor culturi și țări diferite.
La Harvard, explorarea a continuat. A început cu chimie, apoi a descoperit cursuri de politică, folclor și mitologie, a studiat limba arabă și a petrecut o perioadă în Senegal. În final, interesele sale s-au apropiat tot mai mult de politică, securitate și Europa de Est.
Privită retrospectiv, povestea pare să aibă logică.
Trăită însă pas cu pas, nu a fost deloc un traseu liniar.
Și exact aici se află una dintre ideile centrale ale episodului: copilul nu trebuie să știe de la început cine va deveni. Are nevoie de suficiente instrumente, contexte și libertate pentru a putea descoperi.
Curiozitatea poate fi mai valoroasă decât un plan perfect
Una dintre ideile care revine constant în conversația cu Lavinia este curiozitatea.
Nu încerca să facă toate acele lucruri pentru a construi CV-ul perfect pentru Harvard. De multe ori încerca pur și simplu pentru că voia să afle: „Se poate? Cum funcționează? Ce voi descoperi?”
Inclusiv admiterea la Harvard a venit fără siguranța că acolo va ajunge. Lavinia povestește în podcast că aproape a ignorat emailul prin care fusese chemată la interviu, fiind convinsă inițial că era o glumă.
Este o perspectivă importantă într-un moment în care părinții simt adesea presiunea de a construi pentru copil un traseu cât mai eficient: școală bună, activități potrivite, rezultate, facultate, carieră.
Uneori însă, dacă optimizăm fiecare pas prea devreme, riscăm să eliminăm tocmai spațiul din care apare descoperirea.
Lavinia spune în episod că este important ca părinții să le permită copiilor chiar și să facă lucruri la care nu sunt încă buni. Dansul a fost un astfel de exemplu pentru ea. Nu a pornit de la un talent evident, însă a continuat pentru că îi plăcea, ajungând ulterior să facă parte din echipa națională.
Pentru un copil, mesajul este puternic: nu trebuie să fii bun din prima pentru ca ceva să merite explorat.
De ce engleza înseamnă mai mult decât o materie școlară
Povestea Laviniei arată și ceva ce poate fi ușor uitat atunci când vorbim despre engleză pentru copii și adolescenți: o limbă străină nu este doar o materie, un examen sau o notă.
Este infrastructură pentru oportunități.
Engleza poate deveni limba în care copilul citește, studiază, colaborează, călătorește, își prezintă ideile și intră în comunități internaționale.
Lavinia povestește, de exemplu, că începutul unui curs de politică la Harvard a fost dificil tocmai din cauza volumului foarte mare de lectură academică în engleză. Nu era vorba doar despre „a ști engleză”, ci despre capacitatea de a utiliza limba la un nivel academic foarte ridicat, săptămână după săptămână.
Este o diferență esențială.
Să poți purta o conversație este important. Dar, pentru un adolescent care ar putea studia cândva în străinătate, engleza trebuie să devină treptat un instrument prin care poate înțelege concepte complexe, argumenta, scrie, prezenta și gândi.
De aceea, la English Kids Academy, traseul de la primele lecții până la nivelurile avansate urmărește nu doar acumularea de vocabular, ci dezvoltarea comunicării reale. Părinții care analizează opțiunile pentru copil pot vedea aici programele de cursuri de engleză pentru copii și adolescenți sau, pentru vârstele mai mari, programele dedicate de engleză pentru adolescenți 14–18 ani.
Rezultatul final nu ar trebui să fie doar „știe engleză”.
Ar trebui să fie: poate folosi engleza atunci când apare oportunitatea.
Examenele sunt importante. Dar nu sunt întreaga educație
Performanța academică rămâne importantă. Lavinia însăși a avut rezultate extraordinare.
Dar episodul arată foarte bine diferența dintre performanță și obsesia pentru un traseu perfect.
La EKA, progresul lingvistic este urmărit inclusiv prin standarde internaționale și pregătirea pentru examene Cambridge. Rezultatele din 2025 arată că elevii EKA au obținut scoruri medii peste media României și peste media globală la toate cele patru examene analizate: Key for Schools, Preliminary for Schools, First for Schools și Advanced. Vezi analiza completă a rezultatelor Cambridge 2025.
Dar o educație bună nu se poate opri aici.
Un certificat poate valida nivelul de engleză al copilului. Nu îi poate spune însă ce îl pasionează, cum reacționează când greșește sau dacă are curajul să își schimbe direcția atunci când descoperă ceva nou.
De aceea, mai mult decât engleză înseamnă și formarea omului care va utiliza acea engleză.
Eșecul nu este capătul drumului. Mai ales când ai 15 sau 18 ani
Un alt mesaj puternic din episod este relația cu eșecul.
Prima încercare a Laviniei de a înființa ONG-ul nu a funcționat. Actele nu au putut fi depuse așa cum plănuise. A revenit însă după ce a împlinit 18 ani și a încercat din nou.
În conversație apare o idee foarte utilă pentru adolescenți: la această vârstă, multe dintre riscurile pe care le percepem ca definitive sunt, în realitate, reversibile. O notă slabă, un proiect care nu funcționează sau o activitate la care copilul descoperă că nu este bun nu îi decid întreaga viață.
Problema apare atunci când teama de greșeală devine mai puternică decât curiozitatea.
Un copil care trebuie întotdeauna să demonstreze că este „bun” poate ajunge să evite exact experiențele din care ar învăța cel mai mult.
De aceea, educația are nevoie atât de provocare cognitivă, cât și de siguranță emoțională.
Inteligența emoțională: copilul trebuie să poată gestiona și ce simte, nu doar ce știe
Curajul de a încerca, toleranța față de greșeală și capacitatea de a funcționa într-un mediu competitiv au și o componentă emoțională.
Un copil poate avea vocabular excelent și rezultate academice foarte bune și, în același timp, să se blocheze când trebuie să vorbească în fața celorlalți, să se teamă de greșeli sau să interpreteze un eșec drept dovada că „nu este suficient de bun”.
Aici intervine una dintre direcțiile care diferențiază experiența EKA: programul RULER, dezvoltat de Yale Center for Emotional Intelligence.
Yale definește RULER prin cinci competențe: recunoașterea, înțelegerea, etichetarea, exprimarea și reglarea emoțiilor. Programul este conceput pentru integrarea inteligenței emoționale în cultura educațională, nu doar pentru activități izolate. Află cum funcționează RULER la Yale Center for Emotional Intelligence.
La EKA, această direcție este integrată în filosofia de inteligență emoțională pentru copii prin RULER. Descoperă programul RULER la English Kids Academy
Pentru părinți, miza este simplă: nu vrem doar un copil care știe răspunsul. Vrem un copil care are suficientă încredere pentru a-l spune, suficient echilibru pentru a greși și suficientă reziliență pentru a încerca din nou.
Mai mult decât engleză. Construim încredere.
