Autoare: Ilinca Stroe
3 convingeri comune privind accentul în engleză
Accentul la proba de Speaking a examenelor Cambridge
Un accent este o carte de vizită. Orice propoziție rostim, oricât de scurtă, ea va transmite nu atât prin ce spunem, ci prin cum spunem, niște informații specifice interlocutorului nostru, fie el și un necunoscut: câte ceva despre regiunea din care provenim, câte ceva despre clasa socială căreia îi aparținem, poate chiar despre statutul social pe care îl avem, și câte ceva despre cultura ori subcultura din care facem parte.
Acest lucru este valabil atât în limba noastră maternă (să ne gândim la accentul ardelenesc, muntenesc, moldovenesc și la conotațiile pe care le evocă fiecare dintre ele), cât și într-o limbă pe care o învățăm și o vorbim ca non-nativi. În engleză, de exemplu, suntem identificați imediat după accent, într-un mediu de vorbitori nativi: amprenta limbii materne ne influențează pronunția și intonația în engleză și ne „dă de gol” ca fiind din Franța, din Italia, din Egipt, etc. Iar fiecare asemenea accent străin e asociat cu anumite trăsături de către vorbitorii nativi de engleză: accentul franțuzesc e considerat senzual, cel italian sau spaniol – amuzant, cel rusesc – amenințător, ș.a.m.d.
Sensibili la aceste identificări, mulți dintre noi, părinții de copii care învață limba lui Dickens, avem impresia (după cum vom vedea, incorectă) că ai noștri copii ar trebui să vorbească engleza „la perfecție”, cu pronunție de vorbitor nativ, fără urmă de accent. Aceste convingeri nu sunt însă susținute de, printre altele, filosofia și practica examinării competenței la limba engleză în cadrul examenelor Cambridge, după cum vom vedea. Cu alte cuvinte, aceste convingeri sunt de discutat, căci suportă nuanțări importante.
„Învățând engleză cu un profesor nativ, copilul meu va vorbi ca un nativ.” Sună logic, dar tot așa de logic este să ne întrebăm ce fel de accent nativ va căpăta copilul, dacă – și acesta rămâne un mare semn de întrebare – el va împrumuta accentul profesorului. Există zeci, poate chiar sute de accente native în engleză. Și, deși în general profesorii nativi de engleză încearcă să folosească pronunția standard (Received Pronunciation – sau, colocvial, „engleza Reginei”), accentul lor originar, regional se poate strecura și transmite în predare, asocierile pe care le poartă cu sine nefiind totdeauna neapărat sau automat dezirabile.
„Învățând engleză de mic, copilul meu o va vorbi fără accent.” Este adevărat că cei mici absorb ca niște bureței ceea ce li se predă și că „îi copiază” pe profesori inclusiv în ceea ce privește accentul. Am putea, deci, să presupunem că un profesor de engleză bun le va oferi celor mici un model de pronunție în engleză lipsit de „accent străin”. Copilul însă nu trebuie blamat dacă cumva, neputând imita perfect accentul profesorului, vorbește engleza cu o urmă de accent românesc. În fond, aceasta ne conferă individualitate, ne face „speciali” și îi intrigă, în sens pozitiv, pe nativi, provocându-i să ghicească de unde suntem.
„Copiii care au ureche muzicală ajung să vorbească engleza fără accent.” Deprinderea unui „accent englezesc” este în bună măsură chestiune de „ureche muzicală”: copilul trebuie să asculte și să repete fidel, pentru a pronunța corect. Însă în afară de ureche, în felul cum pronunțăm are un cuvânt greu de spus și… gura. Mai precis, felul cum articulăm sunetele, fizic vorbind – la nivel de mușchi bucali, linguali și faciali. Căci locul unde articulăm vocalele și consoanele în română, ca și mușchii pe care îi folosim pentru a le articula nu sunt aceiași în engleză. Iar pentru o engleză „fără accent” reflexele articulării sunetelor trebuie re-formate.
În concluzie, este posibil să vorbim engleza perfect, ca vorbitori non-nativi? Este… necesar? Răspunsul se poate desprinde din criteriile de evaluare aplicate la proba de Speaking de la examenele Cambridge. Ele arată că în niciun caz nu se așteaptă de la candidați să vorbească cu accent nativ – fie el britanic, american sau de Melbourne… Așteptarea este aceea ca vorbitorii să aibă un accent ce permite transmiterea cu succes a mesajului – cu alte cuvinte, un accent care să nu facă imposibilă înțelegerea ideii exprimate. Atât. Și la proba de Listening creatorii de teste Cambridge caută în mod expres să îi expună pe candidați la engleză ca lingua franca, incluzând o gamă cât mai largă de accente, atât de nativi, cât și de non-nativi, de la indian la brazilian, de la japonez la neozeelandez. Orice accent este, deci, acceptat, câtă vreme e într-o engleză inteligibilă. 😊
English Kids Academy (EKA), singura organizaţie educaţională care aplică programul RULER (Yale University) de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, organizează cursuri de limba engleză față în față, hybrid şi online pentru copii de 4-18 ani, pe întreaga durată a anului şcolar. EKA însă oferă #maimultdecâtengleză: cursuri şi tabere de vară, conferinţe, program de schimburi culturale, club de lectură. Pentru informaţii şi înscrieri, contactaţi englezapentrucopii@ih.ro.
