Ai un copil care este timid și care are probleme de socializare? Ai vrea să-l încurajezi să comunice mai mult cu ceilalți, să-și exprime opiniile și să se descurce pe cont propriu în mai multe situații? Ei bine, proiectul Erasmus poate fi soluția pe care o căutai! Iată ce presupune și cine se încadrează pentru a participa:Cuprins:
Erasmus reprezintă un proiect al Uniunii Europene care sprijină educația, formarea tinerilor și sportul, care pune accent pe incluziunea socială și pe dezvoltarea elevilor, studenților și cadrelor didactice printr-un schimb de experiențe. Astfel, proiectele Erasmus oferă numeroase oportunități de mobilitate și de cooperare în învățământul superior, în educația și formarea profesională, în educația școlară, în sectorul tineretului, dar și în educația adulților. și domeniile sportive. Cu ajutorul unui astfel de proiect de mobilitate a elevilor și studenților în alte țări participante, aceștia pot observa alte culturi, alte metode de învățare, pot interacționa cu alți elevi sau studenți vorbind o limbă de circulație internațională care este obligatorie ca pas de înscriere și participare. Datorită faptului că este absolut necesară cunoașterea unei limbi de circulație internațională precum engleza, multe persoane se tem că nu vor putea face față unui astfel de proiect, motiv pentru care o soluție simplă este apelarea la câteva cursuri de engleză pentru adolescenți care să îi ajute să poată vorbi mai ușor în engleză. Pentru persoanele care vor să-și dezvolte abilități de comunicare, să interacționeze cu persoane noi, să exerseze cunoștințele de vorbire într-o limbă de circulație internațională precum engleza și să aibă parte de noi experiențe, Erasmus este modalitatea perfectă prin care poate face aceste lucruri.Erasmus sprijină școlile și organizațiile care își propun să organizeze activități de mobilitate de învățare pentru elevi și personalul didactic, având o gamă largă de activități sprijinite și cursuri de dezvoltare profesională, mobilitate individuală și de grup. De asemenea, organizațiile implicate trebuie să promoveze incluziunea și diversitatea, precum și educația digitală prin utilizarea unor oportunități de finanțare oferite în cadrul programului și prin schimbul de bune practici în desfășurarea activităților.
2. Pentru cine este potrivit Erasmus?
Programele Erasmus sunt adresate elevilor, studenților și cadrelor didactice care își doresc să își dezvolte competențele profesionale, aptitudinile de sociale în alte medii de învățământ, capacitatea de adaptare și de învățare, dar și abilitățile de comunicare. Erasmus promovează valorile incluziunii, diversității și toleranței, sprijinind dezvoltarea de rețele profesionale în Europa și creșterea capacității de predare și de învățare prin promovarea utilizării de noi tehnologii și metode inovatoare de predare. În același timp, este promovată învățarea limbilor străine și a diversității lingvistice. Formatele disponibile de mobilitate Erasmus au o durată variată, de la mobilitatea de grup a elevilor care durează între 2 și 30 de zile, la mobilitatea pe termen scurt pentru elevi, cu o durată de 10-29 de zile, respectiv mobilitatea pe termen lung, cu o durată între 30 și 365 de zile. Toți participanții trebuie să fie înscriși în prealabil la un program de învățământ, iar activitățile se vor desfășura la o școală din străinătate, dintr-o țară membră UE sau asociată Erasmus.
3. Cum îl vor ajuta programele Erasmus pe copilul tău?
Atunci când un copil este timid, retras, socializează foarte puțin, nu își expune opiniile, nu vorbește în public, părintele devine îngrijorat cu privire la dezvoltarea sa și la capacitatea sa de a se descurca pe cont propriu. O metodă bună de a își dezvolta astfel de abilități de comunicare este prin schimbarea mediului zilnic cu unul mai interactiv, care să îi stârnească curiozitatea și să-l facă să vrea să descopere mai multe. Tocmai datorită faptului că Erasmus promovează diversitatea în învățare, un mediu nou, cu oameni care au o altă cultură îl poate ajuta să socializeze și să creeze legături, prietenii și relații, dezvoltându-și abilitățile de comunicare. Mai mult decât atât, va învăța prin noi stiluri de predare, va cunoaște alte culturi și obiceiuri, alte comportamente decât cele cu care este obișnuit și își va lărgi orizontul de comunicare. Totodată, este foarte posibil ca în cadrul mediului cu care este deja obișnuit, copilul tău să se confrunte cu fenomenul de bullying din partea celorlalți elevi și să îi fi fost teamă să-ți împărtășească sentimentele sale. În momentul în care mediul este schimbat, șansele ca un elev să se dezvolte armonios, să învețe mai multe, să comunice mai bine sunt foarte mari, iar Erasmus este locul potrivit pentru a experimenta astfel de opțiuni. Dă-i șansa copilului tău de a vedea lumea din jurul său, de a cunoaște oameni noi, de a își face prieteni, de a învăța într-un mod și mediu diferit și de a își dezvolta abilități de comunicare, căci doar așa îl poți ajuta să devină independent încă de la început. Sursa foto: Pexels.com
Comentarii (0)Lasă un comentariu