Gândirea critică: să înveți copilul cum să gândească, nu doar ce să rețină
Traseul Laviniei mai scoate la iveală o competență: capacitatea de a transfera ce ai învățat dintr-un domeniu în altul.
Chimia nu a dispărut atunci când a ales politica. Dansul, limbile străine, studiile regionale și experiențele interculturale nu sunt capitole fără legătură. Fiecare a modificat modul în care privește problemele următoare.
În episod, Lavinia explică tocmai această idee: atunci când treci într-un domeniu nou, experiența anterioară îți poate oferi o perspectivă pe care ceilalți nu o au.
Această flexibilitate intelectuală este apropiată de ceea ce urmăresc educația metacognitivă și dezvoltarea gândirii critice.
English Kids Academy este parte din Thinking Schools Network, rețea internațională coordonată de Thinking Matters. Organizația descrie obiectivul rețelei ca dezvoltarea unor cursanți independenți și metacognitivi, care înțeleg mai bine cum gândesc și cum învață. Vezi Thinking Schools Network – Thinking Matters.
Pentru copiii EKA, această direcție înseamnă folosirea limbii engleze ca mediu pentru întrebări, argumentare, colaborare, rezolvare de probleme și reflecție asupra propriului proces de învățare. Află mai multe despre gândirea critică și metacogniția la EKA.
Engleza devine astfel nu doar ceva ce copilul învață.
Devine o limbă în care învață să gândească.
Ce pot face părinții diferit?
Poate cea mai importantă întrebare a episodului nu este „Cum ajunge copilul meu la Harvard?”.
Ar fi chiar opusul mesajului Laviniei.
Întrebarea mai utilă este: cum îi ofer copilului suficiente instrumente și suficientă libertate încât să își poată găsi propriul drum?
Asta poate însemna să îl lăsăm să încerce ceva la care nu pare talentat. Să acceptăm că o pasiune se poate termina și alta poate începe. Să nu transformăm fiecare activitate într-o investiție care „trebuie amortizată”. Să îi oferim limbi străine, gândire critică, autonomie și inteligență emoțională — competențe care rămân utile indiferent de meseria pe care o va alege.
Pentru adolescenții care sunt chiar în perioada în care încep să se întrebe „cine sunt?” și „ce vreau să fac?”, EKA dezvoltă și programul BE FUTURE SMART – autocunoaștere, gândire critică, luarea deciziilor și public speaking.
Nu pentru a decide în locul lor.
Ci pentru a-i ajuta să decidă mai conștient.
De la Harvard la NATO, lecția nu este despre Harvard sau NATO
Dacă reducem povestea Laviniei Teodorescu la două nume prestigioase, pierdem partea cea mai valoroasă.
Povestea este despre copilul care a făcut și chimie, și dans.
Despre adolescenta care a încercat să înființeze un ONG și nu a reușit din prima.
Despre studenta care a intrat la Harvard fără să fie convinsă că va intra, care a schimbat domenii și care a descoperit că experiențele aparent fără legătură pot construi împreună un profil unic.
Și este despre o idee de educație pe care merită să o păstrăm aproape atunci când ne gândim la viitorul copiilor:
nu putem prezice toate oportunitățile pe care le vor întâlni. Dar îi putem ajuta să fie pregătiți atunci când acestea apar.
O limbă internațională le poate deschide conversația. Gândirea critică îi poate ajuta să înțeleagă ce au în față. Inteligența emoțională îi poate ajuta să gestioneze provocarea. Iar curiozitatea îi poate face să spună: „Hai să încerc.”
Poate că acesta este, până la urmă, unul dintre cele mai bune lucruri pe care educația le poate oferi.
Urmărește episodul complet Future Leaders Podcast cu Lavinia Teodorescu – De la Harvard la NATO.
Întrebări frecvente
Cine este Lavinia Teodorescu?
Ce poate învăța un adolescent din povestea Laviniei Teodorescu?
De ce este importantă limba engleză pentru oportunitățile internaționale?
Ce este RULER?
Ce este Thinking Schools Network?
Transcript Lavinia Teodorescu la Future Leaders Podcast: de la chimie și dans la Harvard și NATO
Invitat: Lavinia Teodorescu
Host: Petru Ganj
Podcast: Future Leaders Podcast
În acest episod al Future Leaders Podcast, Petru Ganj vorbește cu Lavinia Teodorescu despre un parcurs care refuză aproape complet ideea unei cariere construite în linie dreaptă.
De la matematică, chimie și dans, la limbi străine, folclor și mitologie, studii despre Orientul Mijlociu, Harvard și, mai târziu, NATO, povestea Laviniei este una despre curiozitate, explorare, curajul de a schimba direcția și disponibilitatea de a intra în încăperi în care ceilalți știu mai mult decât tine.
Mai jos puteți citi transcriptul complet al conversației, editat pentru claritate și lizibilitate.
Introducere: cine este Lavinia Teodorescu?
Petru Ganj: Bine ați revenit la un nou episod de Future Leaders Podcast. Astăzi am marea plăcere să avem un invitat foarte special.
Ai fost la Harvard Business School sau doar la Harvard „normal”?
Lavinia Teodorescu: Harvard College și Harvard Graduate School of Arts and Sciences. Două instituții din cadrul Harvard.
Petru Ganj: Două de la Harvard. Ai absolvit magna cum laude, ai fost și lucrezi în continuare la NATO și ai fost selectată Forbes 30 Under 30 în 2025.
Am marea onoare să o avem alături de noi pe Lavinia Teodorescu.
Lavinia Teodorescu: Îți mulțumesc foarte mult, Petru.
Petru Ganj: Bine ai venit, Lavinia. Ne bucurăm foarte mult să te avem aici în studio. Știu că ai un program aglomerat și călătorești mult, inclusiv prin natura activității tale la NATO, așa că ne bucurăm că am reușit să te prindem în România.
Lavinia Teodorescu: Într-adevăr, sunt între mai multe zboruri, dar îmi face foarte mare plăcere să fiu aici și să vorbim despre Future Leaders.
Petru Ganj: Exact. Aici vorbim despre viitorii lideri și te considerăm un exemplu foarte bun.
Titlurile și instituțiile sunt impresionante, dar pe noi ne interesează mai ales cine ești tu și cum ai ajuns în punctul în care aceste instituții au ajuns să îți recunoască abilitățile.
Aș vrea să începem de la început. De prin școală, liceu sau de unde simți tu că începe povestea.
Cine era Lavinia adolescentă și care erau visurile ei atunci?
Copilăria și începutul unui parcurs construit din curiozitate
Lavinia Teodorescu: Aș vrea să încep chiar puțin mai devreme.
Când am aplicat la facultate, am scris inclusiv despre copilăria mea.
Sunt născută în Roșiorii de Vede, Teleorman, dar primii ani de viață i-am trăit în Călățui de Sus, un sat de lângă Roșiori.
