Practica inteligenței emoționale. Cum o dezvoltăm, la EKA, în mediul școlar și familial

Autor: Ilinca Stroe

Clasamentul țarilor inteligente emoțional

Emoțiile în cultura română

Aspecte practice ale inteligenței emoționale

Inteligența emoțională și performanța profesională

Cultivarea inteligenței emoționale la EKA

Implementarea Programului RULER – stadiul actual

RULER în noiembrie 2021 la EKA

RULER în decembrie 2021 la EKA

Avantajele cunoașterii emoțiilor pentru copii și familii

Recent, renumita organizație Gallup a realizat un clasament al țărilor cu cel mai mare și cel mai mic grad de conștientizare emoțională. Conform acestuia, doar 46% dintre români sunt capabili să își conștientizeze emoțiile. Acest rezultat plasează România înaintea unor țări precum Rusia, Vietnam, Bulgaria sau Turkmenistan, însă în urma Iranului, Greciei, Finlandei și Spaniei.

Concluzia se prezintă de la sine: țara noastră nu excelează la capitolul inteligență emoțională. În cultura noastră, emoțiile sunt încă „ceva” despre care preferăm să nu vorbim prea mult. Explorarea emoțiilor încă ține, în mentalul nostru, de domeniul poeziei sau al filosofiei, mai degrabă decât de normalitatea cotidiană, iar atenția acordată lor încă tinde să își găsească locul doar în sfera feminină și/sau la sesiunile de psihoterapie.

Totuși, realitatea ne indică altceva: inteligența emoțională are de-a face cu aspecte cât se poate de practice ale vieții de zi cu zi. Ea presupune conștientizarea emoțiilor proprii, precum și perceperea corectă a emoțiilor celorlalți și, ca atare, ne determină comportamentul și acțiunile. O persoană conștientă de climatul emoțional în care „se mișcă” la un moment dat sau altul este capabilă să își regleze comportamentul în mod adecvat, să ia decizii care duc la acțiuni potrivite și să gestioneze bine relațiile interpersonale.

Că emoțiile au de-a face cu însăși „practica” vieții zilnice ne arată și prestigioasa organizație World Economic Forum: angajații cu cele mai bune performanțe profesionale, arată un material publicat de WEF, sunt aceia care au un coeficient ridicat de inteligență emoțională. Și, așa cum e normal, o performanță de top se reflectă într-un salariu mai bun, legătura directă dintre inteligență emoțională și remunerație fiind dovedită.

În acest context capătă relevanță decizia English Kids Academy de a implementa, începând din 2020, Programul RULER dezvoltat de Yale Center for Emotional Intelligence (SUA). Cultivând inteligența emoțională la copii, le mărim acestora șansa de a-și putea croi un viitor de succes atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. De aceea EKA se dedică, prin adoptarea RULER, misiunii de a construi un mediu școlar inteligent emoțional care presupune valorificarea emoțiilor nu doar în învățare, ci și în relația elevi-profesor, profesor-părinți și copii-părinți.

Implementarea programului RULER presupune trei etape, iar noi, la EKA, ne aflăm acum în etapa a doua: transmiterea cunoștințelor RULER către elevi, la lecții, și către părinți/familii, prin informări periodice sau ateliere de lucru. Pentru aceasta, abordarea noastră a fost foarte concretă: pe baza unuia dintre cele patru instrumente de lucru fundamentale în RULER, anume Mood Meter („Dispometrul”), în lunile noiembrie și decembrie 2021 ne-am concentrat pe emoții cuprinse într-un anumit cadran al Dispometrului.

Noiembrie a fost dedicat cadranului galben: emoții plăcute care alimentează un nivel ridicat de energie. Am explorat cu copiii la clasă cum e să te simți vesel (cheerful), implicat (engaged), entuziasmat (excited), fericit (happy), inspirat (inspired) și bucuros (joyful). După ce elevii și profesoara s-au familiarizat la lecție cu aceste emoții, am trimis, în plus, părinților recomandări de dezvoltare suplimentară, și acasă, în cadru familial, a acestor stări pozitive. De exemplu, pentru happy i-am îndemnat pe părinți să le povestească copiilor despre un moment din viața dânșilor când au fost fericiți; pentru inspired le-am sugerat părinților să acceseze împreună cu copiii informații de pe website-uri despre lideri tineri, cum ar fi Brower Youth Awards; ș.a.m.d.

