Relația părinte – copil și rolul educației nonformale în realizarea unei legături stabile

Relația părinte-copil a fost întotdeauna dificilă, în condițiile în care conflictul dintre generații a dus, de multe ori, la crearea unei adevărate prăpăstii între cele două părți. Un rol important în îmbunătățirea acestei conexiuni ar trebui să o aibă educația. Din păcate, cea formală, organizată de stat, nu a reușit să se adapteze mereu schimbărilor rapide ale societății. Mai mult decât atât, majoritatea tinerilor adulți opresc orice legătură cu educația după finalizarea studiilor, ceea ce îi transformă în viitori părinți neadaptați. Din fericire, această situație dificilă ar putea să fie îmbunătățită vizibil, prin participarea la diferite activități de educație nonformală a copiilor și a părinților, individual sau împreună. 

Astfel, în acest articol vei putea să descoperi anumite informații utile despre ce este educația nonformală și cum poate influența ea relația dintre copii și părinți, care sunt tipurile de activități nonformale care întăresc acest tip de relație, precum și unele sfaturi importante pentru îmbunătățirea ei. 

Cuprins:

  1. Ce este educația nonformală și cum poate influența relația părinți-copii
  2. Tipuri de activități nonformale care întăresc relația părinte-copil

2.1. Cursuri care promovează inteligența emoțională și comunicarea părinte – copil

2.2. Conferințe ce promovează relația dintre părinți și copii

2.3. Activități educative pentru părinți și copii

  1. Sfaturi pentru îmbunătățirea relației părinte – copil

1. Ce este educația nonformală și cum poate influența relația părinți-copii

Primele încercări făcute în acest domeniu au avut drept scop specializarea lucrătorilor în anumite domenii noi, cu personal deficitar sau insuficient specializat. În ultimii ani, accentul este pus și pe dezvoltarea inteligenței emoționale, aceasta fiind văzută ca o abilitate obligatorie a oricărei persoane de succes din lumea actuală. Conceptul este cu atât mai interesant cu cât simpla măsurare a coeficientului de inteligență nu reflectă în niciun fel șansele de succes, mult mai importante decât volumul informațiilor fiind abilitatea de a relaționa, adaptabilitatea, munca în echipă sau empatia. 

O valoare deosebită a activităților de educație nonformală o au acelea care au ca scop îmbunătățirea relației dintre părinte și copil, în condițiile în care educația formală nu are aproape deloc astfel de preocupări în curriculum. Participarea copiilor și părinților la programe de învățământ organizate în afara sistemului oficial, fie individual, fie împreună, s-a dovedit a fi o metodă excelentă nu doar de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut, ci și pentru formarea unor competențe și abilități extrem de necesare pentru viața modernă atât de dinamică, plină de provocări și, de ce nu, atât de stresantă în prezent.

2. Tipuri de activități nonformale care întăresc relația părinte-copil

Relația părinte – copil nu este întotdeauna cea dorită și cea benefică, de cele mai multe ori nu din rea voință, ci, pur și simplu, din lipsa unor informații esențiale, care odată aplicate de cele două părți ar putea conduce la obținerea unei legături armonioase, cu avantaje mutuale. Experiența a demonstrat că problemele pot apărea din lipsa înțelegerii faptului că tânăra generație va trăi într-o lume nouă, în care vechile valori nu mai sunt cu totul valabile.

În această privință, cel mai adesea „vina” aparține părinților, care nu au primit în timpul propriei lor educații instituționalizate informațiile, competențele și abilitățile care să-i poată face să înțeleagă noua generație. Pe de altă parte, copiii ies din școli cu aceleași lipsuri, din cauza insuficientei adaptări a curriculumului la necesități. Specialiștii în educație au observat că cea mai mare lipsă este formarea unei inteligențe emoționale puternice. Pentru a suplini acest neajuns, este bine ca educația nonformală să ofere celor două părți tot ce trebuie pentru îmbunătățirea relației dintre părinte și copil.

2.1. Cursuri care promovează inteligența emoțională și comunicarea părinte – copil

Educația din școala clasică este, de foarte multe ori, impersonală, rece, neadaptată la diversitat ea elementelor implicate, lucru oarecum justificat de clasele foarte numeroase, dar și de supraîncărcarea programelor școlare. Pe de altă parte, cursurile organizate de diferite instituții din afara sistemului instituționalizat pot implementa cu succes ceea ce educația formală nu reușește să facă. Fie că este vorba despre cursurile de limbă străină, fie despre alte feluri de activități de acest tip, beneficiile sunt uriașe pentru relația părinte – copil. 