Am fost într-un fel destul de „rebellious” încă de mică, pentru că nu am vrut să merg la grădiniță. A fost o întreagă provocare pentru părinții mei să mă ducă acolo.
În același timp, am avut contact cu România rurală, cu România din afara orașelor și cu o realitate diferită din punct de vedere al educației.
Am fost olimpică la matematică și chimie încă din școala primară și am continuat pe drumul acesta și în gimnaziu.
Apoi am intrat la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, unde m-am concentrat mult pe chimie.
Însă, dintotdeauna, am avut și o pasiune pentru lumea apărării.
La un moment dat mă gândeam inclusiv să intru în Forțele Armate ale României. Chiar și atunci când făceam chimie, mă gândeam la chimie nucleară. Cumva, direcția aceasta a existat mereu în mintea mea.
În timpul liceului am avut și foarte multe preocupări secundare care se apropiau mai mult de lumea relațiilor internaționale.
Am organizat, de exemplu, un eveniment asemănător unui Model European Parliament.
Așa am observat o problemă.
Mulți elevi de liceu care organizau asemenea evenimente se foloseau de firmele sau asociațiile părinților pentru a putea face legal plăți și contracte.
Părinții mei nu aveau un asemenea business. Aveau joburi obișnuite.
Așa că, exact în ziua în care am împlinit 18 ani, m-am dus să depun actele pentru înființarea unui ONG.
ONG-ul oferea o platformă legală prin care tinerii de liceu puteau organiza astfel de evenimente.
Cred că acesta a fost un lucru important care, fără să îmi dau seama atunci, a influențat următorii pași din viața mea.
Înainte să merg la facultate, am fost și parte din echipa națională a României la IFLC – International Festival of Language and Culture.
Este un festival internațional în care oameni din diferite țări dansează sau prezintă elemente ale propriei culturi în alte țări.
Noi prezentam cultura României în Germania, Statele Unite, Kazahstan sau Maroc, iar reprezentanți ai altor țări veneau în România.
Acel schimb intercultural m-a făcut să înțeleg că există mult mai mult decât București și România și că există o lume internațională în care putem construi conexiuni.
Petru Ganj: Respiră. Ia o gură de apă!
Deci încă vorbim despre Lavinia de la 17-18 ani?
Lavinia Teodorescu: Da. Chiar 17-18 ani.
Petru Ganj: Ai intrat în IFLC, ai fost expusă multiculturalismului și ți-ai dat seama că acolo există ceva ce te atrage.
Dar, în același timp, făceai chimie, matematică, voluntariat și foarte multe alte lucruri.
De unde venea motivația aceasta de a face atât de multe?
Curiozitatea, mai importantă decât obsesia pentru rezultat
Lavinia Teodorescu: Cred că, înainte de toate, venea din curiozitate.
Nu voiam neapărat să ating un anumit rezultat. Eram curioasă să aflu cum se ajunge acolo și dacă anumite lucruri sunt posibile.
Și în chimie exista această curiozitate.
Dar și atunci când am creat ONG-ul eram curioasă dacă se poate și cum se poate. Eram chiar puțin revoltată că nu există o metodă mai simplă.
Și, apropo, prima dată nu ne-a ieșit.
Am depus greșit actele.
Avocata care ne ajuta pro bono nu știa că, potrivit legislației din România, cei trei fondatori trebuiau să aibă peste 18 ani.
Noi am încercat prima dată să depunem actele la 17 ani.
Nu a mers.
Așa că ne-am întors după ce am împlinit 18 ani.
Petru Ganj: Erați trei fondatori?
Lavinia Teodorescu: Da. Doi veniserăm cu ideea, iar a treia persoană era cineva pe care îl cunoșteam tot din mediul de voluntariat.
Un criteriu foarte important pentru al treilea fondator a fost să aibă deja 18 ani!
Dar acesta a fost liceul meu.
Am făcut multe lucruri și, inevitabil, am mai călcat și pe anumite degete.
La liceul nostru era foarte important să participi la olimpiade.
Eu mergeam la olimpiade, dar asta însemna cumva că exista o separare între elevii olimpici și cei care participau la dans sau la competițiile culturale.
Eu am vrut să le fac pe amândouă.
La un moment dat, profesoara mea de chimie a aflat că particip și la dansuri și s-a supărat foarte tare.
A mers la director și a spus: „Nu este posibil. Eu o pregătesc aici pentru olimpiadă, iar ea face dansuri pe lângă.”
Directorul a vorbit și cu profesorii mei de dans, iar ei au spus: „Cum să o scoatem? Am pregătit-o degeaba?”
În final, directorul mi-a spus că nu poate să mă scoată nici dintr-o parte, nici din cealaltă fără să supere pe cineva.
Petru Ganj: Practic ai „hacked the system”.
Lavinia Teodorescu: Da.
Al doilea lucru important, pe lângă curiozitate, era să nu îmi fie frică atât de tare de eșec.
La 18 ani, pentru mulți oameni, nu pentru toți, riscul este parțial imaginar.
De multe ori încă ai o familie în spate. Există cineva care te poate prinde dacă tu cazi.
La 18 ani îți poți schimba drumul și este în regulă. Nu ai o familie care depinde de tine. Ai foarte mult timp să te refaci.
Mulți tineri percep riscul ca fiind mult mai mare decât este în realitate.
Ai impresia că dacă ai ratat o notă este sfârșitul lumii.
Dacă ai încercat să înființezi un ONG și nu a mers, crezi că s-a terminat.
Dar nu s-a terminat.
Ai 18 ani și ai toată viața înainte. Poți să eșuezi de foarte multe ori.
Încerc să îmi amintesc lucrul acesta și acum.
Foarte des, riscul este mai degrabă imaginat.
Dacă trecem peste frica de a eșua, putem face mult mai multe.
Petru Ganj: Deci eșecul nu este sfârșitul.
Lavinia Teodorescu: Cu siguranță nu.
La 18 ani nici măcar nu este, de cele mai multe ori, o lovitură atât de serioasă pe cât ne imaginăm.
De ce ar trebui copiii să fie lăsați să facă și lucruri la care nu sunt buni
Petru Ganj: Mi se pare foarte valoros ce spui despre curiozitate.
Am senzația că societatea și diferite forțe externe tind să constrângă această curiozitate.
Copiii ar trebui lăsați să pună întrebări și să exploreze.
Este un mesaj important și pentru părinți: să încurajeze curiozitatea copiilor.
Lavinia Teodorescu: Vreau să spun o poveste.
Recent eram cu o colegă de la NATO și cu o prietenă de-a ei.
Prietena avea o fată de aproximativ 13-14 ani.
Fata își dorea să facă matematică, însă mama ei spunea că nu este foarte bună la matematică. Era mai bună la arte.
Mama încerca, cumva firesc, să o îndrume spre desen sau design grafic, pentru că acolo părea să aibă mai mult talent.
I-am spus că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-au făcut părinții mei a fost să mă lase să fac lucruri la care nu eram neapărat bună.