Decembrie s-a axat pe cadranul verde al Dispometrului: emoții plăcute și care ne dau o energie blândă. Am explorat la lecții cum e să te simți confortabil (comfortable), grijuliu (considerate), recunoscător (grateful), binevoitor (kind), liniștit (peaceful) și relaxat (relaxed). Recomandări speciale pentru dezvoltarea acestor sentimente și acasă au fost din nou trimise părinților: de exemplu, pentru comfortable i-am încurajat pe părinți să identifice, împreună cu copiii, ceva din casă (obiect, mobilier, loc) care le produce confort; pentru relaxed i-am îndemnat să își alcătuiască un „plan de relaxare” concret pentru vacanța de Crăciun; etc.

Explorarea emoțiilor la ore, cu copiii, prin Programul RULER, își găsește extensia în mediul familial prin informările și recomandările adresate părinților. Cu aceștia, EKA creează astfel un adevărat parteneriat pentru cultivarea inteligenței emoționale. Beneficiile? Nu doar copii care se dezvoltă mai armonios și care devin mai capabili să reușească în viață, ci și familii care învață să petreacă timp de autentică bună stare împreună.

Urmează, în februarie 2022, explorarea emoțiilor din cadranul albastru. Vă ținem la curent!

English Kids Academy (EKA), singura organizaţie educaţională care aplică programul RULER (Yale University) de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, organizează cursuri de limba engleză față în față, hybrid şi online pentru copii de 4-18 ani, pe întreaga durată a anului şcolar. EKA însă oferă #maimultdecâtengleză: cursuri şi tabere de vară, conferinţe, program de schimburi culturale, club de lectură. Pentru informaţii şi înscrieri, contactaţi englezapentrucopii@ih.ro.

Surse

talentsmarteq.com

.weforum.org

www.talentsmarteq.com/articles/the-most-and-least-emotionally-aware-countries-1549668313-p-1.html/

www.weforum.org/agenda/2020/02/emotional-intelligence-career-life-personal-development/

About Author

Related posts

Engleza britanică, calea către certificări de renume Despre diferențele de vocabular și gramatică între engleza americană și cea britanică

Engleza britanică, calea către certificări de renume: Despre diferențele de vocabular și gramatică dintre engleza americană și cea britanică

Limba engleză își are rădăcinile în insulele britanice, dar s-a răspândit și a evoluat în mod distinct și în SUA, dar și alte zone ale lumii. Astfel, au apărut variantele britanică și americană ale limbii engleze, care, deși împărtășesc multe elemente comune, prezintă și...

Citeşte mai departe
Prezentul simplu în engleză - învață particularitățile acestui timp verbal într-un mod simplu și eficient!

Prezentul simplu în engleză – învață particularitățile acestui timp verbal într-un mod simplu și eficient!

Prezentul simplu este unul dintre cele mai importante timpuri verbale din limba engleză, reprezentând fundamentul comunicării de zi cu zi. Este o componentă esențială a gramaticii engleze, fiind utilizat pentru a exprima acțiuni obișnuite, fapte generale și evenimente programate. De asemenea, acest timp verbal...

Citeşte mai departe
Verbele auxiliare în engleză și utilizarea lor în funcție de nivelul studiat

Verbele auxiliare reprezintă o componentă vitală a limbii engleze și sunt esențiale pentru înțelegerea și utilizarea corectă a structurii propozițiilor, a timpurilor verbale și a formării întrebărilor și negațiilor. Aceste verbe adaugă subtilitate și precizie comunicării în limba engleză și sunt considerate o piatră...

Citeşte mai departe