Motivul este că profesorii care susțin aceste cursuri pun accent nu doar pe transmiterea abilităților legate de obiectul acestuia, ci și pe realizarea unor legături călduroase, a unor atitudini empatice față de cei din jur, pe înțelegerea problemelor din familie sau pe capacitatea de a ierta și a merge mai departe. De exemplu, un copil care va participa la un curs de limba engleză de acest tip va ști nu doar să comunice în această limbă străină, ci și să fie mai bun și mai înțelegător față de aparținătorii altor culturi. 

Experiența a demonstrat că tinerii, dar și copiii de vârstă mai mică, se vor înțelege mai bine cu părinții după ce vor trece prin experiența unui astfel de curs, susținut de persoane extrem de bine pregătite în domeniul pedagogiei și care sunt puse la punct cu cele mai noi descoperiri cu privire la psihologia copilului și la relaționarea acestuia cu adulții. 

2.2. Conferințe ce promovează relația dintre părinți și copii

Există numeroase instituții private sau de stat care oferă părinților șansa de a-și completa educația prin participarea la conferințe specializate care promovează tocmai îmbunătățirea relației dintre părinți și copii. Acest deziderat este sprijinit de instituțiile statului român și de Uniunea Europeană, deoarece copiii care au o relație bună cu părinții vor deveni, de regulă, adulți responsabili, care aduc valoare societății și care vor transmite mai departe copiilor principii solide și corecte. 

E suficient pentru unii părinți să meargă la astfel de conferințe și să-și dea seama că fac ceva greșit și, astfel, să ia măsuri în acest sens, mai ales că intenția lor nu este una rea, ci doar nu au toate informațiile la dispoziție pentru a ști cum să se raporteze altfel la generația modernă. 

Problemele noii generații diferă foarte mult de problemele generațiilor anterioare, iar asta duce la o relație deficitară dintre părinți și copii. Participarea la o astfel de conferință poate însemna un moment de conștientizare a faptului că tinerii văd altfel lumea și că ar trebui ca și părinții să facă unele compromisuri și să încerce să vadă lucrurile prin ochii lor. 

Printre conferințele la care pot participa adulții se numără cele la care se discută despre dezvoltarea copiilor, adolescenților și tinerilor într-o lume în care există alte tipuri de probleme:

  • Cum pot fi ajutați copiii pentru a avea o relație sănătoasă cu tehnologia;
  • Creierul și inteligența emoțională a copiilor;
  • Rolul și contribuția taților în viața de familie;
  • Efectul tehnologiei asupra vieții copiilor;
  • Reușita copilului adolescent.

2.3. Activități educative pentru părinții și copii

Una dintre cele mai mari probleme ale relației dintre părinte și copil este faptul că aceștia petrec împreună foarte puțin timp liber. Părinții sunt ocupați cu problemele legate de serviciu sau de viața de zi cu zi, copiii cu școala, iar timpul liber este, de obicei, petrecut individual, fie în fața computerului, fie urmărind televizorul. Specialiștii au afirmat că această situație nu este de dorit, prezența părintelui neputând fi suplinită cu nimic, în niciun caz cu bani, cadouri sau alte avantaje materiale.  

Pentru părinții care se află într-o astfel de situație, care nu reușesc să se înțeleagă cu copiii lor, indiferent de vârstă, o soluție ar fi participarea la o activitate educațională comună. Aceasta duce la două urmări pozitive: în primul rând, cele două părți vor petrece timp plăcut împreună, vor reuși să se cunoască mai bine unul pe altul și vor înțelege provocările prin care trec. Pe de altă parte, trecerea printr-un curs de educație nonformală va adăuga abilități noi, care pot fi folosite cu succes în viață, atât în cazul părinților, cât și al copiilor. 

Printre activitățile la care părinții pot participa cu copiii, în această privință, se pot număra:

  • Cursuri de gătit pentru copii și părinți. Copiii pot învăța cum să-și ajute mămicile la bucătărie, își vor dezvolta încrederea în forțele proprii, vor învăța diferite rețete și cum să le pună în practică;
  • Participarea la antrenamente sportive comune. Prin această activitate se stabilește o relație extrem de puternică între părinții și copiii care practică același sport, exemplul adulților fiind de real ajutor în formarea sportivului viitor, care poate avea performanțe ridicate;
  • Cursuri de yoga family. Membrii familiei sunt susținuți să se exprime, să-și dezvolte imaginația și creativitatea, să colaboreze și să construiască împreună;
  • Cursuri de inițiere în arta teatrală. Cei mici vor înțelege cum să depășească anumite stări de anxietate cu care se întâlnesc în viața de zi cu zi,  vor învăța să-și controleze temerile, să-și gestioneze pozitiv emoțiile, cum să facă parte dintr-o echipă din care fac parte și părinții lor, cum să colaboreze etc.;
  • Cursuri de parenting. Există astfel de cursuri la care părinții pot participa alături de copii, pentru a înțelege cum se pot mula pe dorințele noii generații, total diferite deseori.