Dar pe care îmi doream să le fac.
Sportul este un exemplu.
Când eram mică, bunica mea îmi spunea, mai în glumă, mai în serios, că am două picioare stângi.
Și, totuși, am reușit să dezvolt pasiunea pentru dans până la punctul în care am ajuns să fac parte din echipa națională.
Nu a fost un talent nativ pe care cineva l-a observat imediat.
A fost o pasiune pe care am fost lăsată să o dezvolt.
Cred că foarte mulți părinți încearcă astăzi să eficientizeze drumul copiilor.
Încearcă să aleagă traseul pe care copilul are cele mai mari șanse să aibă succes.
În loc să îl lase să facă uneori și ceva la care poate nu pare foarte bun, dar pentru care are pasiune.
Din câte știu, până la urmă acea mamă a decis să își lase fata să încerce matematica.
Dacă, la un moment dat, descoperă că nu îi mai place sau că nu vrea să continue, se poate schimba atunci.
Copiii au o flexibilitate extraordinară.
Problema este că, undeva începând de la 10 ani, începem să o constrângem.
O constrângem din ce în ce mai mult.
La 14 ani deja îi spunem că trebuie să meargă la mate-info.
La 18 ani, că trebuie să aleagă o anumită facultate.
Cred că este foarte important să nu facem numai lucrurile la care suntem deja buni.
Altfel, până la 10 ani ne-am pus deja într-o cutiuță și continuăm toată viața în ea.
De la chimie și dans la politică: explorarea ca metodă de învățare
Petru Ganj: Și adulții cad în această capcană.
Poți să petreci ani întregi dezvoltând un skill și să devii foarte bun la un anumit job.
După aceea apare gândirea: „Doar asta trebuie să fac. La asta sunt bun.”
Și oamenii rămân blocați.
Dar suntem foarte adaptabili.
Putem să învățăm și să ne dezvoltăm.
La copii este cu atât mai important să îi lași să exploreze și să le oferi o bază foarte bună de la care se pot dezvolta în foarte multe direcții.
La tine mi se pare interesant că ai explorat atât partea logică și matematică, prin chimie și științe, cât și partea artistică, prin dans.
Ai simțit vreodată că una dintre direcții era mai puternică?
Lavinia Teodorescu: Nu cred că urmăream neapărat un echilibru.
Mai degrabă, în fiecare perioadă a liceului am avut o altă pasiune principală.
Am intrat în liceu convinsă că vreau să fac chimie.
Acolo am excelat la început.
Apoi am descoperit dansul și, în clasa a X-a, am făcut foarte mult dans.
În clasa a XI-a am început să mă apropii mai mult de politică. Atunci au apărut Model European Parliament și alte proiecte.
Le-am păstrat și pe celelalte, dar fiecare etapă a celor patru ani a avut propriul ei focus.
Petru Ganj: Deci a fost o explorare.
Lavinia Teodorescu: Da. Și, după aceea, la facultate am continuat exact în același mod.
Cum funcționează Harvard și de ce explorarea este încurajată
Lavinia Teodorescu: La Harvard, toată lumea intră inițial „undecided”.
Când aplici poți spune că ești interesat de anumite domenii, dar când începi facultatea nu ai încă un major declarat.
Nu intri, ca în România, direct „la Drept” sau direct într-o specializare foarte rigidă.
La Harvard există mai multe requirements.
De exemplu, există un curs de English Writing, în care înveți cum să construiești un eseu.
Poți să îți alegi tema cursului.
Eu am făcut unul despre „Rebellious Women”, unde am discutat subiecte care mergeau de la vrăjitoarele din Salem până la mișcările femeilor afro-americane și intrarea lor în literatură.
Mai există cerințe în matematică sau domenii apropiate, istorie, sociologie, humanities, ethical reasoning și alte arii.
În patru ani trebuie să faci aproximativ 32 de cursuri.
Opt dintre ele trebuie să acopere anumite domenii.
În primul an, facultatea practic te împinge să explorezi.
Eu, când am intrat, îmi alesesem chimie, matematică și lucruri asemănătoare.
Așa am ajuns, absolut întâmplător, la politică.
Mergeam într-o zi spre un curs de chimie.
O prietenă a venit la mine și, vorbind cu ea, am ajuns la cursul ei de comparative politics.
Pe atunci exista și ceea ce numeam „shopping period”.
Nu trebuia să te înscrii imediat la un curs.
Timp de aproximativ două săptămâni puteai merge la mai multe cursuri și vedeai dacă îți place profesorul, dacă îți place grupul și dacă îți place subiectul.
Am intrat la acest curs și am fost captivată.
Inițial mi-a fost foarte greu.
Am plâns în bibliotecă.
Volumul de lectură era enorm față de ceea ce făcusem în România.
Trebuia să citesc sute de pagini în engleză într-o săptămână și nu aveam exercițiul acesta.
Chiar dacă fusesem la un liceu internațional, a fost overwhelming.
Dar am continuat să explorez.
De la chimie la folclor, arabă și studii politice
Lavinia Teodorescu: Prima dată când a trebuit să declar un major am ales chimia.
Dar m-am schimbat foarte repede.
Descoperisem folclorul și mitologia.
Văzusem un film despre folclorul Scoției gaelice și am descoperit că exista un curs exact despre acest subiect.
Mi-am spus imediat: „Acesta este cursul pentru mine.”
Am mers acolo și am învățat inclusiv cum sunt descrise zânele în poveștile gaelice și despre diferite tradiții.
Atunci mi-am dat seama că făcusem deja cinci-șase ani de chimie.
Și, pur și simplu, drumul meu în chimie ajunsese la final.
Petru Ganj: Exact opusul ideii că, dacă ai mers pe un drum până acum, trebuie neapărat să continui pe el.
Lavinia Teodorescu: Exact.
Am simțit că drumul meu în chimie era gata.
Am schimbat majorul spre folclor și mitologie.
Dar nici asta nu mi se părea suficient, pentru că îmi doream și o componentă socială.
Începusem deja să învăț arabă din primul an.
Am studiat arabă timp de trei ani și apoi am declarat Middle Eastern Studies.
Toate aceste schimbări s-au întâmplat în aceeași facultate.
La Harvard era relativ ușor să schimbi majorul. Schimbai opțiunea, apoi aveai o discuție cu advisorul academic pentru a verifica dacă este posibil să îți construiești programul.
În majoritatea cazurilor era posibil.
Așa am intrat în perioada COVID făcând Middle Eastern Studies.
Înainte de COVID studiasem și în Senegal.
Petru Ganj: Te-ai dus efectiv în Dakar?
Lavinia Teodorescu: Da. Am stat acolo trei luni.
Eram concentrată inclusiv pe studii musulmane.
După aceea m-am întors în România.
Și aici s-a produs o altă schimbare importantă.
Fiind în România în perioada COVID, văzând problemele de aici și învățând tot mai mult despre politică, am simțit nevoia să fac ceva mai aproape de casă.
