Cursuri de limba engleză pentru copii și adolescenți

EXPERIENŢĂ

Parte din familia IH World – creatorii standardelor de excelență în predarea limbilor străine, cu 70 de ani de experiență la nivel internațional și 21 de ani de activitate în România.

ACREDITĂRI

SINGURUL centru de limbi străine cu 12 puncte de excelenţă din maximum 12, la inspecţia independentă de la Evaluation and Accreditation of Quality Language Services (EAQUALS), din Marea Britanie.

INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ

Singura organizație educațională din România în care este implementat programul RULER pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, de la YALE UNIVERSITY, SUA.

COMUNITATEA EKA

Peste 3000 de copii și adolescenți în fiecare an, 80% dintre ei cu punctaje maxime obținute la examenele Cambridge.

Beneficiile cursurilor de engleză English Kids Academy

Dezvoltarea inteligenței emoționale

Conştientizarea, exprimarea, înțelegerea şi gestionarea propriilor emoții, adaptabilitate.

Creșterea șanselor și oportunităților de studii, educație superioară și carieră

Obţinerea unor diplome cu certificare internaţională (diplomele Cambridge).

Descoperirea de talente noi și formarea obiceiului de a le cultiva cu perseverență

Abilitate de învăţare dezvoltată de specialiştii International House World Organisation cu teoria inteligenţelor multiple definită de Prof. Dr. Howard Gardner

Dezvoltarea abilităților cognitive și de învățare

Sporirea atenției, a memoriei, rapiditate în gândire și în luarea deciziilor.

Dezinvoltură în comunicare și îmbunătățirea abilităților sociale

Încredere în sine, colaborare, imagine pozitivă etc.

cursuri de engleza pentru copii

EKA – Cursuri pentru învățarea sau perfecționarea limbii engleze

ENGLEZĂ PREŞCOLARI

engleza online copii

  • Perioadă: 11 septembrie 2023-22 iunie 2024
  • Vârstă: 4-7 ani
  • Format: fizic
  • Frecvență: 2 sesiuni x 60 min/săptămână
  • Preț*: 4.760 lei
  • Frecvență: 1 sesiune x 90 min/săptămână
  • Preț*: 3.570 lei
  • Interval orar: după-amiază/seara
  • Număr maxim copii/grupă: 10

* nu include materialele de curs, al căror cost poate varia între 140 și 220 de lei, nici taxa de înscriere la examene Cambridge

ENGLEZĂ ŞCOLARI

  • Perioadă: 11 septembrie 2023-22 iunie 2024
  • Vârstă: 8-13 ani
  • Format: fizic/online
  • Frecvență: 2 sesiuni x 90 min/săptămână
  • Preț*: 5.990 lei
  • Frecvență: 1 sesiune x 120 min/săptămână
  • Preț*: 3.994 lei
  • Interval orar: dimineața/după-amiază/seara
  • Număr maxim copii/grupă: 10

* nu include materialele de curs, al căror cost poate varia între 140 și 220 de lei, nici taxa de înscriere la examene Cambridge

ENGLEZĂ ADOLESCENŢI

Programe de vară - Cursuri intensive engleză de vară - Cursuri intensive de vară pentru liceeni

  • Perioadă: 11 septembrie 2023-22 iunie 2024
  • Vârstă: 14-18 ani
  • Format: fizic/online
  • Frecvență: 2 sesiuni x 90 min/săptămână
  • Preț*: 5.990 lei
  • Frecvență: 1 sesiune x 120 min/săptămână
  • Preț*: 3.994 lei
  • Interval orar: dimineața/după-amiază/seara
  • Număr maxim copii/grupă: 10

* nu include materialele de curs, al căror cost poate varia între 140 și 220 de lei, nici taxa de înscriere la examene Cambridge

ENGLEZĂ COPII ONLINE

engleza copii online

  • Perioadă: 11 septembrie 2023-22 iunie 2024
  • Vârstă: 7-18 ani
  • Format: online
  • Frecvență: 2 sesiuni x 60 min sau 1 sesiune x 90 min (pentru categoria de vârstă 7-8 ani)
  • Preț: 4.760 lei (2 sesiuni x 60 min/săptămână)
  • Preț: 3.570 lei (1 sesiune x 90 min/săptămână)
  • Frecvență: 2 sesiuni x 90 min sau 1 sesiune x 120 min(pentru categoria de vârstă 9-18 ani)
  • Preț: 5.990 lei (2 sesiuni x 90 min/săptămână)
  • Preț: 3.994 lei (1 sesiune x 120 min/săptămână)
  • Interval orar: dimineața/după-amiaza/seara
  • Număr maxim copii/grupă: 10

* nu include materialele de curs, al căror cost poate varia între 140 și 220 de lei, nici taxa de înscriere la examene Cambridge

Articole care te-ar putea interesa
Echipa de suport
limba engleza pt copii

Alina Gânj

Director de Studii

Alina Gânj
Director General
cursuri online engleza copii

Manuela Lătărețu

Director Executiv

Manuela Lătărețu
Director Executiv
cursuri de limba engleza pentru copii

Jennifer Hillhouse

Manager Educaţional

Jennifer Hillhouse
Manager Educaţional
curs de limba engleza pentru copii

Iulia Vlădău

Manager Customer Experience

Iulia Vlădău
Manager Customer Experience