Autor: Alina Porumboiu

În ultimii ani EKA a avut o anumită poziționare față de expunerea copilului la ecrane diverse. Am subliniat beneficiul enorm pe care acestea îl pot avea în educația și dezvoltarea copilului, cât și alfabetizarea digitală ce îi vă servi acestuia în viitor. Dar, prin intermediul conferințelor și a atelierelor dedicate părinților, am ridicat și semnale de alarmă cu privire la timpul și modul de expunere cât și conținutul materialelor online. Am vorbit mereu despre o relație echilibrată cu tehnologiile moderne care să ofere copilului beneficii cu minim de riscuri. Și iată-ne acum în situația de a aplica, mai repede decât ne-am așteptat, cele învățate. În absența accesului la clasă, mediul online devine unul dintre canalele prioritare de stimulare și ghidare a copilului prin procesul educațional. În acest context, fiecare părinte se întreabă cât și cum să îi ofere copilului acces la acest tip de învățare online.

Dacă ne restrângem întrebările la vârste preșcolare (celelalte vârste vor fi abordate în articole viitoare), acolo unde nu avem teste de evaluare, teme sau recuperarea materiei? Ce rol mai pot avea aceste întâlniri față în față, la distanță, împreună cu un profesor? Până la urmă un copil mic învață experimentând direct în mediul său, nu are nevoie decât de tipul de stimulare potrivită – acesta fiind elementul cheie în continuare.

1. În primul rând, cursul față în față la distanță îl poate expune pe copil la o învățare ghidată, ce ține cont de următorul pas în dezvoltarea abilităților sale (verbal-lingvistice, logice, de orientare vizual spațială, etc.). Este fascinant să observi salturile în cunoaștere pe care un copil mic le face (poate reproduce o propoziție complexă într-o limbă străină), însă ele sunt doar câteva elemente ce fac procesul să fie mai surprinzător. Învățarea se întâmplă pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, practicând lucruri care îi fac plăcere dar și lucruri care nu îl impresionează (de ex. să finalizeze o sarcină de asociere a unor cuvinte în engleză). Învățarea are atât o parte distractivă, cât și una necesară, iar explorarea liberă a copilului va merge mereu pe calea mai ușoară, de aceea este nevoie de cineva să îl ghideze și pe calea necesară.

2. Profesorul îi poate oferi copilului provocări optime care să îi orienteze atenția către o anumită sarcină, chiar și pentru perioade scurte de timp. Dar dincolo de toate, îi poate crea contextul în care să își manifeste propria individualitate, folosind ceea ce a învățat. Toate aceste lurcruri se întâmplau și în clasă, iar acum iau o altă formă pentru a-i oferi copilului un sens al continuității.

3. Un element foarte important în procesul de învățare atât la copiii preșcolari cât și la cei mai mari, este experimentarea directă în mediul fizic. Copilul reține făcând lucruri, nu ascultând o persoană care vorbește dicolo de un ecran. Aici vine partea cea mai importantă din timpul cursului, conectarea informației ce vine dinspre profesor (cuvinte, imagini, materiale audio) cu realitatea experimentată de copil în mediul său de acasă. Atenția lui se mută constant de la a comunica cu un adult sau alți copii de vârsta sa la obiecte fizice, mișcări ale corpului sau diferite poziții spațiale. Astfel, camera sa devine atelierul de lucru ce poate lua orice formă, în funcție de tema studiată (scaunul devine soarele în jurul căruia mă învârt, ghemotocul de hârtie este un cartof fierbinte). Bineînțeles că făcea deja asta în mod spontan, prin joc liber, este doar o abilitate naturală a copilului folosită apoi pentru a învața engleză sau alte domenii.

4. Nu trebuie să uităm de condiția esențială pentru ca un copil să se poată dezvolta armonios: interacțiunea cu alții de vârsta sa. Fară ca această situație să fie cea ideală, ci mai mult o variantă de adaptare creativă la context, cei mici au nevoie să se vadă, să comunice, să se imite și să se conecteze unii cu alții. Învățarea, chiar și în mediul online, se întâmplă prin joc, iar joaca aduce împreună copiii. Chiar dacă lipsește componenta interacțiunii fizice, ei continuă să se provoace verbal, să caute împreună răspunsuri la probleme logice, să propună mișcări amuzante sau să își imite vocile în timp ce pronunță un cuvânt. Imaginatia este cheia în a da viață relațiilor dintre ei, iar copiii au nevoie de aceste relații să crească. Ei pot face mingi invizibile cu mânuțele și le pot arunca unul la celalt chiar și din spatele unui ecran. Creează apoi lucruri pe care le prezintă unii altora, păstrând, astfel, un simț al apartenenței la grup.

5. Un rol important îl are și părintelele în tot acest proces de adaptare a cursurilor la distanță. Printre muncă, sarcini în casă, teme cu frați mai mari sau alte activități importante, își alocă o parte din atenție și către aceste activități ale copilului mic. Iar prezența sa în acest spatiu al învățării este esențială pentru a-i oferi copilului confortul emoțional în fata unor provocări noi, de a-l însoți în primii săi pași ai alfabetizării digitale sau de a-i oferi cea mai prețioasă abilitate de care copilul va avea nevoie în viitor: autonomia  în învățare.

Nu știm ce ne rezervă viitorul, însă, a-ți putea ghida propriul proces de învățare, a folosi diferite contexte pentru a cunoaște mai mult sau a folosi orice tip de tehnologie pentru a te dezvolta și nu doar a te relaxa, pot fi instrumente valoroase.

Copilul nu ar trebui să știe deja toate aceste lucruri, nu ar trebui să “stea cuminte în fața ecranului” și “să asculte de profesor”, abia acum își formează această abilitate de a-și muta atenția de la o sarcină la un joc sau la ceva din mediul său înconjurător. Învățăm împreună.