Am decis să mă îndepărtez din nou de domeniul pe care îl studiam.
Am trecut spre Rusia, Europa de Est și Asia Centrală.
În final am absolvit licența în Government.
La Harvard se numește Government pentru că departamentul exista înainte ca termenul „political science” să devină termenul obișnuit.
Apoi am făcut tot la Harvard un master în studii regionale despre Rusia, Europa de Est și Asia Centrală.
Petru Ganj: Deci acum ai continuat, în sfârșit, pe o linie politică?
Lavinia Teodorescu: De vreo trei ani, da.
Mai vedem peste doi ani ce se întâmplă!
Dar nu am schimbat niciodată un domeniu fără să duc ceva din cel anterior cu mine.
Este aproape imposibil să intri într-un domeniu nou fără să aduci cunoștințele și experiența din trecut.
Și exact asta ajunge să te diferențieze.
Aduci experiența veche în noul job.
Petru Ganj: Și asta îți oferă o perspectivă pe care ceilalți nu o au.
Lavinia Teodorescu: Exact.
Dacă cineva a făcut chimie de când era foarte mic și numai chimie a văzut, poate aborda problema într-un anumit fel.
Cineva care vine dintr-un alt domeniu poate întreba: „Dar v-ați gândit și la perspectiva aceasta?”
„Am investit prea mult ca să mă mai schimb”
Petru Ganj: Cred că ești primul om pe care îl întâlnesc care a explorat atât de multe lucruri aparent fără legătură între ele.
Dans, chimie, limbi străine, arabă, politică, folclor…
Simți că ți-ai satisfăcut setea de curiozitate?
Lavinia Teodorescu: Da.
Și tot ce sper este să continui să fiu așa.
Când mă uit în urmă, mă bucur foarte mult că mi-am satisfăcut curiozitățile.
Au existat momente în care m-am întrebat dacă nu ar trebui să rămân pe chimie.
Dar am decis să nu fac asta și sunt foarte fericită cu decizia.
Problema apare atunci când ajungi într-un anumit punct și începi să gândești:
„Dar am investit atât de mult.”
De zece ori din zece, când eu am schimbat ceva, schimbarea a fost un plus.
Nu regret niciuna dintre aceste schimbări.
Petru Ganj: Îți dai seama câți părinți spun: „Doamne, cât am investit în copilul meu. E păcat să se schimbe acum.”
Cum au reacționat părinții tăi?
Lavinia Teodorescu: Și părinții mei aveau o replică asemănătoare, dar formulată diferit.
Nu spuneau: „Noi am investit atât de mult în tine.”
Spuneau:
„Tu ai investit atât de mult în chimie. Chiar vrei să renunți?”
Și mi se pare o distincție importantă.
Era timpul meu, energia mea, atenția mea.
Eu investisem în mine.
Părinții mei au fost foarte suportivi.
Și cred că i-am obișnuit de mică cu faptul că îmi doream să fac lucrurile în felul meu.
Plecarea la București la 13 ani și rolul familiei
Lavinia Teodorescu: Încă din clasa a VI-a am spus că vreau să merg la Liceul Teoretic Internațional de Informatică în București.
Primul răspuns a fost:
„Cum să te duci? Cu cine te lăsăm în București?”
Părinții mei locuiau și locuiesc în continuare în Roșiorii de Vede.
Eu le-am spus că pot merge la cămin.
Ei aveau propriile temeri legate de asta.
La un moment dat le-am spus foarte categoric că, dacă nu mă lasă să merg la acel liceu, nu voi merge la cursuri.
Nu recomand niciunui copil să abordeze problema așa.
Dar le-am spus că, dacă nu mă lasă să încerc, într-o zi ar putea regreta.
A fost puțin „my way or the highway”.
În cele din urmă, părinții mei au convins-o pe bunica mea, cu care crescusem, să se mute cu mine în București.
Avea aproximativ 75 de ani și nu locuise niciodată într-un oraș atât de mare.
S-a mutat cu mine.
Așa am ajuns în București, prin niște sacrificii enorme făcute de familia mea.
Petru Ganj: Practic, părinții tăi au avut încredere într-un copil de 13 ani care le spunea că vrea să plece în Capitală.
Lavinia Teodorescu: Da.
Acum au foarte multă încredere în mine.
Dar la 13 ani a fost clar un leap of faith.
Și, evident, au existat și momente în care i-am dezamăgit.
Aveam 14 ani, mai închideam telefonul, mai nu răspundeam…
Am fost și eu un adolescent rebel.
Dar am trecut prin toate.
Povestea interviului de la Harvard: „Am crezut că este o farsă”
Petru Ganj: Ai spus că vrei să ne povestești și cum ai intrat la Harvard.
Lavinia Teodorescu: Da.
Era ianuarie și tocmai aplicasem.
Urma perioada interviurilor.
La Harvard, după ce aplici, poți primi unul sau uneori două interviuri.
Primesc un e-mail de la un domn pe nume Ștefan.
Se prezenta ca absolvent Harvard și spunea că este unul dintre intervievatorii lor.
Îmi scria că fusesem selectată pentru un interviu.
M-am uitat la mail și mi-am spus:
„Ia uite, au început colegii să îmi facă farse.”
Și l-am șters.
Asta se întâmpla luni.
Am trecut peste.
Primeam în perioada aceea foarte multe mailuri de marketing de la universități și nu i-am acordat atenție.
Joi mă întâlnesc cu un coleg ca să îi dau un satelit.
Petru Ganj: Stai. Un satelit?
Lavinia Teodorescu: Da.
Fiind la mate-fizică, aveam colegi care lucrau la un proiect cu mici sateliți construiți în recipiente de dimensiunea unei doze.
Iar eu, pentru că eram curioasă să mă implic în orice proiect, intrasem și acolo.
Colegul vine să ia satelitul și îi spun:
„Nu-ți vine să crezi. Am primit un mail de farsă de la cineva care pretinde că este de la Harvard.”
Îi arăt mailul.
El îmi spune:
„Pare normal. Omul chiar există. Ce te costă să îi răspunzi?”
Îl caut pe internet.
Era o persoană reală și chiar absolvise Harvard.
Am răspuns.
Era deja joi seara, iar el îmi trimisese mailul luni.
Mi-a răspuns aproape imediat și mi-a propus să ne vedem sâmbătă.
Mi-a spus chiar să aleg eu locul.
Am ales o cafenea din zona Victoriei.
M-am dus cu o oră înainte.
Dar, chiar și atunci, o parte din mine încă se întreba dacă este o glumă.
Motivul era simplu:
nimeni dintre oamenii pe care îi cunoșteam nu mai primise interviu la Harvard în acea rundă.
Mă gândeam:
„Dacă persoana aceea care are aur la matematică nu a primit și eu am primit, sigur e o farsă.”
Dar interviul era real.
