Care este momentul cel mai bun pentru a învăța

Autor: Alina Porumboiu

 

  1. Ca moment din zi, dimineața, creierul copilului este cel mai treaz.

Dacă somnul copilului nu a fost încă perturbat de toate invențiile lumii moderne (lumina artificială, ecrane sau lipsa contactului cu natura), înseamnă că este norocosul beneficiar al un unui somn puternic regenerativ. Cum ne dăm seama? Se trezește cu o poftă de viață, de joacă și de a învăța lucruri noi (la unii copii aceste elemente se pierd în perioada școlarității).

Nu amâna învățarea (la copiii mici = joaca) pentru seara, atunci când te întorci de la muncă! Chiar și după somnul de prânz energia și atenția copilului scad comparativ cu dimineața.

Stabilește un timp de conexiune și de joacă/ învățare cu copilul tău dimineața devreme, iar creierașul lui va beneficia din plin de el.

  1. Atunci când copilul este absorbit într-o activitate sau atras de un obiect.

Jocul independent este foarte valoros, sprijină învățarea prin explorare liberă și poate dezvolta creativitatea. Ne bucurăm de momente în care copilul își face de lucru și câștigăm un timp pentru noi. Dar ne și întrebăm “Ar trebui să fac totuși ceva?”.

Iată ce puteți face în acele momente: vă alăturați discret activității, observați ce încearcă să își dezvolte copilul în acea activitate și anticipați următorul lucru pe care îl poate învăța. Cu acordul copilului, interveniți în joc și adăugați o provocare nouă cu ajutorul obiectelor.

  1. În timpul rutinei zilnice.

Rutina are rolul de a crea confort, dar poate deveni și plictisitoare atât pentru copil cât și pentru părinte. Asemenea condusului la drum lung, mintea intră în standby și intervin automatismele. Puteți să vă bucurați de această capacitate minunată a creierului de a acționa automat și să treziți zone noi corticale prin a propune:

– moduri noi de a îndeplini o activitate;

– combinarea mai multor gesturi corporale (baie, schimbat) cu adăugarea unor cuvinte noi în vocabular.

Conduceți atenția copilului la senzațiile din acel moment, intensificând astfel experiența din acel moment și oferindu-i ocazia să înțeleagă mai bine cum funcționează corpul său.

 

About Author

Related posts

Poeziile de dragoste în engleză, ca instrumente educative Explorează unii dintre cei mai interesanți poeți din literatura engleză!-min

Poeziile de dragoste în engleză ca instrumente educative: Explorează unii dintre cei mai interesanți poeți din literatura engleză!

Dragostea este un sentiment universal care a inspirat creații artistice în fiecare cultură și epocă. Poeziile de dragoste reprezintă o sursă de expresie emoțională și rafinament lingvistic, fiind un mod captivant de învățare și îmbunătățire a limbii engleze pentru elevii de gimnaziu și adolescenți....

Citeşte mai departe
Pronumele personal în engleză, piesele puzzle ale comunicării eficiente metode de învățare, de la mic, la mare + Definiții și exemple-min

Pronumele personal în engleză, cheia comunicării eficiente: metode de învățare, de la mic, la mare + Definiții și exemple

Pronumele personale sunt o parte importantă a învățării limbii engleze. Acestea sunt ghizii subtili ai unei conversații și au capacitatea de a indica cine face acțiunea și cine o primește. Dincolo de simpla denumire a persoanelor, pronumele adaugă nuanță și profunzime în comunicare. De...

Citeşte mai departe
Articolele în engleză abordări creative pentru învățarea eficientă și utilizarea articolelor “AAN” și “THE” în funcție de vârstă

Articolele în engleză: abordări creative pentru învățarea eficientă și utilizarea articolelor “A/AN” și “THE”, în funcție de vârstă

Articolele joacă un rol crucial în definirea sensului și a preciziei în comunicare. Adesea trecute cu vederea ca elemente gramaticale simple, articolele dețin puterea de a transforma semnificația unei propoziții, transmițând nuanțe subtile și interpretări influențate de context. Acest articol se adresează cu precădere...

Citeşte mai departe