3. Sfaturi pentru îmbunătățirea relației părinte – copil

Specialiștii în parenting vin cu sfaturi ușor de implementat pentru îmbunătățirea vizibilă a relației dintre părinte și copil. Acestea pot fi aplicate cu succes în toate momentele educației în familie, atât pentru promovarea unei relații armonioase, cât și pentru rezolvarea unor probleme, dacă acestea au apărut din diverse motive. 

 

  • Ascultarea activă a copilului este de real folos. Părintele îl va încuraja pe cât posibil să se exprime, să fie permanent curios și să pună cât mai multe întrebări, pentru că doar așa va primi răspunsuri. De asemenea, acest lucru îl va ajuta și pe cel mic, pentru că va învăța, la rândul său, cum să-i asculte pe ceilalți;
  • Menținerea unui climat cald și de înțelegere în familie se poate realiza ușor și rapid de orice părinte responsabil. Certurile și neînțelegerile afectează într-o mare măsură copilul. Acesta va ajunge să se interiorizeze și să refuze comunicarea, chiar și atunci când este întrebat direct despre problemele cu care se confruntă la școală, în relațiile cu colegii sau prietenii, la sala de sport etc.;
  • Rezolvarea problemelor în comun, nu prin aplicarea de pedepse, este un lucru pozitiv, care va duce la dezvoltarea armonioasă a celui mic. Deși tentația este foarte mare pentru adulți să aplice o pedeapsă rapid și să nu dea explicații prea multe referitor la motivul care l-a determinat să o facă, adevărul este că, prin vorbă bună, se poate obține mult mai mult decât ți-ai putea imagina;
  • Încurajarea copiilor să ia decizii în legătură cu viitorul lor duce deseori la sporirea încrederii de sine, la a învăța să se descurce în diferite situații pe care i le va aduce în față viața;
  • Părintele trebuie să învețe când și cum să spună „Nu!”, renunțând uneori la relația de prietenie cu copilul. El trebuie să stea de pe o poziție de autoritate, dar să-i ofere explicații pentru acțiunile sale;
  • Micuțul trebuie să suporte consecințele acțiunilor lui, să-și dea seama de urmările faptelor;
  • Lăudarea și încurajarea când face lucruri bune nu pot fi uitate, pentru că așa va fi încurajat permanent să aibă o conduită frumoasă;
  • Părintele trebuie să înțeleagă de ce copilul se comportă într-un mod negativ și așa poate îndepărta cauzele acestui comportament. 

 

În concluzie, o relație armonioasă între părinți și copii poate deveni realitate cu ajutorul educației nonformale. Timpul liber este esențial de petrecut împreună, în familie, indiferent de activitățile pe care părinții și copiii aleg să le facă împreună. Doar așa, cele două generații vor reuși să comunice într-un mod echilibrat și stabil. 

 

English Kids Academy (EKA) oferă cursuri de limba engleză față în față, hybrid şi online pentru copii de 4 – 18 ani, pe întreaga durată a anului şcolar. Cursurile EKA sunt singurele din România prin care se implementează programul RULER de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, iniţiat de Yale University. Pentru înscrieri şi informaţii, contactaţi englezapentrucopii@ih.ro.

Surse foto: Pixabay.com, Pinterest.com

About Author

Related posts

Trecutul simplu in engleza - cum se formeaza acesta si cand se foloseste-min

Trecutul simplu în engleză – cum se formează acesta și când se folosește

Trecutul simplu este un aspect fundamental în învățarea limbii engleze pentru elevi, deoarece îi ajută să exprime și să înțeleagă evenimente și acțiuni petrecute în trecut. Utilizarea corectă a timpului trecut simplu în limba engleză permite elevilor să construiască povești coerente, să descrie evenimente...

Citeşte mai departe
TO DO și conjugarea în engleza la toate timpurile + De ce este important ca elevii să învețe progresiv despre utilizarea acestui timp verbal-min

TO DO – conjugarea în engleză la toate timpurile + de ce este important ca elevii să învețe progresiv despre utilizarea acestui timp verbal

“To do” poate părea un simplu verb, fiind una dintre primele acțiuni pe care elevii le învață la cursurile de engleză. Însă, pe măsură ce aceștia progresează, se observă că lucrurile nu stau tocmai astfel. De la diferențele dintre to do și to make,...

Citeşte mai departe
Genul substantivelor în limba engleză: ghid informativ pentru elevi + tabelul celor mai comune substantive care indică genul în engleză

Genul substantivelor în limba engleză: ghid informativ pentru elevi + tabelul celor mai comune substantive care indică genul în engleză

Genul substantivelor în limba engleză reprezintă un aspect fascinant al structurii sale lingvistice unice. Spre deosebire de alte limbi, engleza se distinge printr-o abordare neutră în ceea ce privește genul substantivelor. Această caracteristică singulară a englezei nu doar simplifică învățarea limbii, ci și reflectă...

Citeşte mai departe