Mai mult, trebuia să lipsesc în acea sâmbătă de la o pregătire.
I-am spus profesoarei că am un interviu la Harvard.
Luni m-am trezit cu două note de 5 în catalog, pentru că a crezut că am mințit-o.
Până la urmă, am avut interviul.
Am vorbit despre mine, despre ce aș face cu un milion de euro și despre tot felul de subiecte.
Atunci posibilitatea Harvard a devenit reală.
Nu aplicasem Early Decision.
Nici măcar nu mi se părea că am profilul „perfect” pentru Harvard.
Tocmai pentru că făcusem atât de multe lucruri diferite și nu eram atât de specializată cum erau alți elevi.
Până la urmă, am aflat că în anul nostru erau trei români admiși.
Doi intraseră în runda Early, iar eu am fost singura admisă în runda Regular.
De aceea nu mai primise nimeni altcineva interviu în perioada respectivă.
Trebuie să construiești un CV „pentru Harvard”?
Petru Ganj: Mă așteptam ca povestea ta să fie:
„Harvard este singurul meu obiectiv. Numai acolo vreau să intru.”
Dar, de fapt, pare că abordarea ta a fost:
„Hai să încerc și vedem ce se întâmplă.”
Lavinia Teodorescu: Exact.
Și cred că e important să nu ne atașăm de universități precum Harvard într-un mod nesănătos.
Foarte puțini oameni pe care i-am cunoscut acolo au spus:
„Eu am știut dintotdeauna că voi intra la Harvard.”
Există și „legacy students”, ai căror părinți au studiat acolo, iar uneori universitatea a fost prezentă în viața lor încă din copilărie.
Dar foarte mulți oameni, mai ales cei fără această tradiție de familie, au făcut lucrurile din pasiune.
Nu pentru că gândeau:
„Fac asta pentru că într-o zi mă va ajuta să intru la Harvard.”
Au făcut lucrurile din curiozitate, inovație, antreprenoriat sau pasiune.
Și asta se vede într-o aplicație.
Se vede diferența între cineva care a construit totul pentru atingerea unui scop foarte precis și cineva care a explorat autentic.
Realitatea este aproape întotdeauna mai bună decât planul pe care ni l-am făcut.
Iar dacă ne ținem prea strâns de plan, se vede.
Sunt mulți tineri care își doresc să ajungă la anumite facultăți din motive care poate nu sunt cele mai potrivite.
Uneori pentru renume.
Alteori din motive foarte bune, cum ar fi fondurile extraordinare pentru research.
Dar sunt multe universități excelente în America.
Unele sunt foarte bune la matematică, altele la chimie, fizică sau politică.
Fiecare este diferită.
Și Harvard nu este potrivit pentru toată lumea.
Un lucru interesant acolo este diversitatea oamenilor.
Nu toată lumea este „cea mai bună academic”.
Unii sunt extraordinari la sport.
Alții la artă.
Alții au schimbat dramatic comunitatea din care provin.
Universitatea adună tipuri foarte diferite de oameni.
De aceea cred că cel mai sănătos este să faci ceea ce îți dorești cu adevărat.
Iar la final, universitatea sau jobul care te acceptă pentru cine ești tu poate fi tocmai locul potrivit pentru tine.
Curiozitatea nu este timp pierdut
Petru Ganj: Povestea ta mi se pare o demonstrație foarte bună a beneficiilor curiozității.
Cred că foarte mulți părinți ar considera un asemenea traseu riscant.
Un copil care încearcă atât de multe lucruri pare că „nu se concentrează”.
Dar tu ai ajuns la Harvard explorând o mulțime de direcții.
Nu ai fost copilul care a ales o singură materie și a respirat doar acea materie.
Ai fost ghidată de curiozitate.
Iar curiozitatea este tocmai ceea ce poate crea inovație.
Lavinia Teodorescu: Nimeni nu regretă cu adevărat ceea ce descoperă din curiozitate.
Regretăm mai degrabă atunci când ne blocăm curiozitatea și mergem pe un drum foarte strict, iar la final nici măcar nu obținem ce ne doream.
Dacă ești curios, există două posibilități.
Poți descoperi ceva care ți se potrivește și să fii fericit.
Sau poți descoperi că nu acela era lucrul pe care voiai să îl faci.
Ca mine cu folclorul și mitologia.
Nu asta a devenit cariera mea.
Dar nu regret deloc că am descoperit acel domeniu.
Problemele apar mai degrabă atunci când ne oprim curiozitatea.
Eșecul ca experiment, nu ca verdict
Petru Ganj: Am citit recent despre ideea de „tiny experiments”.
Abordarea este să te comporți ca un om de știință în propria viață.
În loc să spui:
„Trebuie să fac lucrul acesta și, dacă nu reușesc, e un eșec.”
spui:
„Hai să văd ce se întâmplă dacă încerc asta.”
Eșecul este crucial pentru învățare și pentru explorarea propriei identități.
Trebuie să mergi într-o direcție suficient cât să îți dai seama dacă este sau nu pentru tine.
Lavinia Teodorescu: Exact.
Este un principiu după care încerc să mă ghidez și eu.
În loc să îmi spun:
„Lavinia, trebuie să mergi de cinci ori pe săptămână la sală”,
încerc să mă întreb:
„Care este cel mai ușor mod prin care eu pot ajunge la rezultatul pe care îl doresc?”
Dacă vreau să fac mișcare în fiecare zi, poate uneori dansez.
Poate merg la sală.
Poate ies la plimbare.
Ce variantă este mai ușor de susținut pentru mine?
Cel mai ușor mod nu este același pentru toată lumea.
La fel și cu cititul.
Poate pentru mine e mai simplu să citesc cartea pe hârtie.
Poate pe Kindle.
Poate să o ascult.
Încerc foarte des să îmi pun întrebarea:
„Cum pot ajunge cel mai ușor, în mod sustenabil, la rezultatul pe care îl doresc?”
Presiunea performanței la Harvard
Petru Ganj: Vreau să revenim puțin la Harvard.
Am avut și eu, la Nottingham, colegi sau prieteni care studiau la Oxford.
Unii simțeau o presiune extraordinară pentru că erau într-o universitate foarte prestigioasă.
Simțeau că:
„Am fost acceptat aici. Acum trebuie să excelez. Dacă nu excelez, nu valorez nimic.”
Ai simțit vreodată o asemenea presiune?
Lavinia Teodorescu: Cred că am fost norocoasă.
Nu am avut foarte mult FOMO și nici nevoia aceasta constantă de comparație.
Există o glumă:
50% dintre medici au terminat în jumătatea inferioară a clasei lor.
Și este adevărat.
La fel, 50% dintre studenții Harvard termină în jumătatea inferioară a promoției Harvard.
Am o colegă care a fost în această jumătate.
Nu și-a propus niciodată să fie în prima jumătate.
Spunea foarte simplu:
„Pe diplomă tot Harvard scrie.”
Eu am absolvit magna cum laude.
