Autor: Alina Porumboiu

Ca majoritatea părinților, te confrunți cu frustrarea de a primi un răspuns scurt la întrebarea “Cum a fost astăzi la grădiniță?”-“Bine”. Dacă ai aduna toate aceste răspunsuri ai putea trage ușor concluzia că pe tot parcursul anului școlar copilul tău este “bine”. Însă realitatea este mult mai variată, iar copilul tău simte pe parcursul unei singure zile: bucurie, tristețe, dezamăgire, dor, frustrare, entuziasm, furie… O bogăție de experiențe la care nu ai acces. Nu mai vorbim de influența ta asupra lor.

Și totuși, pot exista câteva trucuri prin care să pătrunzi puțin în lumea copilului pe perioada grădiniței sau a școlii.

Însă până atunci să aflăm de ce nu povestesc copiii de la grădiniță sau școală?

• Copiii trăiesc în prezent, se concentrează, mai mult decât adulții, pe ceea ce se întâmplă într-un anumit moment. Timpul este mult dilatat în percepția lor, iar multitudinea de stimuli primiți pe parcursul unei zile fac ca amintirile să pară mult mai îndepărtate.
• Copiii foarte mici nu găsesc sensul în a povesti un eveniment la care mama nu a luat parte deoarece teoria minții încă nu este dezvoltată și nu au abilitatea de a privi din perspectiva celuilalt. Cu alte cuvinte, “daca eu știu și tu ar trebui să știi”.
• Amintirile se bazează doar pe două puncte importante din șirul de evenimente, momentul cel mai intens, indiferent de emoția trăită, (s-a lovit sau au avut un invitat special) și ultimul moment, chiar înainte să îl iei de la școală.
• Copiii nu dezvoltă foarte mult un dialog atunci când se simt interogați. Fără să ne dăm seama, dezvoltăm o comunicare unilaterală, adultul întreabă, iar copilul trebuie să răspundă.
• Copiii povestesc mai rar evenimentele neplăcute în care se simt responsabili pentru un anumit comportament, din nevoia de a-și mulțumi părinții și de a nu-i supăra (chiar dacă ești un părinte tolerant și abordezi cu calm astfel de povești).
• Copiii înțeleg că mediul educațional și familia devin treptat două lumi diferite la care el trebuie să se adapteze și să împace în interiorul lui de la valori la comportamente diferite.

Cum poți crea o continuitate?

1. Creați acasă scenete despre “la gradiniță” sau “la școală”, schimbați rolurile și oferiți-i copilului ocazia să interpreteze adulții din aceste medii. Nu veți avea o reprezentare reală a comportamentelor educatoarei sau învățătoarei, dar cu siguranță veți avea o interpretare autentică a modului în care copilul le percepe. Observați atitudinea față de încălcarea regulilor, față de probleme ce pot apărea între copii în clasă, față de performanța școlară sau față de nevoile copiilor. Provocați acest “mic pedagog” și veți afla ce se construiește chiar în acel moment în lumea sa interioară numită “la școală”.

2. Oferă-i mereu o paralelă cu experiență directă de a merge la serviciu și plecând de la propriile exemple construiți o rutină din a identifica 3 lucruri care au mers bine în ziua respectivă și 3 lucruri ce nu au mers atât de bine.

3. Probabil că ai aflat deja că după o zi întreagă de stat la grădiniță vei reprezenta pentru copilul tău un container în care să își verse tensiunile acumulate. Pe multe dintre ele nici nu le poate pune în cuvinte. Poate, în schimb, să plângă, să țipe, să se înfurie, să lovească și la final de tot să îți mărturisească și un “of”. Ei bine, are nevoie să parcurgeți împreună tot acest traseu pentru a putea în final să povestească.

4. Îți dorești să afli mai multe despre cum a fost la școală/grădiniță pentru că în fiecare moment copilul tău își dezvoltă credințe despre viață, prieteni, reușită sau despre a învață. Și cel mai probabil vrei să te asiguri că aceste credințe sunt sănătoase și îi sprijină dezvoltarea. Găsește un moment de liniște, poate chiar înainte de culcare, pentru a aborda astfel de idei. Pornind de la o poveste sau doar o imagine (cu un copil ce nu reușește să facă ceva), vorbiți despre cum se simte personajul, ce îl împiedică, ce l-ar putea ajuta etc. Apoi poți orienta discuția către experiența directă a copilului tău la școală. I s-a întâmplat și lui asta? Sau poate unui alt copil din clasă?

5. De multe ori copiilor le este mai ușor să vorbească despre alții. De aceea îi poți povești despre “copilul unei colege” care a pățit ceva la școală dezvoltând apoi discuția: De ce crede că s-a întâmplat asta? Cum s-o fi simțit oare acel copil? Ce soluție îi poate transmite acelui copil? Atenție doar ca exemplul ales să nu fie nerealist pentru că își va da seamă repede ce urmărești.

6. Pentru a permite emoțiilor să urce la suprafața și să se exprime, copiii au nevoie de o activitate nestructurată, neorganizată și fără prea multe reguli, iar aceea este joaca liberă. Fără a urmări un scop anume, intră în joc cu copilul tău, urmează-l și observă-i tendințele, energia, tensiunile, agitația. Aceștia vor fi indicatori foarte buni cu privire la tot ce a acumulat copilul pe parcursul zilei. Poate fi foarte agitat și pentru că te vede, după o așteptare lungă în care a reușit să se conțină. Sau poate fi nervos pentru că ceva nu i-a reușit astăzi. Oricare ar fi emoția manifestată, dacă este disproporționată (nu reușește să fixeze o piesă de lego și se enervează cumplit), este momentul tău să intri în acțiune:

“Pare că te supără rău piesa aceasta. Dar la cât de mare e supărarea cred că s-a mai întâlnit și cu o altă supărare. Hei, supărarea lui Alex, bine ai venit! O să îți facem aici un loc să te așezi și poate ne povestești câte ceva despre tine.”