Dar pe diploma mea scrie Harvard și pe a ei scrie tot Harvard.
Pentru domeniul ei – artă și film – notele nu erau esențiale.
Pentru domeniul meu era puțin mai important să excelez academic.
Dar nu am avut niciodată obsesia unui anumit GPA.
Mai există și un paradox.
Dacă îți dorești neapărat un GPA perfect, există riscul să alegi cursuri mai ușoare.
La Harvard, studenții de licență pot urma inclusiv cursuri de master sau cursuri de mid-career de la Harvard Kennedy School.
Dar, dacă intri într-o asemenea clasă, este foarte posibil să nu mai iei nota maximă.
Pentru că ești în clasă cu oameni care au 20 sau 30 de ani de experiență.
La un curs de speech writing, de exemplu, am avut o colegă care lucrase inclusiv la discursuri după 9/11.
Iar eu eram Lavinia care venise acolo să învețe să scrie discursuri.
Nu ai cum să fii automat cel mai bun.
Și cred că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat:
trebuie să ai curajul să fii într-o cameră cu oameni mult mai buni decât tine.
Dacă vrei neapărat să fii în top 1% la fiecare curs, probabil nu vei intra suficient de des în acele camere.
Pentru că dacă tu ești mereu cel care ia cea mai bună notă, poate înseamnă și că nu ai fost suficient de des în grupuri în care ceilalți sunt mai buni decât tine.
Nevoia permanentă de a fi „numărul unu” ne poate face rău.
Uneori vine de la părinți.
Alteori o dezvoltăm singuri.
Cred că trebuie să ne întrebăm:
„De ce îmi doresc să fiu primul?”
Pentru securitate?
Pentru un job?
Pentru a demonstra ceva părinților?
Pentru a demonstra ceva altor oameni?
Când descoperim acel „de ce”, putem decide dacă este sau nu un motiv sănătos.
De la Harvard la NATO
Petru Ganj: Cum ai ajuns, până la urmă, de la Harvard la NATO?
Aici intrăm deja în capitolul trei al poveștii.
Lavinia Teodorescu: Masterul meu a fost în studii regionale despre Rusia, Europa de Est și Asia Centrală.
Lucrarea mea a fost despre grupările militare private din Rusia, despre dezvoltarea Wagner și despre relația acestor grupări cu statul rus.
Una dintre întrebările care mă fascinau era:
Cum poate un stat atât de centralizat precum Rusia să permită existența unor grupări care, prin natura lor, funcționează într-un mod mult mai descentralizat?
În plus, masterul meu s-a desfășurat într-o perioadă în care începuse deja războiul din Ucraina.
Toate acestea m-au readus la domeniul apărării.
Și, într-un fel, m-am întors la o preocupare pe care o aveam încă din școala primară, când spuneam că vreau să intru în Forțele Armate.
La finalul celor doi ani de master am început să mă uit la opțiunile pe care le aveam.
NATO fusese întotdeauna o instituție importantă pentru mine.
Pentru România, NATO este foarte important.
Suntem pe flancul estic și suntem la marginea unui conflict.
Există foarte multe motive pentru care această alianță este importantă pentru noi.
Am aplicat în mai multe direcții.
Am aplicat inclusiv în trading, în research și la NATO.
Până la urmă am ajuns să lucrez în mai multe structuri NATO.
Am avut experiențe într-un comandament NATO din Turcia, apoi într-o structură din Statele Unite și, ulterior, la sediul din Bruxelles.
Cum intri în NATO și de ce internshipul poate fi important
Lavinia Teodorescu: Pentru cineva aflat la început de carieră, internshipul este una dintre principalele căi de intrare în NATO.
Unul dintre motive este legat de security clearance.
Pentru anumite posturi ai nevoie de autorizări care îți permit accesul la informații clasificate.
Procesul poate dura luni întregi.
În unele state poate dura chiar mai mult.
De aceea, este dificil să intri direct într-o poziție permanentă dacă nu ai deja asemenea autorizări.
După ce am fost acceptată inițial într-o structură din Turcia, a început și procesul acesta pentru mine.
Între timp, am lucrat aproximativ un an cu Harvard Business School, din Washington DC, pe studii de caz legate de conducta Nord Stream, Ucraina și Rusia și de implicațiile economice ale acestor evoluții.
După ce procesul de autorizare a fost finalizat, am ajuns să lucrez în alte structuri NATO care se potriveau mai bine cu ceea ce făceam.
Inițial am lucrat pe dezvoltarea capabilităților NATO.
Echipa mea avea un portofoliu destul de larg, de la protecția forțelor armate până la counter-IED și counter-drone.
Zona counter-drone a devenit, evident, din ce în ce mai importantă.
Diferența dintre mediul universitar și o structură militară
Lavinia Teodorescu: Pentru mine a fost o schimbare foarte mare să merg la NATO.
În primul rând, este o structură militară.
Iar când ești civil într-o structură militară, uneori nici ceilalți nu știu exact unde să te poziționeze.
Există avantaje și dezavantaje.
Ca civil, vii cu idei diferite.
Exact despre asta vorbeam mai devreme.
Foarte mulți oameni dintr-o structură militară au parcursuri similare.
Tu poți veni cu o perspectivă complet diferită.
Unii oameni ascultă ideile noi, alții mai puțin.
Și, într-o structură cu un chain of command foarte clar, unele lucruri se pot bloca mai ușor.
Pentru mine a fost și un șoc.
Dar, în același timp, am simțit:
„Pot aduce aici ceva diferit.”
În mediul universitar, mai ales într-o universitate liberal arts precum Harvard, aveam o flexibilitate aproape completă de gândire.
Primeam o temă generală de research și aveam foarte multe posibilități.
În NATO, prioritățile sunt mult mai clar definite.
Există anumite priorități ale alianței și apoi există flexibilitate în modul în care ele sunt puse în practică.
După experiența din structurile militare, în 2025 m-am mutat la sediul politic din Bruxelles, în International Staff.
Experiența este foarte diferită.
Nu mai există același chain of command militar.
Există, evident, superiori și ierarhie, ca în orice organizație, dar nu aceeași strictețe.
Sunt foarte bucuroasă că am avut ambele experiențe.
Acum pot înțelege mai bine și de unde apar anumite probleme.
Pe partea politică există multă flexibilitate.
Instrucțiunile pot fi intenționat mai generale.
Dar partea militară are nevoie de instrucțiuni foarte clare.
Are nevoie să știe:
Ce pot face?
Ce nu pot face?
Care sunt regulile exacte?
Cele două perspective produc atât beneficii, cât și limitări.
Un drum care nu a fost niciodată drept
Petru Ganj: Am ajuns practic în prezent.
Iar parcursul tău a fost remarcat și de Forbes 30 Under 30.
Cred că putem fi de acord asupra unui lucru:
acesta nu este un drum drept.
Lavinia Teodorescu: Nu este deloc un drum drept.
Petru Ganj: Și tocmai de aceea este atât de interesant.
Mulți părinți își imaginează un traseu:
școală → o anumită facultate → un anumit job → următorul job.
În cazul tău au existat foarte multe ramificații.
Nu aș spune că a fost haotic.
A fost explorator.
Lavinia Teodorescu: Da. Au fost foarte multe ramificații.
Petru Ganj: Și totuși ai ajuns într-un loc în care experiențele acestea foarte diferite au început să se lege.
Mesajul Laviniei Teodorescu pentru tineri
Petru Ganj: Pe final, sunt curios ce mesaj ai avea pentru tinerii care ne ascultă.
Lavinia Teodorescu: Voi rămâne la unul dintre mesajele principale ale discuției noastre.
Este extrem de important să ne adunăm curajul să intrăm în camere cu oameni mult mai buni decât noi.
Dacă nu avem curajul acesta și spunem:
„Nu, eu vreau să fiu cel recunoscut. Eu vreau să fiu cel mai bun. Eu vreau să am cea mai mare notă”,
nu vom reuși să creștem.
Nu poți să crești singur.
Petru Ganj: Te limitezi.
Lavinia Teodorescu: Exact.
Și, evident, având în vedere drumul meu, nu pot să nu mă întorc la curiozitate.
Curiozitățile noastre ar trebui să fie cele care ne dictează drumul.
Nu ceea ce credem că „ar trebui” să facem.
Nu neapărat ceea ce ne spun alții.
Ci propria noastră tragere de inimă.
În ce direcție ne trage inima acum?
Cred că acesta poate fi un fel de nord personal care ne ghidează.
Mesajul Laviniei Teodorescu pentru părinți: lăsați copiii să exploreze
Lavinia Teodorescu: Pentru părinți, știu că este greu să îți lași copilul să meargă într-o direcție despre care nu ești convins că este cea potrivită.
Dar dacă nu acum este momentul în care poate să eșueze, atunci când?
Când va avea propriii copii?
Atunci îi va fi mult mai greu să eșueze.
Nu sunt psiholog și nu acesta este domeniul meu.
Dar cred că un copil trebuie să știe că există o saltea pe care poate cădea.
Nu să îi spui:
„Dacă mergi acolo, îți iau salteaua de sub picioare.”
Poți să îi spui:
„Poate nu cred că acesta este drumul cel mai bun. Dar salteaua este și acolo. Sunt în continuare lângă tine.”
Trebuie să îi lăsăm pe copii și pe tineri să exploreze.
Indiferent de vârstă.
Mama mea încă își începe mesajele cu „copilul…”.
Petru Ganj: Mama tot mamă rămâne.
Lavinia Teodorescu: Exact.
Ce urmează după Harvard, NATO și Forbes 30 Under 30?
Petru Ganj: Mai am o întrebare.
Harvard. NATO. Forbes 30 Under 30.
What’s next?
Lavinia Teodorescu: Îmi doresc foarte mult să mă întorc în România.
Nu cred că se va întâmpla chiar acum.
Sunt mai multe motive.
Unul dintre ele este că NATO rămâne un loc foarte relevant pentru România.
Eu nu reprezint interesele României – nu fac parte din delegația României – dar lucrez într-o organizație care este foarte importantă pentru țara noastră.
Pentru următoarea perioadă voi rămâne probabil acolo.
Dar, pe termen mai lung, mi-aș dori să mă întorc acasă și să lucrez probabil tot în apărare.
Cred că acesta va rămâne domeniul meu.
Și am un motiv foarte important.
Dacă nu putem apăra țara, teritoriul și oamenii, ce mai putem apăra din ea?
Vedem uneori ideea:
„Dacă se întâmplă ceva, plec din țară.”
Dar ce ai păstrat?
Nu putem proteja cultura, economia, străzile, autostrăzile, parcurile, școlile și educația dacă nu putem proteja fizic teritoriul.
Din punctul meu de vedere, dată fiind poziția geografică a României, este vital să putem apăra țara, să putem dezvolta forțele armate și capacitatea de descurajare.
După aceea putem dezvolta toate celelalte domenii.
Oamenii pot construi economic, pot investi în educație și pot crea atunci când au liniștea că există securitate.
România este într-o poziție esențială în Europa.
De aceea cred că apărarea va rămâne un domeniu fundamental pentru funcționarea tuturor celorlalte.
Petru Ganj: Este un vis mare.
Și îți doresc tot succesul să îl îndeplinești.
Inclusiv ca cetățean.
Mi se pare o misiune extraordinară și sper să devină realitate.
Lavinia Teodorescu: Îți mulțumesc foarte mult.
În loc de concluzie: generațiile învață unele de la altele
Petru Ganj: Lavinia, îți mulțumesc foarte mult că ai venit și că ne-ai împărtășit povestea ta.
Cred că am ajuns împreună la niște concluzii foarte valoroase pentru cei care ne-au ascultat și ne-au urmărit.
Lavinia Teodorescu: Și eu îți mulțumesc pentru timpul tău, pentru întrebări și pentru felul în care reușești să intri în aceste detalii.
Și pentru mine asemenea conversații sunt uneori un exercițiu de înțelegere.
Mă ajută să mă uit în urmă și să înțeleg cum a evoluat drumul acesta și de ce am luat anumite decizii.
Aș vrea să închei cu încă un gând.
Fiecare generație o învață pe următoarea.
Pentru mine este foarte important să pot ajuta oamenii care acum sunt la început de drum – în școala gimnazială, în liceu sau în primii ani de facultate.
Nu pentru că eu aș fi foarte departe pe propriul meu drum.
Dar, de multe ori, persoana pe care o putem ajuta cel mai bine este cea aflată imediat în urma noastră.
Dacă ne uităm prea departe în urmă, poate experiența noastră nu mai este la fel de relevantă.
Iar dacă ne uităm prea departe înainte, nu am ajuns încă acolo.
De aceea, generația imediat următoare este atât de importantă.
Petru Ganj: Exact.
Lavinia, îți mulțumim.
Lavinia Teodorescu: Și eu îți mulțumesc.
Petru Ganj: Iar vouă vă mulțumim că ați fost alături de noi.
Puteți urmări și celelalte episoade Future Leaders Podcast și ne puteți da follow pentru mai multe conversații ca aceasta.
Ne vedem data viitoare.
Despre Future Leaders Podcast
Future Leaders Podcast aduce în prim-plan oameni cu parcursuri profesionale și personale diferite, pentru a le arăta tinerilor și părinților că dezvoltarea nu urmează întotdeauna un traseu liniar.
Prin experiențele invitaților explorăm teme precum educația, curiozitatea, cariera, leadershipul, reziliența, alegerile profesionale și curajul de a încerca lucruri noi.
Podcastul Future Leaders este susținut de International House Bucharest și English Kids Academy.
Comentarii (0) Lasă un comentariu
Nu există comentarii încă.